Sport

ULTIMA ORĂ: FRF a decis OFICIAL să-l dea afară pe selecționerul Daum

Daum a ratat obiectivul de calificare la Cupa Mondială după eşecul "tricolorilor" din Muntenegru, scor 0-1.

“A avut loc o evaluare și o dezbatere privind situația echipei naționale. Apoi, atât membrii Comisiei cu drept de vot prezenți astăzi, cât și cei absenți, prin telefon, s-au pronunțat cu privire la posibilitatea ca actualul staff al echipei naționale să continue până la finalul meciurilor din campania de calificare sau ca președintele FRF să înceapă negocierile pentru rezilierea contractului. Ionuț Badea și Christos Papadopoulos, ca membrii ai staff-ului primei reprezentative, n-au participat la vot. Majoritatea a votat pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului. Ulterior, fiecare membru cu drept de vot a propus variante pentru un viitor selecționer”, a declarat președintele Comisiei Tehnice, care este în acelaşi timp şi directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță.

“În urma propunerii Comisiei Tehnice, voi demara procesul de negociere a rezilierii contractului domnului Daum și, ulterior, negocierile privind desemnarea noului selecționer, în baza propunerilor primite de la președintele Comisiei Tehnice”, a afirmat şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Rezilierea contractului lui Christoph Daum urmează să fie validată în prima şedinţă a Comitetului Executiv al FRF.

Burleanu a insinuat chiar săptămâna trecută, la "Fotbal Club", că îi caută deja înlocuitor germanului Daum.

"I-am cerut directorului tehnic, care este și președinte al comisiei, să-mi avanseze o listă cu două-trei nume de potențiali selecționeri. Voi susține punctul de vedere al Comisiei Tehnice, pentru că de aceea avem acei oameni acolo”, a spus Burleanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *