Un şeic arab îşi poate vedea numele scris în nisip din spaţiu

Astfel, cuvântul "Hamad", scris pe insula Al Futaisi, măsoară un kilometru înălţime şi are o lungime de peste 3 kilometri.
Literele, care pot fi văzute de Google Earth, formează căi navigabile atunci când apa inundă ţărmul. Muncitorii şeicului au lucrat câteva săptămâni la realizarea literelor, însă costul lucrărilor nu a fost dezvăluit.
Hamad, cunoscut sub numele de "Şeicul curcubeu", este membru al familiei regale din Abu Dhabi.
Potrivit unor zvonuri, el are circa 200 de maşini, printre care şapte Mercedes 500 SEL, vopsite în culorile curcubeului, pe care le depozitează într-o piramidă uriaşă.
Şeicul, cunoscut pentru pasiunea sa de a face lucruri "măreţe", a construit cel mai mare camion din lume, dotat cu opt dormitoare în interiorul cabinei, şi o casă motorizată în forma unui glob uriaş, care este de exact un milion de ori mai mică decât Terra, relatează sursa menţionată.
Sursa: dailymail.co.uk