Opinii și Editoriale

Umilința – păcat sau virtute?

„Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu. Şi zicând El acestea, unul din slujitorii, care erau de faţă, I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului? Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?”

Vedem că umilința nu e servilismul gratuit înaintea oamenilor, care dețin puterea. Iisus în acest caz vorbește cu demnitate, iar această demnitate este virtute. Fiindcă știm bine că în Iisus nu este păcat. Și cred că aici este cazul să ne întrebăm care este atitudinea noastră înaintea celor puternici: servili, speriați, lingușitori? Oare în calitate de cunună a creației, îi e permis omului să devină slugarnic? Umilința noastră trebuie să i-o arătăm lui Dumnezeu, nu oamenilor. Înaintea oamenilor să stăm drepți și să răspundem curajos, în special, când e vorba de credință.

Să revedem și discuția lui Iisus cu Pilat: „Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus.” (Ioan 19; 10-11)

Răspunsul e asemănător cu cel dat arhiereului. Curajos. Astăzi, cei care ne conduc ne-ar numi sfidători. Exact ca slujitorul ce L-a pălmuit pe Iisus, întrebându-L: așa răspunzi tu arhiereului? Ar fi trebuit să răspundă altfel? Nu umilința e cea care lipsește aici, ci smerenia celorlalți. Mândria oarbă a celor care ne conduc și care cred că nu se poate vorbi cu ei oricum, nu de pe poziții de egalitate. Ei chiar cred că sunt superiori.

Iisus ne-a lăsat chiar și în acest caz un exemplu. Unul care delimitează slugărnicia de adevărata umilință, cea pe care El și-a asumat-o în acceptarea patimilor pentru mântuirea noastră, în golirea de slava Sa dumnezeiască.
Cred că din exemplele de mai sus se înțelege care e diferența. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *