Unealta Rusiei la Chișinău: Gaiciuc, agentul lui Dodon
Victor Gaiciuc este un personaj dubios ce îi susține agenda cumătrului Igor Dodon jefuitorul șef al Moldovei și s-a făcut remarcat prin apropierea de neofascistul Dmitri Rogozin. Gaiciuc și-a bătut joc de uniforma militară și îl ajută pe Dodon să se mențină la putere având infuență asupra unor ofițeri din cadrul Armatei Naționale.
Victor Gaiciuc a fost ministru al Apărării în perioada guvernării comuniste, în anii 2001-2004, fiind demis în urma unui demers al Consiliului Suprem de Securitate. Atunci a fost criticată activitatea Ministerului Apărării, care a tolerat lipsa unei evidențe reale a patrimoniului militar al Armatei Naționale și cazurile de încălcare a drepturilor militarilor în termen. Această revocare a avut loc ca urmare a unui scandal legat de sustragerea ilegală din depozitele Armatei Naționale a unui lot de arme: 200 de grenade F-1; 31 de aruncătoare de grenade; 90 mii de muniții.
În 2005, generalul Gaiciuc a fost numit ambasador în Belgia şi reprezentant la NATO. În timpul mandatului său la Bruxelles (2005–2009), acesta l-a cunoscut pe Dmitri Rogozin, care a deţinut, între 2008 şi 2011, funcţia de reprezentant permanent al Federației Ruse la NATO. Aceştia ar avea de atunci o relaţie strânsă.
Dmitri Rogozin este un criminal de război care se lăuda că a ucis moldoveni în războiul de pe Nistru în 1992. În urma unui eveniment care nu a mai avut loc în Transnistria Rogozin i-a numit țigani pe moldoveni.
În 2015, Gaiciuc i-a oferit lui Igor Dodon carnetul de membru al Asociației ofițerilor din R. Moldova, Dodon fiind acceptat drept membru al Asociației în calitate de maior în rezervă.
În 2017, Dodon i-a conferit lui Victor Gaiciuc Ordinul Republicii, iar în martie 2020 – gradul de general de divizie.
Pe Gaiciuc și Dodon îi leagă o prietenie mai veche, iar de câțiva ani ei sunt și rude prin alianță, șeful statului fiind nașul de cununie al feciorului lui Victor Gaiciuc. Igor Dodon l-a cununat pe Sergiu Gaiciuc în 2011, iar în 2017 acesta l-a însoțit în vizita pe muntele Athos.
Igor Dodon a întreprins mai multe vizite cu caracter electoral în localitatea de baștină a lui Victor Gaiciuc – satul Pepeni din raionul Sângerei, generalul însoțindu-l de fiecare dată.
Victor Gaiciuc elogia în 2016 armata separatistă din Donbas, susținută de Federația Rusă. El, în calitatea sa de președinte al Uniunii Ofiţerilor a declarat în cadrul unei conferinţe la Academia de Ştiinţe a Moldovei, că „exemplul Donbasului este demn de toată admiraţia”, având în vedere că rebelii din regiune au reuşit să opună rezistenţă armatei ucrainene.
Gaiciuc lăuda „omuleţii verzi” care au omorât mii de soldaţi şi civili ucraineni, mercenari care au doborât un avion de pasageri cu 298 de oameni la bord în vara lui 2014. Acest individ susține propaganda rusă și îi iubește pe ocupanții ruși din Transnistria.
După alegerile parlamentare din februarie 2019, Victor Gaiciuc a acces în Legislativ. Jumătate de an mai târziu, în august 2019, Igor Dodon l-a numit pe deputatul Gaiciuc, în funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate și de consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale. Câteva luni mai târziu, Gaiciuc a fost învestit în funcția de ministru al Apărării în Guvernul Chicu, dar a fost schimbat, la patru luni distanță, după formarea noii alianțe PD-PSRM, fiind numit consilier al președintelui Dodon.
Gaiciuc decorează ofițerii cu tinichele prin intermediul asociației pe care o conduce
Victor Gaiciuc a creat o asociației prin care încearcă să îi aiurească oamenii legi atât cei aflați în serviciu cât și în rezervă pentru ai pune în subordinea banditului kuliokar Igor Dodon. Acesta îi decorează pe militari cu tinichele fără nici o valoare și le promite diverse lucruri în scopul său murdar de ai menține la putere pe oamenii Rusiei la Chișinău.
Mai mult, Gaiciuc susține teza moldovenismului primitiv și agenda ocupantului rus de secole.
„De asemenea, am exprimat recunoștință Uniunii Ofițerilor pentru susținerea acordată noii majorități parlamentare și Guvernului în perioada transferului dificil al puterii, din iunie curent.
Pe finalul discursului, le-am mulțumit ofițerilor pentru participarea activă la evenimentele organizate sub egida Președintelui Republicii Moldova cu ocazia marcării aniversării a 660-a de la întemeierea Statului Moldovenesc și a 75-a de la eliberarea țării de sub ocupația fascistă. Am dat asigurări ofițerilor că Administrația Președintelui le va acorda tot sprijinul necesar și pe viitor, inclusiv în vederea protecției sociale.
Am anunțat că astăzi, am semnat un Decret cu privire la conferirea ordinului „Credință Patriei” unui grup de ofițeri, pentru serviciu impecabil îndelungat și merite deosebite față de Republica Moldova. Am înmînat personal aceste distincții ofițerilor decorați, felicitîndu-i cu acest prilej.”, afirma Victor Gaiciuc la un eveniment organizat de asociația pe care o conduce în data de 19.10.2019.
Conform unor surse din PSRM Victor Gaiciuc se va regăsi pe lista DODONVOR la alegerile parlamentare din 11 iulie.
Case donate suspect – Rusia?
Guvernatoarea Autonomiei Găgăuze Irina Vlah și Victor Gaiciuc sunt vecini într-un bloc din sectorul Botanica al mun. Chișinău. Ambele locuințe au câte trei camere, o suprafață ce depășește 100 de metri pătrați și ambele au fost cumpărate de părinții pensionari, apoi donate celor doi demnitari. Unele surse afirmă că aceste apartamente sunt o recompensă pentru serviciile aduse Federației Ruse de către cei doi agenți de influență ai Kremlinului în Moldova.
190210-GaiciucVictor_2017-2018 by FreePress on Scribd
(function() { var scribd = document.createElement(“script”); scribd.type = “text/javascript”; scribd.async = true; scribd.src = “https://www.scribd.com/javascripts/embed_code/inject.js”; var s = document.getElementsByTagName(“script”)[0]; s.parentNode.insertBefore(scribd, s); })();
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!