Un critic pe săptămână. Ochii albaştri ai copilăriei

Este o percepere de a vedea lumea din optica posibilităţilor. Simbolurile care concentrează spaţiul aerian: fluturii, pasărea – relevă dinamica mişcării, gingăşia acţiunii, tandreţea înălţării. Zborul are posibilităţi de transfigurare de la imaginativ („gândul tău, gândul bun”) la cel real, posibil într-un timp apropiat („vei zbura oricând / Spre stele, soare – şi nu doar în gând”).

O poezie plină de imagini vizuale asemenea picturilor ezoterice este Revelaţia zborului. Dorinţa eului liric de a creşte mare pare că reia teatral un rol de copil, probabilitatea interpretării noastre este determinată de anul scrierii (2000), dar totodată e posibil ca autoarea să se revadă în ipostaza de copil prin admiraţie, prin visele zborului, aspiraţia de a se realiza. Această repetiţie „Să cresc mare” este sincronizată de „Am să-mi fac un curcubeu din scrânciob” – numai în imaginaţia copilului este posibil să utilizezi curcubeul drept o modalitate de a te mişca prin spaţiu. Curcubeul este acel văzut palpabil doar în lumea copilăriei. Comparaţia „Şi planeta jos o să se-nvârtă / Ca un titirez fără-ncetare” din nou ne accentuează secvenţele de joc pueril. Universul devine un spaţiu în care numai omului i se permite ieşirea din orbitele stricte ale planetelor. Simbolul curcubeului este reluat, re-creat artistic în poezia Curcubeul stelar. Aici observăm ipostaza de realizare a unui curcubeu. Spaţiul cosmic ne oferă deja un alt peisaj şi bineînţeles şi un alt mod de percepere a lucrurilor. Acest fenomen poate fi descoperit doar cu persoane care au aceleaşi valori şi aceleaşi concepte. Autoarea preferă să-şi împărtăşească ideile pentru a le realiza în comunul jocului creativ: „Vom porni prin Univers / Să aprindem Curcubeul / Cel stelar pe boltă-albastră”. Luminozitatea – condiţia facerii – determină dăruire de sine, linişte, armonie şi siguranţă în posibilităţi de a realiza irealul.

Timpul liber pe care-l oferă vacanţa este savurat din plin „Prima zi de vară – / Drumul e gigantic. / Te cutreier, Ţară, / Ca un prim romantic!”. Călătoria oferă o descoperire a plaiului şi a sinelui. În aceste rânduri observăm o atractivitate pentru ţinuturile noastre şi forţa inepuizabilă în admiraţie. Asocierea cu romantismul de asemenea relevă spiritul de libertate în aventura cunoaşterii.

Poezia Stelianei Grama combină dramatismul existenţial şi plăcerea vieţii. Această intensitate de dragostea de viaţă nu este diminuată de durere, boală, tristeţe. Ea devine şi mai puternică – fiind un exemplu de a cânta viaţa, deşi predestinată ea învinge timpul, învinge ideile preconcepute că nu e timp, că indiferenţa prevalează. Promovează zbuciumul care trebuie să genereze acţiune. Şi chiar în momentele distructive ale vieţii să găseşti forţa generatoare de a crea: „Că-ntre mare şi munte / Am ales un destin, / Şi prăbuşit-am o punte / Dintre nimic şi puţin” (Reîntoarcere, volumul Telerana, 2011). Ambele stihii sugerează impedimente. Forţa omului constă în alegere. Alegerea pe care o sugerează poeta este una minimalistă, minimalismul este o caracteristică a timpului nostru. Analizând aceste ultimele cuvinte din optica unei oricare vieţi umane, observăm că în esenţă se apropie de conceptul horaţian. Timpul este promotorul acestui nimic, dar contează de fiecare în parte să reuşească realizarea proprie. Destinul Stelianei Grama, inclus în creaţia artistică, devine unul mitic, determinat de dorinţa de comunicare într-un secol indiferent, dorinţa de a trăi într-un secol al morţii, dorinţa de a cunoaşte într-un secol al incertitudinilor.

Victoria Fonari