La finele săptămânii trecute, navigând pe fluxurile de ştiri, mi-a reţinut atenţia următoarea informaţie: „Ambasada Moldovei la Moscova a rămas pe drumuri… Autorităţile Moscovei vor transmite sediul Ambasadei Moldovei, din centrul capitalei ruse, în proprietatea federală… Sediul Ambasadei, situat pe adresa Kuzneţki Most, 18/7, acoperă o suprafaţă de 1513 metri pătraţi… În plus, în proprietatea federală urmează a fi transmise două clădiri, situate în apropierea ambasadei pe strada Puşecinaia, bl. 7/5, 4 şi 5, cu o suprafaţă totală de 2760 metri pătraţi…”.
Informaţia în cauză mi-a amintit că m-am oprit şi eu de două ori în acest complex. Prima vizită a avut loc în luna iulie a anului 1990, pe când R. Moldova doar visa la independenţa sa şi la o ambasadă la Moscova. Mă aflam în capitala sovietică pentru a ridica de urgenţă paşaportul sovietic pentru o călătorie în Italia. Cea de-a doua vizită a avut loc peste zece ani, în martie 2000, când R. Moldova păşea spre cea de-a noua aniversare a independenţei sale, având şi ambasadă, unde activa deja cel de-al patrulea ambasador moldovean, Valeriu Bobuţac, ex-ministru al Economiei şi Comerţului, unul din moldovenii cu permis de afaceri încă din perioada sovietică. De această dată, venisem în Rusia în calitate de observator internaţional la alegerile prezidenţiale din 26 martie 2000, în oraşul în care mi-am susţinut doctoratul – Sankt Petersburg -, fiind delegat de către Parlamentul de la Chişinău. Făcusem o escală de două zile la Moscova, pentru a primi instrucţiuni din partea OSCE-ului. Am aterizat la „Domodedovo” în dimineaţa zilei de 23 martie, de unde m-a preluat o maşină la al cărei volan se afla un om de afaceri, originar din R. Moldova, care făcuse studii la Moscova şi se stabilise acolo pentru totdeauna. Fusese trimis de şeful de la ambasadă să mă întâlnească şi să mă conducă la hotelul complexului ambasadei şi, dacă voi dori, să-mi organizeze şi o excursie prin Moscova. Am acceptat oferta cu plăcere pentru că nu văzusem metropola rusă de multă vreme… La Starîi Arbat am rugat şoferul să mă aştepte un sfert de oră ca să fac câteva poze în acest loc descris cu lux de amănunte în romanul prozatorului rus Anatoli Rîbakov, Copiii Arbatului (1987), care a făcut furori printre cititorii sovietici în ultimii ani ai imperiului răului. O altă jumătate de oră m-a aşteptat la „Casa Cărţii” de pe Novîi Arbat, unde am intrat în speranţa achiziţionării unor noi cărţi de economie. După care (întâmplător oare?), în drum spre ambasadă, şoferul m-a dus pe lângă câteva clădiri din preajma Noului Arbat. Acestea, chipurile, erau ale noastre, dar fuseseră date în arendă unor „noi moldoveni” din Moscova. După cum am dedus eu, acei „noi moldoveni” lucrau pentru prosperitatea unor sus-puşi de la Chişinău cu rădăcini ideologice adânci la Moscova…
A doua zi, pe 24 martie, înainte de plecarea la Sankt Petersburg, am intrat la conducerea ambasadei să mulţumesc pentru ospitalitate şi să-mi iau rămas bun. În calitatea mea de vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru economie şi privatizare, m-am interesat de starea lucrurilor din ambasadă, inclusiv de statutul complexului din Kuzneţki Most, în speranţa că voi afla ceva şi despre proprietăţile statului moldav de lângă Starîi Arbat… Complexul nu aparţinea R. Moldova, dar despre edificiile din Noul Arbat nu s-a suflat o vorbă şi nici eu n-am îndrăznit să întreb, neavând încredere în cuvintele şoferului, care, de altfel, în drum spre aeroport, avea să-mi reconfirme ceea ce-mi spusese în prima zi…
De aceea, ştirea despre posibila rămânere pe drumuri a diplomaţilor noştri de la Moscova m-a pus pe gânduri. Bănuiesc că pentru aşa-zişii „băieţi deştepţi” nu complexul diplomatic moldovenesc de milioane prezintă cel mai mare interes, ci terenul de sub el, de zeci de milioane, în locul căruia poate fi ridicat un alt edificiu de sute de milioane… Să dea Domnul să nu se adeverească temerile mele, dar câteva întrebări le-aş pune celor din Chişinău şi de la Moscova care azi mai gestionează complexul dat: unde s-a pierdut proprietatea R. Moldova din preajma Noului Arbat? Cum de ruşii n-au pus ochii şi pe ea şi n-au inclus-o în proiectul hotărârii date? Sau poate ambasadorul lui Voronin a înstrăinat-o cu succes în favoarea vreunui important „nou moldovean” din Moscova?… Şi încă un lucru important: presupun că primul ambasador al R. Moldova la Moscova, Petru Lucinschi, în lunile de aflare în treabă acolo nu reuşise să rezolve problema dată în favoarea statului, pentru a cărui independenţă dânsul nu votase, dar pe care cu onoare şi interes îl reprezenta acolo, pentru că, poate, era prea ocupat cu instruirea „băieţilor deştepţi” din Clubul (ne)Independenţilor-1990, cum să-i convingă pe cei patru democraţi (V. Nedelciuc, V. Matei, I. Hadârcă şi A. Moşanu) să-şi dea demisia din proprie iniţiativă din fruntea primului Parlament al R. Moldova, pe 2 februarie 1993, făcând astfel loc lui Petru Lucinschi şi încă la vreo trei-patru membri marcanţi ai aceluiaşi Club. Nu ştiu când şi cine a suportat costurile pentru pregătirea acestei (auto)demisii şi cât au constituit ele, dar cei care au pus-o la cale au îndeplinit cu brio sarcina Centrului, pentru că (auto)demisia respectivă a schimbat catastrofal destinul R. Moldova în favoarea Rusiei şi în defavoarea moldovenilor în cei 20 de ani care au urmat. Şi ar putea să aibă consecinţe chiar şi în următorii 200 de ani…
Dar poate că se grăbea, omul, în fruntea Parlamentului şi pentru a scoate, la 22 octombrie 1993, colegii comunişti din ilegalitatea în care intraseră după decizia Prezidiului Parlamentului din 23 august, în timpul puciului din 1991?
În încheiere, sincer vorbind, aş fi bucuros să ştiu că acest comentariu al meu la ştirea de mai sus îi va fi de folos statului nostru, pentru a cărui independenţă am votat cu entuziasm la 27 august 1991… Numai că, probabil, există puţine şanse în acest sens, judecând după informaţia lui Pavel Păduraru din TIMPUL privitor la JAFUL SECOLULUI cu paşapoartele moldoveneşti, gestionat cu succes de către canadianul Boris Birştein cu sprijinul masiv şi dezinteresat al conducerii de vârf de atunci a R. Moldova…
Vasile Şoimaru,
ex-deputat în primul Parlament al R. Moldova,
doctor în economie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
