UE / Nato

UE și-a anunțat intenția de a consolida armata Republicii Moldova

Presedintele Consiliului European, Charles Michel, a vizitat Moldova, la doar câteva zile după incidentele din regiunea separatistă transnistreană, care au alimentat temerile privind extinderea conflictului din Ucraina.

Charles Michel, preşedintele Consiliului European: „În ceea ce privește securitatea și apărarea, vom sprijini Moldova să-și întărească apărarea și să reușească să facă față consecințelor agresiunii ruse din Ucraina. Anul trecut, am anunțat un ajutor de șapte milioane de euro pentru echipamente, tehnică medicală și inginerie armată prin ‘Măsurile din cadrul Facilității europene pentru pace’. Iar în acest an plănuim să creștem sprijinul nostru pentru Moldova cu noi ajutoare militare”.

Charles Michel a refuzat să ofere detalii. În schimb, el a exprimat sprijinul Bruxellesului pentru aspirațiile europene ale Moldovei.

Charles Michel: „Am decis să sprijinim voința liber exprimată a unor țări precum Moldova de a-și consolida legăturile cu UE și de a-și depune candidatura pentru aderare. Desigur, este un proces complex, dar vrem să sprijinim Moldova pentru a îndeplini condițiile, și asta imediat”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Maldavenii au aflat și ei? Lor nu li trebui. Tăt normal șî cu estul șî cu vestul. Curluntrismul e religia și sportul “național” al maldavenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *