O noapte a minţii, pentru unii, şi una a spiritului, pentru alţii. O noapte-recluziune a luminii şi a visării – întunericul celor două dictaturi (comuniste şi fasciste). Prin întreaga operă, adevărat patrimoniu al literaturii din spaţiul interriveran basarabean, Aureliu Busuioc pare să spună că, atunci când rămâi „singur în faţa” unui regim totalitar, te poate salva doar dragostea, ca ultim fief al umanului. „Pactizând cu diavolul”, trăieşti doar cu iluzia că te-ai salvat.
Firul epic al cărţii începe într-un 14 iulie 1944, o dată de Bastilie mondială, de o lume beligerantă, sărită din ţâţâni. Cele două personaje centrale ale romanului, austriacul Werner Storch şi tânăra bulgăroaică Elena Velceva, cu numele mic Lenţa, vor fi un ax textual, o orbită ideatică ce vrea să spună că istoria nici pe departe nu este cea din manualele şcolare şi din tratatele şi armistiţiile (ne)semnate. Istoria este suma tuturor istoriilor personale, subiective. Poate chiar nu există istorie, e un mit, există doar istorii umane, individuale, de familie.
Werner e un tânăr austriac înrolat în armata hitleristă, ajuns peste Prut şi mai departe de el. O biografie interesantă a personajului: „M-am născut în Banat, la Lenauheim. Ni se zicea şvabi. De fapt austrieci… tata a preferat să ne întoarcem în Tirolul natal”. În patria istorică vor trăi Anschlussul – anexarea Austriei la Germania hitleristă din „visele nebune ale unui descreierat” dictator, care le „furase patria şi întoarse lumea pe dos”.
Astfel, Werner şi Lenţa sunt doi tineri aruncaţi într-un război absurd pornit de „satrapul Stalin şi alienatul mintal Hitler”, dar aceasta nu va fi un impediment în faţa unei frumoase iubiri, pe care o vor trăi toată viaţa. Ei doi, întâlniţi într-o iubire, într-o lume estică, înnebunită de comunism, sunt despărţiţi de război, el ajunge prizonier de război în U.R.S.S., ea studentă la Institutul Pedagogic din Chişinău. El întors în Austria, ea autoexilată într-un sentiment mai puternic decât o dictatură, iar între ei „Cortina de Fier peste care până şi gândurilor le era interzisă trecerea”. Dar nu există să nu existe. Dacă a existat mai rar în viaţă, există în cărţi, doar că Aureliu Busuioc pare să argumenteze (poate ficţional) existenţa reală a celor doi, Werner Storch şi Lenza Velceva Storch, austriacul care şi-a răpit femeia iubită din ghearele totalitarismului estic pentru a trăi o viaţă întreagă în Tirolul natal. Naratarul prezintă şi probe ale acestei existenţe la finele cărţii, dar nu acest fapt îl interesează pe un cititor, căci dimensiunea textuală nu de probe are nevoie, ci de idei, or ele sunt prezente în acest text cu prisosinţă, azi într-o dimineaţă posttotalitară.
Maria Pilchin, Catedra de literatură universală, USM
