Decizia a fost pronunţată astăzi de către Curtea Constituţională. Deputaţii au solicitat interpretarea oficială a unor sintagme din articolul 98 din Constituţie, precum şi verificarea constituţionalităţii şi suspendării decretului preşedintelui. Hotărârea Curţii este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac şi intră în vigoare la data adoptării.

Decizia CCM: „Pentru realizarea atribuțiilor sale constituționale de a propune candidatul pentru funcția de prim-ministru Președintele R. Moldova care este alesul majorității Parlamentare trebuie să-și asigure prin consultare fracțiunilor parlamentare susținerea majorității parlamentare cât și posibila cooperare constructivă cu minoritatea aflată în opoziție.

În cazul în care nu este constituită o majoritate absolută(51 de deputați – n. red.), Președintele are obligația după consulatare fracțiunilor parlamentare de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru chiar dacă fracțiunile nu sunt deacord cu propunerea președintelui.

În cazul constituirii majorității parlamentare absolute, Președintele RM desemnează candidatul susținut de această majoritate. Majoritatea parlamentară urmează a fi formalizată nu doar declarată cu indicarea deputaților care o constituie și cu notificarea oficială în adresa Președintelui RM cu specificiarea disponibilității de a susține o anumită candidatură pentru funcția de prim-ministru. În sens constituțional, consultarea fracțiunilor parlamentare include grupurile deputaților neafiliați.”

Hotărârea integrală

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională, la 28 octombrie 2015, de către 14 deputați în Parlament.

Autorii sesizării au solicitat anularea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1877-VII din 21 decembrie 2015 privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru, deoarece a fost emis fără consultarea tuturor fracţiunilor parlamentare, contrar cerinţelor articolului 98 alin. (1) din Constituţie.

De asemenea, autorii sesizării au solicitat Curţii Constituţionale ca prin interpretarea prevederilor articolului 98 alin. (1) din Constituție, să se explice:

„1. Cum trebuie să fie înţeleasă sintagma „consultarea fracţiunilor parlamentare”?

2. Este un drept discreţionar al şefului statului de a desemna un candidat la funcţia de Prim-ministru indiferent de existenţa sau inexistenţa unei majorităţi parlamentare?

3. Este obligat şeful statului, în procesul de consultări, să ţină cont de existenţa unei majorităţi parlamentare dispusă să susţină un candidat la funcţia de Prim-ministru?

4. Este obligat Preşedintele sa poarte consultaţii doar cu fracţiunile sau şi cu grupurile parlamentare de deputaţi neafiliaţi?”

La 29 decembrie 2015, sesizarea a fost completată, autorii sesizării solicitând adiţional Curţii să explice dacă:

5. „Preşedintele Republicii Moldova trebuie să desemneze candidatura sau una dintre candidaturile propuse de fracţiunea (fracţiunile) parlamentară majoritară în cadrul consultărilor despre care se presupune ca îi va fi acordat votul de încredere?”.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA, judecători

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor și examinând materialele dosarului, Curtea a reținut că, în conformitate cu articolul 98 alin. (1) din Constituţie, după consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.

Curtea Constituţională a statuat că, în sensul articolului 98 alin. (1), atribuţia Preşedintelui de a propune candidatul pentru funcţia de Prim-ministru constituie o obligaţie constituţională.

Curtea a reţinut că interpretarea articolului 98 alin. (1) din Constituţie urmează a fi făcută ţinând cont de forma de guvernământ parlamentară din Republica Moldova. În acest sens, orice interpretare trebuie să ţină cont de echilibrul puterilor şi arhitectura instituțională a statului, iar Preşedintele trebuie să acţioneze în spiritul loialităţii constituţionale.

Curtea a subliniat că Preşedintele Republicii este emanaţia majorităţii parlamentare, fapt care nu-i permite Preşedintelui să ignore o eventuală constituire a unei majorităţi absolute a deputaţilor în Parlament. Acest raţionament este cu atât mai pertinent cu cât neacceptarea de către majoritatea parlamentară a candidatului propus de Preşedinte atrage sancţiunea pentru Parlament, sub forma dizolvării acestuia de către Preşedinte (art. 85 alin. (1) şi (2) din Constituţie).

Curtea a reiterat jurisprudenţa sa consacrată cu privire la distincţia ce urmează a fi operată în privinţa statutului juridic al mandatului Preşedintelui Republicii Moldova înainte şi după reforma constituţională operată prin Legea nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000 (Hotărârea nr.17 din 12 iulie 2010, Hotărârea nr. 30 din 1 octombrie 2013):

„Potrivit art.1 alin.(2) din Constituţie, forma de guvernământ a statului este republica. Conform doctrinei de drept, modalitatea de alegere a şefului statului determină forma de guvernământ: republică parlamentară sau republică prezidenţială, şi situează, din punct de vedere legal, şeful statului pe o anumită poziţie faţă de Parlament şi, în special, faţă de popor.

În republica prezidenţială şeful statului este ales de către cetăţeni şi, din punct de vedere legal, se situează pe aceeaşi poziţie cu Parlamentul, dispunând de prerogative mai largi, ca urmare a faptului că mandatul său vine de la întreaga naţiune, de la popor.

Republica parlamentară se caracterizează prin alegerea şefului statului de către Parlament şi datorită acestui fapt poziţia legală a şefului statului este inferioară şi subordonată Parlamentului. […]

În contextul celor enunţate Curtea menţionează că până la data de 05.07.2000, potrivit art.78 din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova era ales de către cetăţeni şi din punctul de vedere al reprezentativităţii deţinea aceeaşi poziţie cu autoritatea legiuitoare, având prerogative largi. Preşedintele avea dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei (art.141 alin.(1) lit.c)), de a desemna un candidat la funcţia de Prim-ministru fără consultarea fracţiunilor parlamentare (art.98 alin.(1)), de a lua parte la şedinţele Guvernului, de a prezida şedinţele Guvernului la care participa, de a consulta Guvernul în probleme urgente şi de importanţă deosebită (art.83 din Constituţie) etc.

A doua perioadă de dezvoltare constituţională, conform doctrinei de drept, întruneşte caracteristicile unei republici parlamentare, în care prerogativele Preşedintelui ţării sunt mai restrânse. Modificarea formei de guvernământ impune alt statut juridic decretelor prezidenţiale şi, respectiv, alte obiecte (domenii) de reglementare.

Prin Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000 legiuitorul a modificat art.78 din Constituţie, atribuind Parlamentului prerogativa de a alege Preşedintele ţării. În consecinţă, poziţia legală a şefului statului a devenit inferioară poziţiei Parlamentului, concomitent Preşedintele a fost lipsit de un şir de prerogative enunţate anterior. […]

Curtea Constituţională consideră că în cadrul republicii parlamentare, în care statutul şefului statului este inferior statutului Parlamentului, Preşedintele îşi exercită funcţia de garant al suveranităţii, al independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării conducându-se de normele constituţionale care statuează atribuţiile Preşedintelui şi de actele organului reprezentativ suprem în domeniile respective.”

Aplicând principiile enunţate mai sus la prezenta cauză, Curtea a statuat că, pentru realizarea atribuţiei sale constituţionale de a propune candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, Preşedintele Republicii Moldova, care este alesul majorităţii parlamentare, trebuie să-şi asigure prin consultarea fracţiunilor parlamentare susţinerea atât a majorităţii parlamentare, cât şi posibila cooperare constructivă a minorităţii aflate în opoziţie.

În acest context, Curtea nu poate accepta pretenţia autorilor sesizării, potrivit căreia Preşedintele Republicii Moldova trebuie să desemneze candidatura sau una dintre candidaturile propuse de fracţiunea (fracţiunile) parlamentară majoritară în cadrul consultărilor despre care se presupune ca îi va fi acordat votul de încredere. În această chestiune, Curtea Constituţională s-a pronunţat anterior, statuând că „prin sintagma „majoritatea parlamentară” se înţelege majoritatea absolută a deputaţilor aleşi în Parlament, care, în baza dispoziţiilor constituţionale, pot acorda vot de încredere Guvernului şi Prim-ministrului, desemnat de Preşedintele republicii” (HCC nr. 21 din 2 iulie 1998).

Astfel, în cazul constituirii unei majorități parlamentare absolute, Președintele Republicii Moldova desemnează candidatul susținut de această majoritate. Majoritatea parlamentară urmează a fi formalizată, nu doar declarată, cu indicarea deputaţilor care o constituie, cu specificarea disponibilităţii de a susţine o anumită candidatură pentru funcția de Prim-ministru şi cu notificarea oficială în adresa Președintelui Republicii Moldova.

Doar în cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută, Președintele Republicii Moldova are obligaţia, după consultarea fracţiunilor parlamentare, de a desemna un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea Preşedintelui. În sens constituţional, noţiunea de „consultare a fracţiunilor parlamentare” include grupurile deputaţilor neafiliaţi.

În partea ce ţine de constituționalitatea decretului contestat, Curtea a statuat că, dat fiind faptul că nu a fost constituită o majoritate parlamentară absolută până la data emiterii Decretului nr. 1877-VII din 21 decembrie 2015, Preşedintele a acţionat în conformitate cu atribuţiile sale constituţionale, desemnând un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă propunerea sa nu a fost agreată de fracţiunile parlamentare.

În acest context, omiterea de a consulta o fracţiune/grup parlamentar(ă) sau refuzul unor fracţiuni de a susţine o candidatură nu poate anula atribuţia Preşedintelui de a propune un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.

Astfel, deşi Preşedintele a omis să consulte în prealabil unul din grupurile parlamentare, deputaţii acestuia îşi păstrează dreptul de a-şi exprima atitudinea faţă de candidatul propus în Plenul Parlamentului, prin votul decisiv.

În aceste condiţii, deşi neconsultarea prealabilă a fracţiunilor/grupurilor parlamentare constituie o omisiune în procesul desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru, în speţa de faţă acest fapt nu afectează esenţa dreptului parlamentarilor fracţiunii/grupului de a-şi exprima atitudinea faţă de candidatul propus de Preşedintele Republicii Moldova prin vot în Plenul Parlamentului.

Pentru motivele arătate, Curtea a respins ca nefondată sesizarea şi a recunoscut constituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1877-VII din 21 decembrie 2015 privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru.

Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a statuat că, în sensul articolului 98 alin. (1), în coroborare cu articolelor 98 alin. (3) şi 78 alin. (1) din Constituţie, atribuţia Preşedintelui de a propune candidatul pentru funcţia de Prim-ministru constituie o obligaţie constituţională. Pentru realizarea atribuţiei sale constituţionale de a propune candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, Preşedintele Republicii Moldova, care este alesul majorităţii parlamentare, trebuie să-şi asigure prin consultarea fracţiunilor parlamentare susţinerea atât a majorităţii parlamentare, cât şi posibila cooperare constructivă a minorităţii aflate în opoziţie. Astfel, în cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută, Președintele Republicii Moldova are obligaţia, după consultarea fracţiunilor parlamentare, de a desemna un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea Preşedintelui. În sens constituţional, noţiunea de „consultare a fracţiunilor parlamentare” include grupurile deputaţilor neafiliaţi. De asemenea, în cazul constituirii unei majorități parlamentare absolute, Președintele Republicii Moldova desemnează candidatul susținut de această majoritate. Majoritatea parlamentară urmează a fi formalizată, nu doar declarată, cu indicarea deputaţilor care o constituie şi notificarea oficială în adresa Președintelui Republicii Moldova, cu specificarea disponibilităţii de a susţine o anumită candidatură pentru funcția de Prim-ministru.

De asemenea, Curtea a respins ca nefondată sesizarea şi a recunoscut constituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1877-VII din 21 decembrie 2015 privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

La prezenta hotărâre a fost formulată o opinie separată parţial disidentă, precum şi o adresă Parlamentului în vederea reglementării formalizării majorităţii parlamentare şi a procedurii de notificare Preşedintelui.

Timpul.md