Actualitate

Un cetăţean al Turciei, soţia acestuia și un avocat au fost reținuți de CNA pentru mușamalizarea unui dosar penal

Potrivit materialelor anchetei, bănuiţii ar fi negociat cu rudele unui inculpat de origine turcă, deţinut în penitenciar, muşamalizarea unui dosar penal, pornit pe faptul organizării migraţiei ilegale. Aceştia ar fi promis că pot influenţa persoanele, care instrumentează dosarul, să-i aplice inculpatului o pedeapsă non-privativă de libertate. Suma de la care au pornit negocierile este de 20 000 de euro, după care s-a convenit la 11 000 de euro. Pentru această sumă, bănuiţii promiteau eliberarea deţinutului şi aplicarea unei pedepse mai blânde pentru organizarea migraţiei ilegale.

În după-amiaza zilei de ieri, avocatul inculpatului a primit 11 000 de euro, transmişi sub controlul CNA şi al procurorilor anticorupţie. Persoana a fost prinsă în flagrant, complicii săi fiind reţinuţi concomitent. Pe numele bănuiţilor a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 326 – traficul de influenţă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 7 ani de puşcărie sau o amendă de până la 300 000 de lei.

Cauza penală se află în conducerea Procuraturii Anticorupţie, iar pe parcursul documentării, CNA şi procurorii au fost sprijiniţi de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *