Unirea Basarabiei cu România, momentul în care ţara a început să piardă teritorii, abdicarea Regelui Mihai I sau venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu. Sunt câteva dintre cele mai importante evenimente din ultimii 100 de ani, notează MEDIAFAX într-un alt articol din campania dedicată celor o sută de ani de la Marea Unire, inițiată de agenția de presă de la București.

1. 1918 – Unirea Basarabiei cu România

În baza „Declaraţiei privind popoarele din Rusia”, adoptată de puterea sovietică în noiembrie 1917, moldovenii din Basarabia vor proclama Republica Democratică Moldovenească, autonomă în cadrul Rusiei. Pe fondul războiului civil dintre bolşevici şi forţele antibolşevice din Rusia, extins şi în Ucraina, care s-a declarat independentă, noul premier român, generalul Alexandru Averescu, a trimis trupe în Basarabia în ianuarie 1918, în timp ce republica s-a proclamat independentă faţă de Rusia. La 9 aprilie (27 martie pe stil vechi), Sfatul Țării, organul legislativ de la Chişinău, a proclamat unirea cu Romania, după ce, în prealabil, au fost rezolvate divergenţele privind forma de stat şi reforma agrară. Tratatul de pace de la Buftea din mai, dintre România şi Puterile Centrale, a luat în considerare noua realitate politică.

2. 1940 – Pierderile teritoriale ale României

Capitularea Franţei la 22 iunie 1940 şi izolarea Marii Britanii anulau practic garanţiile de securitate acordate de aceste ţări României, în martie 1939. Pentru URSS, această situaţie a constituit un moment favorabil pentru a relua Basarabia, bazându-se pe neintervenţia Germaniei, conform protocolului secret al pactului Ribbentrop-Molotov. Dar pretenţiile teritoriale din cele două ultimatumuri sovietice din 26 şi 28 iunie au vizat şi Bucovina, depăşind chiar şi prevederile protocolului şi provocând o intervenţie germană pe canale diplomatice secrete, în urma cărora URSS se va mulţumi cu nordul acestei provincii. Deşi regele Carol II a renunţat apoi oficial la garanţiile occidentale şi a introdus legionari în noul guvern Ion Gigurtu, pentru a câştiga încrederea noii stăpâne a Europei, Germania, aceste demersuri nu au avut efect. În urma celui de al doilea arbitraj de la Viena al Germaniei şi Italiei, care a avut loc la 30 august, România a trebuit să cedeze Ungariei nord-vestul Transilvaniei, Germania garantându-i integritatea noilor graniţe. În aceeaşi perioadă, la 7 septembrie, la Craiova s-au încheiat negocierile româno-bulgare privind problemele de frontieră, încheiate cu semnarea unui tratat prin care România ceda Bulgariei sudul Dobrogei. Pierderile teritoriale au avut un puternic impact asupra vieţii politice româneşti, influenţând schimbarea regimului în interior şi a orientării strategice pe plan extern de la democraţiile atlantice la Germania nazistă.

3. Guvernul Ion Antonescu

Aceste pierderi teritoriale şi presiunea politică exercitată de legionari, sprijiniţi de Germania nazistă, stăpâna Europei după căderea Franţei în iunie, au dus la căderea regimului autoritar al regelui Carol II, în septembrie 1940. Mai întâi, regele a fost nevoit să-l înlocuiască la 4 septembrie pe fidelul premier Ion Gigurtu cu un adversar al său, generalul Ion Antonescu. A doua zi, generalul a fost învestit cu depline puteri, fiind suspendată Constituţia din 1938, care consacrase regimul autoritar carlist. La 6 septembrie, regele a fost nevoit să abdice şi să părăsească ţara, sub gloanţele legionarilor, care încercau să se răzbune pentru executarea căpitanului lor, Zelea Codreanu, în 1938. Nevoit să ţină seamă de ascensiunea politică a legionarilor şi de sprijinul acordat acestora de Reichfuhrerul SS Heinrich Himmler, Antonescu a împărţit puterea cu aceştia. Astfel, la 14 septembrie, a fost proclamat statul naţional-legionar, în guvernul căruia Horia Sima, comandantul Legiunii Arhanghelului Mihail, deţinea funcţia de vicepremier. Această formulă politică va dura până în ianuarie 1941, când generalul îi va îndepărta pe legionari de la putere. La 12 octombrie 1940, în urma acordului dintre guvernele german şi român, o misiune militară germană va pătrunde pe teritoriul României, având principala sarcină de a proteja instalaţiile petrolifere din Valea Prahovei, vitale pentru efortul de război german.

4. 1944 – Instalarea guvernului Petru Groza

Anul 1944 a adus noi înfrângeri pentru armatele germano-române în sectorul de sud al frontului de est şi mutarea războiului pe teritoriul României în luna martie. În aprilie-august au avut loc intense tatonări secrete ale guvernului şi opoziţiei de la Bucureşti pentru ieşirea din război, însă condiţiile sovietice au fost considerate inacceptabile. Dar în momentul în care armata sovietică a declanşat o nouă ofensivă în sud, la 20 august, ce anunţa distrugerea şi ocuparea ţării, regele Mihai l-a demis pe Antonescu, arestându-l imediat. Armata şi opoziţia, condusă de Iuliu Maniu (PNŢ) şi Dinu Brătianu (PNL), precum şi comuniştii reprezentaţi de Lucreţiu Pătrăşcanu au sprijinit actul regal. Intervenţia armatei germane pentru restabilirea situaţiei a dus la instituirea stării de război cu Germania la 24 august alături de Naţiunile Unite, dar, profitând de poziţia de învingător, URSS a amânat semnarea armistiţiului cu România până la 12 septembrie. Sovieticii au obţinut avantaje militare, politice şi economice, utile în procesul de comunizare a României, în contextul în care grosul forţelor române se va afla pe frontul antigerman până la 12 mai 1945, aducându-şi o semnificativă contribuţie la victoria împotriva lui Hitler.

În condiţiile prezenţei armate sovietice în România şi a armatei române pe frontul antigerman, comuniştii, conduşi de Ana Pauker şi Gh. Gheorghiu Dej, încep să facă presiuni, din ce în ce mai mari, pentru preluarea puterii. Premierul Nicolae Rădescu, fidel regelui Mihai I şi regimului constituţional reinstituit după 23 august, încearcă să se opună. Lipsit de orice mijloace de rezistenţă, este obligat să demisioneze la 28 februarie. La Bucureşti soseşte apoi Andrei Vîşinski, adjunctul ministrului de externe sovietic şi fost procuror în procesele staliniste din anii ‘30, care va impune la 6 martie, în mod ultimativ, regelui Mihai numirea în funcția de prim-ministru a lui Petru Groza, un apropiat al comuniştilor, care vor deţine posturile-cheie în noul guvern. Legendara replică a lui Vîşinski „Aici, Yalta sunt eu”, dublată de pumnul bătut în masa regelui, au semnificat începutul procesului de comunizare a României.

5. 1945-1946 – Greva regală

Instituirea guvernului Groza, la 6 martie 1945, a avut ca efect iniţierea unei politici de comunizare a României de către acest guvern dominat de comunişti. Regele Mihai, care reprezenta singura instituţie a statului neinfluenţată de comunişti, refuză de la 21 august 1945 să mai contrasemneze decretele guvernamentale, după ce ceruse fără efect demisia guvernului. Conflictul a depăşit graniţele României, intrând în atenţia marilor puteri învingătoare: Marea Britanie, SUA şi URSS, dată fiind situaţia de ţară învinsă a României, aflată sub incidenţa armistiţiului din septembrie 1944. După negocieri la nivel de ambasadori la Moscova, s-a căzut de acord, în ianuarie 1946, ca regele să accepte încetarea grevei în schimbul intrării în guvern a câte un reprezentant ai PNŢ şi PNL. Greva a încetat la 8 ianuarie, dar rangul de ministru fără portofoliu al celor doi reprezentanţi ai partidelor democratice lipsea de substanţă această concesie comunistă, în condiţiile în care în România era prezentă o întreagă armată sovietică şi nici un soldat occidental. Acest conflict între şeful statului şi şeful guvernului este singurul de acest tip în prima perioadă de regim democratic din istoria României.

P.S. În următorul material din acest ciclu, vom prezenta celelalte cinci momente de răscruce din istoria României, despre care scrie agenția MEDIAFAX și care se referă în mare parte la România socialistă.