Un Dodon de dreapta

Dar dacă pe malurile Dâmboviței, asemenea personaje încep să dispară, dincoace de Prut, din fericire pentru ei și din nefericire pentru noi, ființează mai multe asemenea personaje. Unul dintre acestea este Dumitru Diacov, vechi partener al „bunicuței” socialiste din România, care a reușit de fiecare dată să găsească soluții pentru a rămâne la putere. Dar pentru că generațiile se schimbă, oportuniștii se reorientează, iar hidra moscovită trebuie să se reproducă, putiniștii au fost nevoiți să identifice un alt personaj, mai tânăr, mai alunecos și mai ipocrit decât proeuropeanul de după 2009 Diacov. Așa a apărut în peisaj Igor Dodon, care, după ce multă vreme a făcut-o pe tehnocratul neinteresat de politică, dar și după ce a fost format profesional cu resursele occidentalilor, s-a avântat la un moment dat în politica mare.

Totuși, mult timp până la acel moment dat, Dodon se purta de parcă și-ar fi luat în serios rolul de tehnocrat și de om al cifrelor. Dovadă stau propunerile pe care le-a făcut din ipostaza sa de vicepremier, ministru al economiei și comerțului în Guvernul lui Vasile Tarlev și Zinaida Greceanîi. O simplă analiză a jurnaliștilor de la Europa Liberă a adus în prim-plan o realitate crudă pentru toți fanii de acum ai președintelui socialiștilor: Dodonul este, de fapt, de dreapta. Formal, însă, acesta se prezintă ca fiind de stânga, pentru că nu poți fi șeful unor trompetiști ai Moscovei, fiind în același timp de dreapta. Este o contradicție care vine din însăși firea comunistă a urmașilor lui Stalin, Lenin, dar și cea a înfometaților din 2015 ai lui Putin.

Scutit de sarcinile Kremlinului, acest personaj odios nu s-ar fi deosebit cu nimic de actualii guvernanți, fiind la fel de ahtiat după bani și putere, școlindu-și copiii la un liceu românesc, explorând destinații de lux europene și, mai ales, promovând politici guvernamentale de dreapta. Adică, în 2007-2008, vicepremierul Dodon arăta cu degetul către irosirea banilor publici pe un aparat de stat imens și scandalos de ineficient, iar după ce i-a fost creat partidul de buzunar rusesc, a început să-i desființeze pe cei care au reușit să înfăptuiască ceea ce lui nu i-a reușit. Jalnică poziționarea socialistului, care a renunțat, de dragul banilor și a unei puteri imaginate, la propriile sale convingeri.

Adevărul dur este că, oligarhii pe care astăzi socialistul îi critică asiduu i-ar fi putut fi, într-un alt context, parteneri. Doar că Moscova a plătit, la un moment dat, mai bine. Apoi au plătit ceilalți, iar Dodon l-a votat pe președintele Nicolae Timofti. Sunt puține șansele ca Moscova să plătească și azi mai bine, în condițiile în care mărețul popor al lui Putin se calcă în picioare, la propriu, pentru un măr moldovenesc. Dar trenul lui Nikolaievici s-a cam dus. Dodon nu mai are cum să sară în barca proeuropenilor, după toate pe câte le-a făcut în dauna democrației, a pieței libere și a drepturilor omului. Și nici electoratului său nu are ce să-i dea, chiar dacă acesta așteaptă cu gura căscată să-i cadă și lui ceva. Poate un loc de sclavie în Rusia, poate niște magazine în care să-și vândă marfa rușilor sărăciți, sau poate o banală satisfacere a orgoliilor lor mici de victime mari. Dar toate astea vor dura mai puțin decât ne-am putea imagina, pentru că prefăcătoria nu durează niciodată prea mult.