Un băiat de 17 ani din Cantemir a fost găsit mort, după ce a plecat la hram în satul vecin și nu s-a mai întors acasă

Un minor de 17 ani din raionul Cantemir a fost găsit decedat în această dimineață, în extravilanul unei localități în care plecase cu o seară înainte la serbarea hramului. Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs tragedia.
„Poliția documentează circumstanțele în care un minor de 17 ani din raionul Cantemir a fost depistat decedat în această dimineață. Aseară, poliția a fost sesizată despre dispariția acestuia. Din primele cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 28 august, minorul a plecat de la domiciliu la serbarea hramului într-o localitate vecină și nu a mai revenit acasă.
Polițiștii au întreprins de îndată toate măsurile necesare pentru localizarea acestuia, iar în această dimineață, minorul a fost depistat decedat în extravilanul localității unde a mers. La fața locului s-a deplasat grupul operativ și medicul legist, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și cauzei decesului. Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar polițiștii întreprind toate acțiunile necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului”, se arată într-un comunicat.