Actualitate

Un ofițer SIS este bănuit de divulgare a informațiilor ce constituie secret de stat

Astfel, ofițerii SIS și procurorii au făcut percheziții în biroul de serviciu și la domiciliul ofițerului, fiind ridicate dispozitive de stocare a informației și înscrisuri. Acesta și-a recunoscut integral vina și cooperează cu ancheta.

Angajatul SIS este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 344 alin.(1) din Codul Penal – divulgarea informațiilor ce constituie secret de stat de către o persoană căreia aceste informații i-au fost încredințate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa.

De asemenea, astăzi, persoana a fost suspendată din funcție pe motivul săvârșirii unor presupuse fapte penale și în vederea protejării imaginii instituției și a prestigiului profesiei.

SIS reiterează poziția fermă asupra unei politici de zero toleranță față de corupție și orice încălcări ale cadrului normativ în vigoare și acțiuni care aduc prejudiciu și atingere imaginii instituționale, precum și discreditează statutul de ofițer de informații.

Ca urmare a acestui incident, Serviciul a inițiat o serie de măsuri urgente de eradicare a acțiunilor ce afectează integritatea profesională și personală a angajaților, ce prevede respectarea strictă a legislației în vigoare și a normelor codului deontologic al ofițerului de informații și securitate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *