CSI / Rusia

Ucraina: O nouă reuniune a grupului de contact la Minsk pe 2 iunie

"Grupul de contact se va reuni din nou pe 2 iunie", a declarat el jurnaliștilor, la sfârșitul acestei întâlniri cu ușile închise în capitala belarusă între toate părțile participante la negocierile de pace pentru Ucraina.

Părțile au evocat în special "problema alegerilor locale" în teritoriile separatiste din estul Ucrainei, "dar un consens nu a fost obținut", a precizat el.

La rândul său, Heidi Tagliavini, care reprezintă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a lăudat "activitatea constructivă" a subgrupurilor, responsabile de diferite dosare în cadrul acestor negocieri de pace, care de asemenea s-au întâlnit vineri la Minsk.

Negocierile de pace asupra Ucrainei au fost reluate in capitala belarusă pe 6 mai pe fondul unor noi tensiuni pe teren unde conflictul armat între Kiev și separatiștii proruși a făcut peste 6.200 de morți din aprilie 2014, amintește France Presse.

De atunci, mai multe reuniuni ale subgrupurilor însărcinate mai ales cu aspectele economice, politice, umanitare și de securitate au avut loc cu scopul de a contribui la soluționarea definitivă a crizei ucrainene și punerea în aplicare completă a încetării focului în Ucraina, semnată pe 12 februarie la Minsk.

Respectată la nivel global de la intrarea sa în vigoare la 15 februarie, încetarea focului rămâne totuși foarte fragilă și lupte sporadice au izbucnit în mod regulat în estul Ucrainei.
sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *