Din acest sat este originar un prozator uitat astăzi cu desăvârșire – Panait Macri.
La doar opt ani de la stingerea lui din viață, George Călinescu scoate Istoria literaturii române de la origini până în prezent (București, 1940) în care nici măcar nu-i pomenește numele.
Așa cum îl trece cu vederea și Petre V. Haneș în monografia sa Scriitorii basarabeni (București, 1942), ca să nu pomenim aici de edițiile contemporane unde nu se mai întâlnește numele lui.
Excepție face doar O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia (Chișinău, 1997), în care criticul Mihai Cimpoi îl prezintă succint, dar îl reabilitează estetic:
…impune în contextul românesc romanul de senzație și aventură în foileton. A fost gustat în epocă de cititorul nepretențios, avid de senzaționalul crud, fiind rapid monografiat de Sofronie Ivanovici în 1898. Cititorul, îngurgitând șirul de scene tari, conturate în stilul de pionierat naiv al genului, ghicește ușor deznodămintele, după cum își dă seama însuși autorul. Personajele, viciate de moravuri grele, de porniri instinctuale obscure, ce creditează naturalismul dominant, sunt amplasate în unghere, cuibaruri alcovuri romanțios-amorale:Viața parfumată, desfrâu și pasiune, lacrimi și jurăminte, amor și trădare, rafinărie și nepătrunsă prefăcătorie, toate acestea se găsesc din abundență în salonul și mai cu seamă în camera de culcare a Stelei. Este un gen de frontieră care dă naștere unei noi formule, aceea a gazetăriei romanțate, anunțând procesul de beletrizare de mai târziu. Panait Macri… este un deschizător de căi, în literatura foiletonistică, al cărei farmec secret este amoralitatea ce conține în germene virtutea și, firește, dostoievskiana căință purificatoare.
Un loc aparte în creația lui Panait Macri îl ocupă, pe linia basarabenismului documentar, sociologic, naturalist învederat de la Moruzi, Leon Donici până la Stere, Grozăviile din Petersburg, ce inserează, în stilul temniței și exilului, pagini autobiografice…
Ca poet(vol. Poezii diverse) apare în ipostază de proscris sau pustnic romantic neîncrezător în micile sale încercări poetice (după cum mărturisește în prefață) și glorificând retoric suava Românie, intonând jelanii sentimentale, sau creionând pasteluri în stil-stângaci-alecsandrin…
O altă excepție e și Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (Chișinău, 2002) în care e prezentată informația biografică despre Panait Macri, dar concluzia pe care o face Gabriela Drăgoi, autoarea articolului în cauză, este una dură:
Scriitor fără talent, M, este autorul unei producții literare în care abundă violențele. Ascunse sub aparențe moralizatoare, unele proze sunt de-a dreptul triviale.
E greu de explicat o asemenea atitudine. Probabil timpul literar se scurge mai iute ca timpul real. Ori cauza e alta.
De vină e doar lungul timpului și frontiera pe Prut rupându-i biografia în două. Căci au fost ani când istoriile literare indicau doar anul nașterii nu și locul unde s-a născut. Iar ziaristul și scriitorul Panait Macri s-a născut în 1863 în satul Găvănoasa, din județul Cahul. Pe atunci, această parte a Basarabiei revenise la matcă, la Moldova istorică și participase la actul istoric de Unire a Principatelor.
Are o biografie adecvată epocii. A făcut studii la Liceul Sf. Sava din București, unde și-a luat bacalaureatul. După care a urmat timp de șase luni Facultatea de Medicină a Universității din București și a lăsat baltă ideea de a se face doctor preferând literatura.
Debutează în 1877 ca mai toți prozatorii, cu o poezie publicată în ziarul Vestea. După care în 1879 scoate la București, placheta de versuri Poezii diverse.
Pe parcursul anilor a semnat scrierile sale și cu nume de împrumut pe care le-a descifrat Mihail Straje în Dicționar de pseudonime (București, 1973): Irc, Irca (Satira, 1897), Ircam, Ircan (Soarele, 1897), Mac, Omega (Dreptatea, 1897), Rimac (anagramă).
Paralel cu activitatea literară, începând cu anul1878 activează în presă trecând prin redacțiile mai multor publicații: Războiul, Epoca, Țara, Timpul, Adevărul, Dimineața, Soarele, Universul, România științifică și literară, Dreptatea, Viitorul, Minerva ș.a.
La publicațiile Vocea adevărului (1882-1883) și Satira (1897), este redactor responsabil, iar la revista Actualitatea este director literar și politic.
A scris foarte mult și în diverse genuri: poezii, romane, piese de teatru, publicistică.
Bibliografia operei lui impresionează îndeosebi ca număr de apariții editoriale:
Ghiță Catanuță, căpitan de haiduci (nuvelă, București,1883), Scarvulis sau Crima din Brăila
(București, 1884), Otrăvitoarea din Giurgiu sau Frumoasa alexandrina (București, 1884),Omorul din strada Soarelui sau asasinii Mariei Popovici (roman, București,1885), Sugrumarea Theodorei, copila Domnului din București (București, roman, 1886), Viața în moarte sau Femeia trădătoare
(București,1888),Crimă misterioasă din calea Mogoșoaei (București, 1893), O scrisoare M. S. Reginei (București,1894), Haiducul Țandură (București,1894), Femeia pierdută (București,1896), Din lumea de azi (București, 1896), Ioan Tunsu (București, 1887.), Excursiunea în Grecia (București,1901), Iorgu Cosma (București,1902), Depravația pentru aur și depravația pentru pâine (București,1903), Din fundul ocnelor (I-II, București,1904), Grozăviile din Petersburg (București,1905), Misterele Bucureștilor (1907-1908), Femei depravate (București,1908), Cele două suflete și spiritismul (1927), Explicația științifică a viselor(f. a), Sărbătoarea poporului (f. a.), Bostan haiduc de peste Milcov (București, f. a.) ș.a.
A scris despre haiduci cu mult înaintea lui Panait Istrati, dar n-a cunoscut același succes.
A scris dramaturgie și piesele au fost montate, dar și uitate nu peste multă vreme de la prezentare.
Totuși trebuie să reținem faptul că unii contemporani l-au apreciat și au făcut referințe la opera lui:
A. Bacalbașa Scrieri alese (București, 1965), I. Dragomiresc-Ranu Hanul Conachi (1893), Sofronie Ivanovici Ilie Ighel, N. D. Popescu, Panait Macri (București, 1898), Dinu Pillat Romanul de senzație în literatura română din a doua jumătate a sec. XIX. (1947).
S-a stins din viață în 1932, la 4 iulie, la vârsta de 69 de ani și a fost înmormântat în Cimitirul Colentina din București.
Chiar ținând cont de toate deficiențele și aprecierile critice, Basarabia îl trece pe răbojul său literar ca pe un nume de referință, fiindcă noi îl vedem pe Panait Macri un om care scria în cheia epocii lui și nu-l putem scoate în afara timpului în care și-a făurit modesta-i operă de pionierat, fiind unul dintre contemporanii lui Eminescu…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
