Actualitate

ULTIMA ORĂ! Vasile Costiuc rămâne în arest la domiciliu

Informația a fost confirmată de avocatul lui Vasile Costiuc, Cobîșenco Ion.

„A fost prelungit mandatul de arest la domiciliu pentru încă 30 de zile”.

Menționăm, că miercuri, 9 februarie, Costiuc s-a prezentat la judecătorie în fața magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la ora 12:40. După zeci de minute petrecute în cabinetul judecătorului, acesta a declarat că decizia magistraților va fi pronunțată la ora 16:00. Din declarațiile făcute de Vasile Costiuc în cadrul aceluiași dosar este cercetată și soția lui.

Vă amintim că, vineri, 12 ianuarie, au fost reținuți pentru 72 de ore fostul deputat PDM, actualul consilier municipal Veaceslav Nedelea, și președintele Partidului „Democrația Acasă”, activistul Vasile Costiuc. Aceștia sunt bănuiți că ar fi acționat în interesele unui grup organizat și ar fi participat la tranzacții fictive, în urma cărora, zeci de terenuri au intrat în posesia membrilor familiei, rudelor și apropiaților fostului primar de Durlești, iar cei care ar fi participat la această schemă ar fi avut parte de remunerări financiare.

La data de 14 ianuarie curent, Liderul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Magistrații Curții de Apel (CA) Chișinău au examinat și respins marți, 25 ianuarie, recursul avocaților și au menținut încheierea instanței de fond. Așadar, liderul Partidului Politic „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a rămas în arest la domiciliu, fiind cercetat în dosarul afacerilor ilegale cu terenuri de la Durlești.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *