Social

Un arsenal de muniții din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, descoperit de geniștii militari la Măgdăcești

Geniștii din Batalionul „Codru” au descoperit un arsenal de muniții din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, lângă satul Măgdăcești, raionul Criuleni, transmite Radiochisianu.md.

Potrivit comandantului Batalionului Geniu, colonel Gheorghe Racu, obiectele explozive au fost găsite pe un lan în urma lucrărilor agricole. La fața locului s-a deplasat echipa de geniști, condusă de căpitanul Ion Golovei.

Astfel, în urma cercetării solului, militarii au identificat 93 de proiectile de artilerie, calibru 152 mm, patru proiectile de artilerie, calibru 105 mm, precum și 15 focoase de la proiectile.

Sursa a menționat că obiectele explozive vor fi neutralizate în condiții de maximă securitate la poligonul militar.

Ministerul Apărării atenționează că în zonele în care există sau se presupune existența unor muniții, cetățenii sunt rugați să anunțe autoritățile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață, demontarea focoaselor sau a altor componente.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *