Trilaterala optimistă
Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat presei că s-a discutat despre necesitatea semnării unui acord între cele trei partide. „Avem teme pentru acasă. Urmează să muncim pentru a crea coaliţia de guvernare în formatul celor trei partide. Am discutat despre modul în care urmează să partajăm responsabilităţile pentru ca actul de guvernare să fie eficient. Procesul de creare a alianţei nu trebuie grăbit”, a spus Filat, adăugând că următoarea rundă de negocieri va avea loc joi. „Dacă apar anumite situaţii în care să revenim, ca formulă eficientă de guvernare, inclusiv la redistribuirea şi ocuparea celor trei funcţii, noi suntem deschişi”, a conchis preşedintele PLDM.
Preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a fost concis în declaraţii, menţionând că discuţia pe care au purtat-o a fost una bună. „Am avut o discuţie bună pe marginea problemelor legate de propunerile făcute de PLDM şi PL. Urmează ca dialogul să fie continuat”.
Preşedintele PL, M. Ghimpu, a spus că s-a ajuns la înţelegerea că este nevoie de un echilibru în activitatea partidelor de guvernământ. „Avem două proiecte referitoare la alegerea preşedintelui: unul venit din partea comuniştilor, în care se menţionează alegerea preşedintelui de către Parlament, schimbând mecanismul de la 61 la 57, apoi 50 plus unu de voturi, şi cel al Alianţei, prin care preşedintele urmează a fi ales direct de către cetăţeni. Este clar că la etapa actuală preşedintele trebuie să fie ales de către Parlament”, a afirmat Ghimpu, menţionând că Partidul Liberal face „tot posibilul pentru ca să existe Alianţa”. „Am cedat şi funcţia de spicher”, a afirmat preşedintele PL, motivând că discuţile sunt de durată pentru că şi „Alianţa trebuie să fie de durată”.
Negocierile de ieri au decurs în absenţa liderului PD, Marian Lupu, care e plecat în Germania cu chestiuni personale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!