Pentru a se ajunge la o mai bună coordonare militară, reprezentanții celor 28 de state membre ale UE au decis crearea pe termen scurt a unei capacități militare de planificare în cadrul Statului Major al UE la Bruxelles. Atribuțiile cartierului general vor include, la nivel strategic, planificarea și gestionarea operațională a misiunilor militare necombatante, cu mandat ne-executiv. Se preconizează că noua structură va deveni operațională în cel mai scurt timp, iar în cadrul ei vor activa în jur de 30 de persoane. De menționat că, statele membre care nu vor accepta să facă parte din acest centru de comandă, vor putea trimite observatori, iar statele care nu sunt membri ai UE, vor putea să se implice selectiv în anumite proiecte.
Deja se cunoaște că prima operațiune va fi de a prelua coordonarea a trei misiuni de formare ale UE constituite din 600 de militari și detașate în Republica Congo, Mali și Somalia, sub conducerea actualului șef al Statului Major european, generalul finlandez Esa Pulkkinen. Cele trei misiuni militare executive ale UE (Sophia – împotriva călăuzelor din Marea Mediterană, Atlanta – împotriva pirateriei în Cornul Africii și Althéa – în Bosnia-Herțegovina) vor rămâne în continuare sub comanda cartierelor generale stabilite în statele membre.
„Arhitecții” noii structuri nu ascund că un factor ce a catalizat procesul de creare a acesteia a fost redimensionarea activității NATO în plan internațional, inclusiv în Europa. Un al doilea factor este Brexitul și urmările sale, suplimentat de amenințările pe care le reprezintă terorismul mondial, dar și de unele efecte imprevizibile ale crizei migranților. Într-un cuvânt, în premieră absolută în ultimele decenii, avem un șir de factori care, adunați împreună, au pus în mișcare un proces despre care se vorbea de mult, dar care așa și nu ajunsese să fie demarat.
Apropo, deși oficial se evită astfel de termeni ca „armata Uniunii Europene”, neoficial termenul respectiv se utilizează destul de des și eu personal nu văd nimic grav în această formulă. Da, Uniunea Europeană are nevoie de propria armată și acest lucru este indiscutabil. Mulți ani UE s-a bazat pe NATO, ferindu-se de o posibilă dublare a activității acestei structuri. Probabil, o asemenea abordare anterior era îndreptățită, acum însă lucrurile stau altfel. Iar ceea ce în prezent pare doar o necesitate internă a UE, în perspectivă s-ar putea să genereze beneficii și pentru alte state, inclusiv pentru Republica Moldova.
Devenind o forță la nivel mondial și din punct de vedere militar, Uniunea Europeană va pune puțin altfel problema securității la frontierele sale. Iar Republica Moldova este chiar la frontiera UE, după cum e și la frontiera NATO. Dacă acum disputele cu caracter militar care vizează Europa Centrală și de Est se duc preponderent la nivelul NATO-Rusia, nu e exclus ca în scurt timp să fie duse într-un cadru trilateral, fapt ce ar putea conta mult pentru Republica Moldova. Fiind un stat neutru, noi ne confruntăm cu o mare problemă – prezența militară străină în regiunea de est a țării. Chiar dacă anterior s-au luat decizii la cel mai înalt nivel internațional (în cadrul Summit-elor OSCE), situația nu s-a schimbat. Nu zic că schimbările în acest sens ar putea interveni ca urmare a recentei decizii a miniștrilor de externe din statele membre ale UE, totuși, șanse ca ele să se producă vor fi mai multe decât până în prezent.
Problema merită analizată și din alt punct de vedere – rolul ce-i revine Uniunii Europene în procesul de reglementare a problemei transnistrene. Acum UE, la fel ca și SUA, au statut de observator în cadrul procesului de negocieri privind soluționarea problemei respective, dar opinia că statutul lor ar trebui schimbat în unul de mediator și viitor garant răsună destul de frecvent. Dacă UE va obține acest statut și între timp va deveni și unul din marii jucători ai lumii din punct de vedere militar, evident că aceasta se va expune și asupra procesului de soluționare a diferendului transnistrean. Nu am în vedere o prezență militară a UE pe teritoriul RM, ci doar faptul că, atunci când un participant la unele procese internaționale e și o forță militară, lucrurile decurg diferit.
Nu știu în ce măsură Uniunea Europeană, adoptând decizia de constituire a cartierului general militar s-a gândit și la statele din imediata sa vecinătate, dar, de vreme ce ia în calcul implicarea acestuia în situații ce țin de țările africane, cu siguranță are și unele intenții în privința unor state de pe continentul european. De aceea și spuneam că recenta decizie a miniștrilor de externe din țările UE ar trebui să ne intereseze la modul serios, urmând să fie examinată din toate punctele de vedere, inclusiv prin prisma noilor oportunități ce vor apărea. Mai ales că Republica Moldova tinde să se integreze în Uniunea Europeană și, într-o bună zi, ar putea ajunge parte a unor procese care acum ne par a fi foarte departe de noi și pentru care ar trebui să fim pregătiți sub toate aspectele.
Veaceslav Untilă
