Actualitate

Transportatorii s-au răzgândit! Ce vrea Asociația „Transportatorul” de la Guvern în schimbul majorării tarifelor

Asociația solicită:

1. Returnarea lunară a accizelor la motorină utilizată de fiecare companie la efectuarea transportului de persoane. Această măsură va permite reducerea costului efectiv al motorinei cu 3 lei/litru.

2. Reducerea tarifelor autogării la 2-3% cu implementarea sistemelor de stimulare a procurării biletelor în prealabil. Numai în Republica Moldova (așa cum a fost în URSS) biletele procurate în prealabil sunt mai scumpe decât cele vândute la plecare.

3. Obligarea companiilor petroliere de a aplica tarife angro la SAP pentru transport regulat de persoane.

4. Anularea taxelor rutiere și compensarea costului asigurărilor RCA pentru transport regulat de persoane.

Potrivit lor, eventualele devieri bugetare pot fi compensate prin:

– Resursele alocate de Guvernul României, fondurile DR, ecologic, susținere a populației, etc.
– Amânarea finanțării partidelor pentru anii 2020-2025.
– Plafonarea salariilor și pensiilor exagerate de peste 20000 lei la funcționari publici, șefi de instituții și agenții, întreprinderi de stat și capital de stat, organizații sub control parlamentar, etc.
– Interzicerea premiilor și repartizarea profiturilor la întreprinderi cu capital de stat in interesul funcționarilor, inclusiv cei de la MoldovaGaz, Moldtelecom, etc
– Interzicerea transportului de serviciu conducătorilor la instituții de stat, inspecții și agenții independente, consilii raionale, IS și SA cu capital de stat (BNM, ANRE, Parlament, ANSC, CC, ADR, AIPA, APPI, APSN, CCA, etc pot sa ajungă la serviciu cu mașini persoanele, așa cum fac medicii, profesorii sau alți bugetari) cu transmiterea unităților de transport serviciilor operative.

„Adoptarea acestor măsuri simple va permite minimizarea impactului asupra tarifului ale creșterilor de consumuri atestate în ultima perioada și NU VA PERMITE MUTAREA PROBLEMELOR ECONOMICE PE UMERII CETĂȚENILOR DE RÂND.

Condamnăm intențiile autorităților de promovare a schemelor obscure de aprobare a tarifelor prin intermediul APL, altor organizații fără atribuții în domeniu”, spune Asociația.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *