Cu toate acestea, în privința Orientului Mijlociu, Trump pare să urmeze cu strictețe promisiunile majore făcute, iar decizia lui din această săptămână de a părăsi acordul nuclear ridică semne de întrebare despre ceea ce se va întâmpla în regiune. Acordul, semnat în 2015 între Iran, SUA, China, Rusia, Franța, Marea Britanie și Germania, prevedea că Iranul va înceta orice încercare de a dezvolta armament nuclear până în 2025, în schimbul ridicării treptate a embargoului impus de către comunitatea internațională regimului de la Teheran.
Acordul are multe hibe, ceea ce a permis criticarea sa de către Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu, întrucât acesta nu a stopat dezvoltarea rachetelor balistice de către Iran. Mai mult, ieșit de sub embargoul internațional, Iranul a continuat să susțină o serie de politici contrare interselor Statelor Unite și intereselor occidentale în Siria, Irak, Yemen, Liban sau Palestina. Toate acestea, coroborate cu unele refuzuri iraniene privind inspecțiile inopinate ale comunității internaționale la centralale nucleare iraniene, a permis lui Trump și Netanyahu să continue retorica dură la adresa Teheranului. Evident, cei doi lideri politici profită de acest dosar și pe plan politic, distrăgând atenția publică față de problemele interne, Netanyahu, spre exemplu, aflându-se în mijlocul unui imens scandal de corupție.
Ținând cont de toate acestea, putem contura o serie de posibile scenarii în ceea ce privește urmările deciziei luate de către Statele Unite. Primul ar fi acela că acordul va continua sub forma sa actuală, fără americani, iar sancțiunile impuse de Trump nu vor afecta relațiile comerciale ale Teheranului cu statele europene, China și Rusia. Acesta este cel mai posibil scenariu pe termen scurt și mediu, cu atât mai mult, cu cât liderii europeni, dar și ceilalți semnatari ai acordului au anunțat că vor continua cooperarea.
Reimpunerea tuturor sancțiunilor precedente împotriva Iranului de către Washington reprzintă un al doilea scenariu posibil, urmând a conduce inclusiv către ruperea relațiilor comerciale ale Iranului cu ceilalți semnatari. Orice opoziție a statelor europene ar crea tensiuni în relația cu SUA, însă nu vor fi suficiente pentru a stopa ieșirea Iranului din acordul nuclear. Cu toate acestea, pentru a impune astfel de sancțiuni, Trump va avea nevoie de sprijinul Congresului, ceea ce s-ar putea să îi diminueze marja de manevră.
Un al treilea scenariu, și cel mai nefast, ar fi să asistăm la un conflict armat între Iran și Israel sau între Iran și o serie de state arabe, sub coordonarea saudiților. Este însă cel mai puțin plauzibil scenariu, dar ar putea fi alimentat de către posibila mutare a Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, ceea ce ar permite Teheranului să sprijine atacurile militare ale Hezbollah și Hamas, motivând o reacție militară împotriva sa.
Indiferent de evoluțiile următoare, pe termen scurt și mediu, decizia lui Trump va limita orice dialog regional între Iran și Statele Unite privind soluționarea actualelor crize ale Orientului Mijlociu. Asistăm însă la o alianță din ce în ce mai vizibilă între Israel și Arabia Saudită, ambele temându-se de ambițiile Iranului, iar declarația Prințului moștenitor al Arabiei Saudite conform căreia „evreii merită un stat al lor” este destul de elocventă în acest sens.
