Unioniștii, alegerile și opoziția

„Într-o lume absurdă, inteligența e o absurditate”  (Goethe)

PSRM

Organizarea Congresului Familiei arată că „politehnologii” socialiști vor miza și în această campanie electorală pe aceleași teme vechi: occidentul imoral și decadent, pe de o parte, și „puritatea și moralitatea” (putinistă) dodonistă, pe de altă parte. PSRM va comercializa mai departe moaștele defunctei URSS, mizând pe faptul că mesajele retrograde și obscurantiste vor estompa lipsa unor proiecte fezabile pentru această țară și vor umbri conjuncturismul politic care a marcat întregul parcurs politic a președintelui Dodon. Deocamdată este neclar cum va reacționa la astfel de mesaje electoratul prorus care poate citi, mai ales pe fondul unei schimbări de paradigmă în societatea rusă, care încet-încet nu mai crede în poveștile televizate ale Kremlinului. După cum rezultă din studiul „Levada Center”, credibilitatea știrilor TV printre ruși a scăzut de la 79% la 49%. Fiind provinciali, ecoul schimbărilor de la Moscova va ajunge cam greu la rușii din R. Moldova. Vor înțelege ei până la alegeri să nu mai creadă în minciunile socialiste și să încerce măcar odată să nu voteze „za Putina”?

PDM

Schimbarea „retoricii” partidului de guvernământ în „pro-Moldova” este ceea ce, aparent, ar crede oamenii că se dorește de la toate partidele. Deocamdată rămâne o enigmă care este conținutul acestui mesaj, deoarece toate partidele politice din această țară – de la PSRM la PAS – se declară a fi pro-Moldova. În ciuda mai multor aparențe, chiar și unioniștii sunt pro-Moldova, fiindcă, din punct de vedere cultural, etnic și identitar, Moldova înseamnă România, iar România înseamnă Moldova, chiar dacă sunt două state distincte. Întrebarea ar fi: în favoarea la ce și împotriva cui este îndreptat acest mesaj? Până la urmă, nicio agendă (declarativă) externă nu poate schimba mersul lucrurilor pe intern. Rămâne de văzut dacă relația UE-RM va rămâne una strategică pentru Guvernul Filip. Vrem nu vrem, există o realitate a discursului politic și a bătăliei pentru voturi și avem realitatea „tehnocrată”. Nu văd ce s-ar schimba în felul în care guvernează Filip, odată cu această repoziționare. „Transgazul” trece Prutul (chiar dacă mai greu decât speram), interconectarea energetică se mișca și ea (deși suntem mereu blocați de tot felul de chichițe tehnice), iar relațiile economice UE-RM arată direcția în care se mișcă de facto economia. Iar noi știm că de la o vreme economicul dictează politicului și nicicum invers. Ar fi fost frumos ca, în Anul Centenar, să avem o autostradă care să lege Chișinăul de România, dar, din păcate, șoseaua Chișinău-Iași nu este nici pe departe gata, în ciuda promisiunilor și garanțiilor oferite de către miniștrii anteriori. Sugerez amical tuturor celor „preocupați de mersul proeuropean al RM” să urmărească mai atent proiectele începute și încă nefinalizate, și eventual să acorde o atenție mai redusă discursurilor pline de promisiuni.

„Ultimii unioniști”

Odată cu creșterea importanței electoratului unionist, toate partidele vor trebui într-un fel sau altul să se poziționeze în raport cu Unirea. Cred că vom avea trei tipuri de unioniști în următoarele alegeri: cei proguvernare, cei antiguvernare și unioniștii neutri, care nu știu ce să facă și unde s-o apuce din punct de vedere politic. Vedem cum PL-ul lui Ghimpu a început să strângă semnături pentru „Re-Unire”. Aparent, pentru ei, lista începută, anii trecuți de ONG-urile unioniste, nu este „bună”, e nevoie de o „listă proprie de partid”. După ce a fost votat la prezidențiale de 1,8% din cetățeni, Mihai Ghimpu n-a dorit să înțeleagă că un partid, care nu promovează democrația și meritocrația pe interior, nu va putea contribui cu nimic la dezvoltarea țării, dacă deține puterea. Din păcate, mandatul PL-ului lasă un gust amar, căci oamenii au votat acest partid, așteptându-se la altceva. Liberalii n-au vrut să înțeleagă că modul totalitar de a conduce și centralizarea totală a deciziilor nu sunt elemente specifice Europei, pentru care, cică, s-ar da lupta. De fapt, și ultimele alegeri locale au reprezentat un semn clar din partea unioniștilor. Or, nu este nevoie de „consilii politice republicane”, ca să înțelegi de ce au votat unioniștii așa.

Unioniștii antiguvernare sunt parte a noilor partide declarate proeuropene și de opoziție, care în trecut au avut un comportament bizar, de la „batista pe țambal” la izgonirea altor unioniști din PMAN sub pretextul că „acum nu e momentul”. Struțocămila ideologică pe care o construiesc aceștia va eșua lamentabil, iar timpul le va arată adevărata față. Noi, cei cu memoria încă intactă, ne amintim de înverzirea de pe vremuri… Astăzi, aceiași indivizi mizează pe amnezia publică și țin tot felul de lecții.

Ce NU promite opoziția

Nimic nu a consolidat actuala guvernare mai tare decât opoziția, prin lipsa ei totală de viziune și creativitate. Interesant, câți dintre cele 2.8 milioane de alegători cunosc semnificația cuvintelor: binom, oligarh, reforme eșuate, stat falit etc.? Ura, pe care opoziția o cultivă, este un element mobilizator pentru un segment foarte îngust al electoratului democratic! Scăderea constantă a numărului aderenților la manifestațiile stradale ale opoziției indică asupra unui risc de transformare a acesteia într-un grup radical îngust, fără prea mare priză la masele largi. Vă aduceți aminte cum AMN-ul lui Urechean promitea salarii de 400-500 de dolari, dacă ajunge la putere? Opoziția actuală este obsedată de acțiunile guvernării, uitând să promită ceva care să merite atenția și de la care să pornească analiza guvernării lor, dacă ajung la putere. Sigur că alternanța partidelor la putere este un element definitoriu al valorilor occidentale, dar nicio putere n-a fost schimbată vreodată pentru că opoziția o critică (mai nou, preponderent pe rețelele de socializare).

Puterea se pierde doar dacă există cineva suficient de puternic și capabil să o preia. Deocamdată, opoziția noastră se află într-o stare precară. E suficient să analizezi chiar și superficial competențele celor din jurul liderilor acestei opoziții, ca să fii cel puțin sceptic față de șansele lor de a obține ceva.

19 septembrie