Ucraina în faţa Pactului Ribbentrop-Molotov

Presiunea germană asupra României, dezmembrarea Cehoslovaciei prin acordul de la Munchen din septembrie, dispariţia sistemului de garanţii de securitate din Europa stabilite prin pacea de la Versailles, problemele schimburilor economice dintre România şi Marea Britanie – toate erau subiecte curente şi fierbinţi pentru toamna anului 1938, în mod natural trebuiau să facă parte din discuţia purtată de Carol al II-lea cu Neville Chamberlain. Dar Ucraina?

Regele României se arăta foarte interesat de poziţia Marii Britanii faţă de o eventuală Ucraină independentă, ieşită în afara Uniunii Sovietice cu ajutorul Germaniei naziste. Răspunsul premierului britanic a fost scurt şi cel puţin dezamăgitor: Londra nu era foarte interesată de regiune, decât cel mult din punctul de vedere al păstrării principiilor de drept internaţional.

Mulţi ar spune că situaţia Ucrainei în 1938 era cât se poate de clară: o republică sovietică din componenţa URSS. De ce ar fi fost îngrijorat regele Carol al II-lea de crearea unei Ucraine independente? În realitate existau motive foarte serioase pentru îngrijorare la Bucureşti. În România se refugiaseră zeci de mii de combatanţi din războiul civil extrem de încurcat purtat în Ucraina după revoluţia bolşevică. Mahnovişti, petliurişti, susţinători ai guvernului lui Skoropadsky, dar şi susţinători ai altor grupări politice de la Kiev şi-au găsit refugiul în România înainte să se răspândească în întreaga Europă. Toate aceste grupări naţionaliste ucrainene – unite în principal de atitudinea antisovietică şi antirusească – au promovat în Europa ideea unei Ucraine Mari ale cărei graniţe urmau să cuprindă şi bucăţi zdravene din România Mare. Iar acest proiect a fost îmbrăţişat şi sprijinit de Germania nazistă. De partea cealaltă, acelaşi proiect a făcut parte şi din planurile Uniunii Sovietice. În ambele cazuri, Basarabia era văzută ca parte a noii Ucraine.

Componenta ideologică a Războiului Rece a încurcat foarte mult relatările istorice referitoare la această epocă tulbure. Toată lumea a preferat simplificările rapide: „ceilalţi” au fost trădători criminali. Anul trecut, postul public de televiziune din Germania ZDF a difuzat serialul „Mamele noastre, taţii noştri” care urmăreşte aventurile a cinci prieteni germani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În Polonia filmul a declanşat un val de proteste: luptătorii din rezistenţa poloneză sunt descrişi ca fiind antisemiţi. Dar în acelaşi film mai apar şi naţionaliştii ucraineni, purtând banderole în culorile galben-albastru ale drapelului ucrainean şi ajutându-i pe SS-işti la deportarea şi masacrarea evreilor. Recuperarea istoriei în Europa de Est se află încă la început de drum.

În ansamblu, Pactul Ribbentrop-Molotov este văzut ca un acord între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică pentru împărţirea Poloniei şi a ţărilor baltice. Basarabia şi Bucovina de Nord sunt cumva făcute uitate, iar chestiunea ucraineană şi confruntarea dintre Germania şi Uniunea Sovietică în privinţa Ucrainei este trecută sub tăcere. Confruntarea de azi din Ucraina a îmbrăcat alte haine ideologice, poartă măşti diferite – însă esenţa conflictului este aceeaşi. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm la fel cum o făcea Carol al II-lea în 1938 ce atitudine vor avea ţările occidentale faţă de schimbarea regulilor jocului în Europa de Est.