Actualitate

Uniunea Salvați Basarabia: Andrei Năstase este protejat de organele electorale – „la guvernare, nu-i ca-n opoziție”

Codul Electoral, art. 52, alin. 4 prevede expres: „Agitația electorală se admite numai după înregistrarea concurentului electoral de către organul electoral”.

Nesocotind acest lucru, chiar dacă Andrei Năstase nu era înregistrat de către CECEM Chișinău, în data de 21 august, într-un cadru festiv și în prezența mass-media, reprezentanții Blocul ACUM (Bloc electoral, ce conform normei legale era deja concurent electoral pentru alegerile locale generale din 20 octombrie) au făcut agitație electorală pentru Andrei Năstase. Unul dintre cele mai reprezentative episoade în acest sens, fiind discursul unei deputate PPDA, care și-a încheiat discursul rostit pe scena Teatrului Verde din Chișinău, cu îndemnul „Votați Andrei Năstase, candidatul Blocului ACUM la funcția de primar al mun. Chișinău”, acest îndemn dar și altele similare, s-au realizat cu depășirea normei legale.

Considerăm că răspunsul primit de la CECEM Chișinău este o mostră de protejare a unui concurent electoral aflat la guvernare (Blocul ACUM) de către organul electoral din mun. Chișinău și în aceste condiții Uniunea Salvați Basarabia – USB a sesizat repetat Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova pentru a aplica corect legea electorală.

Din păcate vedem că odată ajunși la guvernare cei din Blocul ACUM încalcă legea electorală fără jenă și fără responsabilitate, asta ne duce la gândul că aceste „năravuri” pot fi proliferate și în alte domenii de activitate, desigur dacă noi, cetățenii, v-om permite acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *