UE examinează noi sancțiuni împotriva responsabililor ruși care îi sprijină pe separatiștii din estul Ucrainei

Subiectul a fost dezbătut la Bruxelles la ultimele reuniuni ale Comitetului Reprezentanților Permanenți (COREPER), ce reunește ambasadorii din cele 28 de state ale UE, iar instituirea acestor noi sancțiuni ar putea fi decisă la întâlnirea de luni a miniștrilor europeni de externe.
Sursele citate au mai menționat că discuțiile au avut în vedere extinderea bazei legale a sancțiunilor și a listei persoanelor vizate de aceste măsuri, dar încă nu s-a clarificat ce se va decide luni la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe.
Până în prezent, UE a decis interdicții de viză și înghețarea averilor a 48 de responsabili ruși și ucraineni proruși. Statele blocului comunitar ezită în continuare să instituie sancțiuni cu caracter economic împotriva Rusiei, întrucât se tem de represaliile acesteia din urmă, în special la capitolul aprovizionării cu gaze naturale.
sursa: agerpres.ro