Actualitate

Un polițist beat a omorât o femeie de 66 de ani

Tragedie în raionul Donduşeni. O femeie de 66 de ani din satul Tîrnova a fost accidentată mortal de un automobil.

Potrivit poliţiei, tragicul accident s-a produs duminică, în jurul orei 22:00. Oamenii legii au stabilit că femeia se deplasa pe partea stângă a carosabilului, când a fost tamponată de un automobil, care și-a continuat deplasarea.

În urma măsurilor întreprinse de polițiștii din Dondușeni, la scurt timp a fost identificat automobilul de marca Volkswagen, dar și șoferul care îl conducea.

Acesta s-a dovedit a fi angajat al Inspectoratului de poliție Dondușeni, în vârstă de 26 de ani, care se afla în afara serviciului.

În urma efectuării testului alcoolscopic s-a stabilit că tânărul avea o concentrație de alcool de 0,65 mg/l în aerul expirat. Acesta le-a declarat colegilor săi că a consumat alcool după ce a comis accidentul.

Reieșind din acest fapt, polițistului i-au fost preluate probe biologice, care urmează să stabilească perioada când a consumat.

Poliţistul a fost reţinut pentru 72 de ore şi riscă închisoare de la 3 până la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Inspectoratul General al Poliției reitereaza că nu tolerează un astfel de comportament în rândurile polițiștilor și subofițerul implicat în accident va purta răspundere pentru fapta comisă conform legii.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *