Se spune că, de obicei, omul înjură la ciudă, pentru a se descărca de emoţii negative. Campioni la înjurături, se zice, sunt ungurii, urmaţi de români, însă majoritatea consideră că, de cele mai dese ori, acestea sunt întâlnite la slavi. Nu în zadar se consideră că noi, românii basarabeni, le-am împrumutat de la slavi. În cele câteva sute de ani de ocupaţie rusească, dar, mai cu seamă, în perioada sovietică, ele au devenit o normă pentru noi.

Potrivit DEX-ului, cuvântul înjurătură are următoarele sensuri: 1. cuvânt sau expresie cu care se înjură; sudalmă; avea întotdeauna o înjurătură. VLAH.; 2. injurie, ocară: neamţu crede-n băutură şi unguru-n înjurătură. POP (Înjura + -tură).

Înjurăturile au fost studiate, sub aspect ştiinţific, de B. P. Hasdeu. Un studiu a făcut cercetătorul român Petru Caraman, dar şi norvegianul Erling Scholer a scris despre înjurăturile la români. Potrivit folcloristului Grigore Botezatu, tematica obscenă nu se acumulează nici în arhivă, deşi ar trebui studiat fenomenul: cum se aplică şi cum ele sunt etajate.

La noi, însă, înjură şi copiii, şi maturii, şi elevii, învăţătorii, studenţii, profesorii, şi politicienii, şi alegătorii. Adică – de la birjar până la parlamentar. În legislativul nostru, spre exemplu, campion la înjurături a devenit ex-preşedintele comunist Vladimir Voronin, perlele debitate de el fiind cunoscute de toţi: de la pedofili până la nahren s pleaja sau altele, mai deocheate.

Uneori, mai trag câte-o înjurătură şi ziariştii de la TIMPUL. PR pătrat, tămâia mă-sii, du-te-n sărăcie, iokalămănă, iohan ştraus, ’ha-muha sau băga-ţi-aş sârmă-n nas sunt doar câteva dintre acestea. Din motive lesne de înţeles, nu divulgăm cine şi când le utilizează.

Ca să vedem cum înjură politicienii, interpreţii, actorii, scriitori ş.a., le-am adresat următoarea întrebare: „Dacă înjuraţi, care sunt înjurăturile dvs. preferate?”.

Politicieni

Ion Hadârcă, deputat PL, scriitor

Utilizez de obicei, înjurătura lui Eminescu…

Parcă n-aţi urmărit şedinţele Parlamentului să vedeţi cine e campion la înjurături? Cel mai mare comunist – Vladimir Voronin. Înjurăturile nu ţin de domeniul meu. Înjur foarte rar. Mă străduiesc să nu folosesc cuvinte buruienoase. Omul cult le evită de obicei. Nu poate scăpa de ele doar când dă cu ciocanul peste deget. Sunt situaţii imprevizibile şi atunci ele vin din străfundul subconştientului. Înjurăturile nu s-au prins de mine nici când am făcut armata sovietică, unde erau foarte des întâlnite. Eu o prefer doar pe cea a lui Eminescu: Neamul nevoii! Adică, eşti veşnic condamnat să faci parte din neamul nenorocoşilor, să fii pândit mereu de nenoroc!

Dumitru Diacov,
preşedintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova

Am înjurat şi eu o dată în Parlament

Nu-mi place să înjur. Ştiu că e un mare păcat, dar uneori îmi mai scapă. S-a întâmplat odată să înjur când conduceam şedinţa Parlamentului, în 1997. L-am înjurat pe un deputat care făcea gălăgie în plină şedinţă, însă n-am reuşit să închid microfonul. Nu spun cum l-am numit – e un cuvânt licenţios. Erau oameni puşi la cale ca să mă scoată din sărite, aşa cum o fac acum uneori comuniştii. Şi aceasta face parte din politica moldovenească. Eu cred că înjurăturile ţin de trecutul nostru sovietic, cultura europeană încă fiind departe de noi. Pe de o parte, înjurăturile sunt o tradiţie, iar pe de alta, ţin de incultură şi intoleranţă.

Veaceslav Untilă, prim-vicepreşedintele PL

Când mă enervez, zic: Luna mă-tii!

La capitolul înjurături, cred că nu-i depăşesc pe ceilalţi politicieni. Acasă nu le-am prea auzit – tata era învăţător. Uneori, însă, nu le poţi evita. De obicei, când mă enervez, zic: Luna mă-tii! Celelalte, pe care le utilizez foarte rar, sunt licenţioase şi fac şi eu ca microfonul închis: piu, piu, piu…

Veaceslav Ioniţă, deputat PLDM

Când cineva înjură, îl pun să-şi ceară scuze

Am fost învăţat de mic să nu înjur. Atunci când cineva înjură în cercul meu de prieteni, îl pun să-şi ceară scuze. Totul depinde de nivelul de cultură al omului. Pe când eram la catedră, n-am prea auzit înjurături, cu toate că în universitate, ca şi în Parlament, ele sunt destul de frecvente. La IDIS „Viitorul”, nu se înjura aproape de fel. E un domeniu care îmi este cu totul străin.

Scriitori

Efim Tarlapan

Acum înjur hoţii care m-au furat

La noi în sat, un cizmar înjura etajat, timp de jumătate de oră, fără ca să se repete. În familia noastră creştină, nu se înjura. Tata a fost jandarm la români, iar mama, uneori zicea doar atât: tăvălile mă-tii. Am folosit o înjurătură într-o epigramă de-a mea: În Transnistria m-aş duce,/ Dar stau ruşii la răscruce,/Şi tot strigă tuturor/ Că-i răscrucea mamei lor.
Acum îi înjur pe hoţii care m-au prădat nu demult, pătrunzând în casa mea de la Işnovăţ. De rând cu ei, înjur şi ţara care nu-i poate prinde.

Ion Diviza

Înjurăturile le-am învăţat în armată

În familia noastră nu înjura nimeni. Doar tata uneori zicea: Ceapa mă-sii. Fiind în armată, am cunoscut mai multe înjurături. M-am convins că ele vin mai degrabă de la ruşi. Nu zic, uneori, nu poţi scăpa de ele, însă nu le folosesc des, pentru că sunt etajate…

Constantin Cheianu

Recurg uneori la înjurăturile ruseşti

Mi-e ruşine să recunosc că recurg, uneori, la înjurăturile ruseşti. Nu le pot suporta pe cele legate de biserică şi de sfânta cruce. Mă-ntreb, însă: astăzi cine nu înjură? Nu i-am auzit niciodată înjurând pe Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneţ, Nicolae Negru, Gheorghe Erizanu. Vladimir Beşleagă nu înjură nici el, iar Aureliu Busuioc – câteodată. Nicolae Esinencu le scapă mai des, ca şi fiica lui, uneori însă ea îl întrece…

Cântăreţi

Zinaida Julea

Bată-te-ar naiba, duşmanule!

Zău, nu-mi place să-njur. Uneori, când îmi calcă cineva pe bătătură, zic doar atât: „Au dat dracii în tine, duşmanule”, punând accentul pe prima silabă. Mă rog, nu-s cheie de biserică, dar fac totul ca să mă reţin. Nu-mi place să cobor la un nivel de mahala. Mă conduc de un principiu: mai bine să-mi pară rău că nu am zis, decât să-mi pară rău că am zis…

Ricu Vodă

Înjur în rusă şi engleză

Nu-mi place să înjur, pentru că nu-i creştineşte. Uneori, la ciudă, mai scap câte una în rusă şi în engleză. Româneşte nu înjur niciodată.

Ioan Paulencu

Am o singură înjurătură

Mama m-a învăţat să nu înjur. Se întâmplă să o fac foarte rar. Ştiu că limba rusă e foarte bogată în înjurături. Eu folosesc una, în română: laptele mă-tii!

Mihai Munteanu

Înjur numai în minte…

Înjurătura mea este in bocca al lupo. Ceea ce, în traducere din italiană ar însemna: în gura lupului. Nu-mi place să în înjur. Dacă o fac rareori, numai în minte…

Actori, regizori

Alexandru Grecu,
director artistic şi prim-regizor al Teatrului Naţional „Satiricus I. L. Caragiale”

Dacă-ţi spun toate înjurăturile, nu mai devin ministru al Culturii

Înjur, uneori, în timpul repetiţiilor: tu-ţi scenografia cui te are! Restul sunt de rutină: Mă scoţi din minţi! Am să înnebunesc! În stradă, înjură fiecare. Cunoaştem toţi bine limba rusă. Înjur uneori când şofez, supărat pe cineva care încalcă regulile circulaţiei. De cunoscut, cunosc multe înjurături, pe care, de fapt, nu le folosesc. Dacă ţi le spun pe toate, nu mai devin ministru al Culturii.

Titus Jucov, director artistic şi prim-regizor al Teatrului „Licurici”

Înjur, uneori, ca să mă exprim mai scurt…

O fac rar de tot. Doar în prezenţa celor apropiaţi, ca să mă exprim mai scurt, fără să explic mai mult. Într-un robot au fost introduse toate înjurăturile ruseşti, ca să vadă esenţa lor. Aparatul, după cercetare, s-a exprimat astfel: Ne flizdipeni, bliuzdeatina! Acum aţi înţeles de ce moldovenii înjură…

Andrei Sochircă

Hă-tu-i papura mă-sii!

E o înjurătură pe care o folosesc atunci când îmi ies din pepeni. De obicei, într-o situaţie stresantă, delicată. În rest, nu le pot suporta. Mai ales înjurăturile legate de Dumnezeu.

Iurie Negoiţă

Nu-s sfânt – înjur, dar rar de tot. În casa noastră nu se înjura – aveam surori, dar nici fraţii nu înjurau. O înjurătură, însă, o folosesc uneori: sapa mă-sii.

Înjurăturile sunt săgeţi otrăvitoare 

Protoiereul Ioan Ciuntu

În orişice frază e închegat un cod de energie – fie pozitivă, fie negativă.

De obicei, când omul înjură, aceasta venind din ură şi supărare. Evident, înjurăturile sunt distrugătoare. Ele distrug fizicul şi spiritul. Ca orice faptă rea, ele vin de la vorbele rele. Astfel, sunt cuvinte ziditoare, dar şi distrugătoare. Să înjuri e un mare păcat. Înjurăturile sunt săgeţi otrăvitoare îndreptate împotriva omului, împotriva lui Dumnezeu. Or, Dumnezeu spune că să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Când înjură un preot, e un dublu păcat, pentru că el este purtătorul de lumină, de dragoste, de lucrarea cea bună. Iată de ce vă îndemn pe toţi, iubiţi creştini: nu înjuraţi! Fiţi milostivi în faţa lui Dumnezeu!