Un sfert din investiţiile UE în Republica Moldova provin din Olanda şi Cipru
„Această micşorare a fost cauzată, în mare parte, de aşteptările investitorilor străini la un nou val al declinului economic”, aprecia anul trecut Ministerul Economiei, care anticipa o revenire la tendinţele din 2009-2011, cînd investiţiile au fost în continuă creştere.
Investiţiile în capitalul social plus venitul reinvestit au crescut cu 31.3 la sută, la 121.60 milioane de dolari, iar intrările nete sub formă de împrumuturi intragrup au însumat 53.26 milioane de dolari, mai constată BNM.
Intrările de investiţii străine directe în economia naţională au fost evaluate la 258,8 milioane de dolari, în timp ce ieşirile s-ar ridicat la circa 90 de milioane de dolari.
Valoarea negativă a venitului reinvestit – 9.94 milioane de dolari SUA – „s-a datorat în egală măsură atît pierderilor înregistrate de unii agenţi economici din alte sectoare, cît şi plăţilor de dividende ce au depăşit profitul realizat în perioada respectivă de către alţi agenţi economici”.
Ieşirile de capital aferente investiţiilor străine directe care s-au ridicat la 30.8 milioane de dolari au fost determinate de rambursările de împrumuturi contractate anterior de la partenerii afiliaţi de peste hotare, dar şi de oferirea de împrumuturi partenerilor afiliaţi din străinătate de către agenţii economici.
Institutul Naţional de Cercetări Economie apreciază creşterea fluxului net de investiţii străine directe drept “relativ bună”, deşi menţionează că “ţinînd cont de baza joasă de comparaţie a anului precedent şi insuficienţa critică de investiţii în economia naţională, această creştere este mică”.
Perspectivele de creştere a ISD în economia naţională pe termen scurt şi mediu ar putea fi periclitate de o eventuală instabilitate politică, situaţiile produse în sistemul bancar naţional, transparenţa de deetatizare a bunurilor publice pe fondul altor constrîngeri acute, care ar putea reduce din încrederea investitorilor străini în mediul de afaceri naţional, mai constată experţii Institutului Naţional de Cercetări Economie.
Moldovenii au investit peste hotare în nouă luni ale acestui an peste 11 milioane de dolari SUA.
Stocul investiţiilor străine directe la situaţia din 30 septembrie 2013 a depăşit nivelul de 3,6 miliarde de dolari, din care participaţiile la capital şi venitul reinvestit circa 2,66 miliarde.
Potrivit BNM, ponderea majoră în stocul investiţiilor străine directe acumulate în capitalul social (53.1%) le-a revenit investitorilor din ţările Uniunii Europene. Circa un sfert din investiţiile UE în Republica Moldova provin din Olanda şi Cipru, companiile investitoare din aceste ţări fiind în majoritate de tip entitate cu destinaţie specială, utilizate ca intermediari. Investitorilor din CSI le-au revenit 11.5 la sută din stocul ISD în capitalul social, iar investitorilor din alte ţări – 35.4 la sută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!