Urecheanu: „Călăii mei ocupă funcţii-cheie în instituţiile statului”

Cazul trezeşte chiar nedumerire. Deşi conform înţelegerilor scrise ale liderilor AIE procurorul general a fost propus în funcţie de Urecheanu, unii dintre procurorii care altădată erau consideraţi drept cei mai cruzi „călăi comunişti” astăzi ocupă funcţii barosane la Procuratura Generală (PG). „Înţeleg că cei care au fost contra mea sunt avansaţi în funcţii, dar mă bucur că am avut tăria de caracter să nu aleg calea răfuielii. Am crezut că putem construi un stat de drept, dar ineficienţa activităţii Procuraturii mă pune sincer pe gânduri…”, afirmă liderul AMN.

Morei, Reşetnicov, Voronin – „părinţii ambulanţelor”

Războiul contra lui Urecheanu a fost pornit înainte de alegerile din 2005 de către foştii consilieri ai lui Voronin, Ion Morei şi Artur Reşetnicov. La 30 iulie 2004, aceştia şi-au anunţat şeful că un control al Curţii de Conturi (CC) a depistat mari nereguli în activitatea Primăriei Chişinău, condusă pe atunci de liderul AMN şi au solicitat intervenţia CCCEC, a Procuraturii Generale şi a altor instituţii. Fără pic de ezitare, Voronin a adnotat: „Organizaţi executarea!” (foto 1). Realmente, acesta a fost doar un pretext, pentru a da start cunoscutului „dosar al ambulanţelor”. Pentru că Hotărârea CC din 2 iulie 2004, la care s-au referit consilierii lui Voronin, prezintă doar încălcări nesemnificative, înlăturate ulterior, mai târziu, în lipsă de probe relevante, procurorii au solicitat CC informaţii despre activitatea Primăriei în anii 1997-1999, dar şi aici au dat-o în bară – Curtea nu mai efectuase asemenea controale. Totuşi, la 1 septembrie 2004, CCCEC a pornit urmărirea penală pe faptul prejudiciului de 4,1 mln. lei adus bugetului mun. Chişinău în urma achiziţionării „cu grave încălcări ale legislaţiei” a 40 de ambulanţe pentru Spitalul de Urgenţă.

FOTO 1

În ce a constat tranzacţia? În iunie 2002, Victor Savin, şeful Direcţiei sănătate a Consiliului municipal Chişinău (CMC), a anunţat consilierii despre criza de ambulanţe la Spitalul de Urgenţă. Gheorghe Ciobanu, medicul-şef de la Salvare, confirmă că anume el (şi nu Urecheanu) a venit cu propunerea de a fi procurate ambulanţe, deoarece spitalul avea nevoie de astfel de maşini. În acest sens, a fost pregătit şi un proiect de decizie prin care primarul general era abilitat doar să negocieze condiţiile contractului. CMC nu a aprobat documentul din lipsă de bani, dar a format o comisie care urma să studieze toate ofertele. Şeful comisiei, Mihai Ciobanu, medic-şef la Spitalul nr. 2 din Chişinău, îşi aminteşte: „Comisia a fost formată la propunerea lui Urecheanu şi ea întrunea membri ai tuturor fracţiunilor din Consiliu. Studiind mai multe oferte, am avut de ales de la maşini sovietice până la „Skoda”. Ne-am oprit la firma „Rumeon” de la care procurasem ambulanţe „Volkswagen T-4” în 1997. Erau cele mai bune maşini pentru drumurile şi condiţiile noastre”. Astfel, în decembrie 2002, comisia a propus CMC să cumpere prin leasing 40 de ambulanţe prin intermediul firmei „Rumeon” – dealerul oficial al Companiei „Volkswagen” în RM. Comisia pregătise o notă informativă şi un nou proiect de decizie care împuternicea primarul nu doar să negocieze dar şi să semneze contractul cu vânzătorul.

La 27 decembrie, Urecheanu a semnat contractul cu „Rumeon” care valora 23,3 mln. lei. „Preţul a fost stabilit de furnizor şi acceptat de comisie, fiind aproape identic cu cel din 1997. Am încercat să micşorăm preţul, dar n-a fost posibil. Mai puţin mă interesează ce a făcut „Rumeon” cu banii – important era că preţul final nu a fost mărit, după cum îmi incriminau procurorii”, susţine Urecheanu. De fapt, primarul nu a prejudiciat bugetul, ci, dimpotrivă, a economisit 3,5 mln. lei, renunţând la procedura de leasing. „Am găsit surse financiare disponibile pentru a face tranzacţia direct şi m-am gândit că mai bine am investi cele trei milioane pentru reparaţia unei şcoli sau a unui drum”, precizează ex-primarul. Atunci Primăria a trimis contractul la Guvern, solicitând înregistrarea acestuia la Agenţia Achiziţii Publice (AAP). „Legislaţia prevede şi procurarea din aceeaşi sursă fără licitaţie, mai ales în caz de necesitate stringentă”, afirmă Urecheanu. „Am adus argumente că deservirea tehnică a maşinilor e mult mai comod dacă avem un parc unic de maşini şi dacă facem achiziţia dintr-o singură sursă”, confirmă şi viceprimarul Mihai Furtună. Într-adevăr, AAP a aprobat contractul, declarând tranzacţia drept legală. Ulterior, la 16 ianuarie 2003, CMC a alocat firmei „Rumeon” 8 mln. lei, iar în februarie – alte 15,5 mln. Pentru aceasta au votat toţi consilierii, inclusiv comuniştii. „Fără achitarea avansului de 35%, tranzacţia avea să fie blocată. Dacă considerau că achiziţia e ilegală, comuniştii puteau să se pronunţe contra, însă toţi au votat „pro”, precizează Vladimir Şarban, pe atunci secretar al CMC.

„În iad, Gorea mă forţa să zic că Urecheanu e hoţ”

În pofida celor expuse mai sus, CCCEC urma să-i găsească nod în papură lui Urecheanu. Cu atât mai mult cu cât şi Consiliul Suprem de Securitate a dispus, printr-o misivă, verificarea executării bugetului mun. Chişinău. Se apropiau alegerile din 2005 şi comuniştii dorind, probabil, să scape cu orice preţ de principalul lider al opoziţiei, au obligat CCCEC şi procurorii să lucreze în mare grabă. De aici şi gafele monumentale ale „investigatorilor”. Până şi dosarul propriu-zis a fost pornit în baza articolului 328 din Codul Penal, intrat în vigoare în 2003, pe când fapta incriminată a avut loc în anul 2002. Probele erau stoarse din deget. Dacă în învinuire se menţiona că „Rumeon” ar fi inclus în contract cheltuieli nemotivate, CCCEC informa Fiscul cu un an până la pornirea urmării penale că nu a depistat nicio încălcare a acestei firme în tranzacţia cu ambulanţele (foto 2).

FOTO 2

Urecheanu mai era acuzat că nu a organizat licitaţia şi că a semnat contractul fără a fi împuternicit de CMC. Maiorul Grigore Gorea de la CCCEC, care a instrumentat acest dosar la început, a recunoscut apoi că, fiind supus presiunilor, a fost nevoit să-l învinuiască pe Şarban de falsificarea deciziei CMC din decembrie 2002 în care acesta ar fi adăugat cu de la sine putere că primarul era abilitat să semneze contractul. „Probele lor nu trăgeau la cântar, căci exista nota informativă, semnată de Mihai Ciobanu, în care era scris negru pe alb că Urecheanu era împuternicit şi să semneze contractul. Iniţial, Ciobanu a declarat procurorilor că nu el a semnat nota, dar în instanţă a recunoscut”, ne spune Şarban. Mihai Ciobanu explică: „Pe nota informativă e semnătura mea. La Procuratură am negat, fiindcă acolo era iadul… Gorea se purta foarte-foarte urât şi mă forţa să zic că Urecheanu e hoţ. Mă sunau şi anonimi care-mi dictau ce declaraţii să fac. Alteori mă ameninţau. Pe urmă au trimis o femeie să-mi pună pe masă câteva sute de euro şi mi-au organizat un flagrant că aş fi cerut mită ca s-o angajez asistentă medicală. Aţi văzut în viaţă vreo soră medicală care să plătească atâta bănet pentru a fi angajată?”.

Urecheanu pune punctul pe „i”: „După lege, puteam să prezint contractul semnat la CMC şi să cer bani, dar special am triplat controlul asupra transparenţei cheltuielilor şi n-am semnat fără acordul Consiliului”. Gheorghe Ciobanu confirmă că „ambulanţele lui Urecheanu” deservesc oamenii până în prezent: „Pentru capitală, a fost rezolvată o problemă foarte arzătoare. Pe urmă şi comuniştii au procurat ambulanţe, dar la un preţ mai ridicat”.

Căutat la Costiujeni. Urecheanu: „Sunteţi nişte criminali!”

Liderul AMN a refuzat de la bun început să facă „jocul comuniştilor”. „Înainte de a fi citat la CCCEC, cineva din anticamera lui Voronin mi-a transmis foaia cu ordinul său de a se răfui cu mine. De aceea m-am dus la Centru şi am răspuns la întrebări. Dar când am înţeles despre ce e vorba, m-am certat cu Gorea. El îmi arăta speriat cu degetul prin birou, că adică suntem ascultaţi. „Să se ducă dracului şi Mejinschi, şi Gurbulea, şi ceilalţi. Voi sunteţi nişte criminali şi comiteţi un act banditesc”, i-am zis şi am ieşit”, ne spune Urecheanu.

Oricine ar studia „dosarul ambulanţelor”, ar pricepe că CCCEC şi Procuratura urmăreau doar să-l intimideze pe şeful AMN. Ani în şir ofiţerii de urmărire penală n-au întreprins practic nicio acţiune, însă permanent prelungeau urmărirea, motivând că au de realizat un „volum mare de lucru”. Apoi, invocându-se dificultatea cazului, se formau noi şi noi grupuri de urmărire penală. De exemplu, primul dintre acestea nu a făcut altceva decât o bădărănie, interesându-se la Dispensarul narcologic şi la Costiujeni dacă Urecheanu nu este narcoman sau bolnav psihic (foto 3)… E drept că au audiat şi câţiva martori, printre care şi Şarban. Acesta însă, fiind deja arestat, a refuzat să dea mărturii, scriind în procesul-verbal: „Refuz să fac careva declaraţii în virtutea faptului că în privinţa mea au fost aplicate măsuri absolut ilegale…”. Apropo de Şarban. La 19 noiembrie 2004, chiar a doua zi după ce i-a fost schimbată măsura de reprimare în arest la domiciliu pe un alt dosar, procurorul Marcel Tumuruc l-a invitat la CCCEC, ca să-şi ia hainele din izolator. Aici, însă, Gorea l-a arestat din nou, acuzându-l de falsificarea deciziei CMC cu privire la ambulanţe…

FOTO 3

Bănuit, învinuit sau toate împreună?

În aceeaşi lună, fără temei legal, Gorea îl declară bănuit pe Urecheanu, pentru „abuz de serviciu soldat cu daune în proporţii deosebit de mari intereselor publice”. Aducându-i-se la cunoştinţă acest lucru, liderul AMN a refuzat să semneze (foto 4).

FOTO 4

În decembrie, Vadim Tomuz, şef de direcţie la CCCEC, sfidând legea care îi dă doar procurorului şi instanţei asemenea drept, a aplicat pe numele lui Urecheanu măsura preventivă de a nu părăsi ţara. Nici această ordonanţă nu a fost recunoscută de către liderul AMN, care s-a declarat nevinovat. La audiere, el a prezentat o scurtă notă: „Acest dosar este intentat la comanda primului secretar al PCRM, Preşedintele RM, Vladimir Voronin, în scop de răfuială politică”. Aceasta se confirmă prin articolul din ziarul TIMPUL „Organizaţi executarea!” (foto 5). La acel moment, TIMPUL publicase deja scrisoarea lui Reşetnicov şi Morei către Voronin.

FOTO 5

Lucruri foarte misterioase au urmat în continuare. La 7 decembrie, Tumuruc i-a anulat interdicţia de a părăsi ţara, fără a-l anunţa pe Urecheanu, deşi era obligat s-o facă. În aceeaşi zi, CCCEC le-a propus procurorilor să-l pună sub învinuire, printr-un raport semnat de Mihai Cojocaru, pe atunci şef de secţie la CCCEC, iar acum – şef Direcţie urmărire penală, şi de Nicolae Chitoroagă, care, după schimbarea Puterii la Chişinău, ocupă două din cele mai importante funcţii la PG – e şeful Colegiului Disciplinar al procurorilor şi al Direcţiei conducere a urmăririi penale. Ca rezultat, la 20 decembrie, Tumuruc îl pune pe Urecheanu sub învinuire. Deşi era obligat să anunţe „inculpatul” despre aceasta în 24 de ore, procurorul l-a înştiinţat peste un an de zile, făcând abstracţie de faptul că legislaţia nu permite menţinerea unei persoane în calitate de învinuit mai mult de trei luni.

„Dosarele le-am fabricat eu, la comanda puterii comuniste”

Între timp, la 23 decembrie, Grigore Gorea şi-a dat demisia pe neaşteptate şi a şocat toată ţara, făcând declaraţii inedite, fapt ce l-a costat libertatea. „Presiunea la care am fost supus şi fărădelegile comise la CCCEC nu-mi dau dreptul moral să tac. Dosarele Primăriei le-am fabricat eu, la comanda puterii comuniste. M-am ferit mult de dosarul Urecheanu, am încercat să-mi iau concediu, dar nu puteam să scap. Ştiam că se pune la cale o răfuială cu cei din Primărie, deoarece materialele au fost adunate din 2003. La început, i-am interogat pe toţi consilierii, inclusiv pe comunişti, şi toţi mi-au spus că l-au abilitat pe Urecheanu să negocieze şi să semneze contractul. Atunci, m-am revoltat, deşi eram constrâns din toate părţile. Nu atât de directorul CCCEC, Valentin Mejinschi, cât de Nicolae Chitoroagă şi şeful meu, Nicolae Bătrâncea. Pe 19 noiembrie, am fost chemat la Gurbulea. Mi s-a spus ca din „dosarul ambulanţelor” să mai fac unul contra lui Şarban. Gurbulea îmi arăta la portretul lui Voronin, dându-mi de înţeles că trebuie să-i raporteze despre cele întâmplate. Când am ieşit, Chitoroagă aştepta deja în anticameră. Într-o oră, dosarul era pornit. Stăteau cu toţii asupra mea. La reţinerea lui Şarban, am scris că există martori care îi confirmă vina, dar aceştia nu au existat niciodată. Apoi, l-am chemat pe Urecheanu la 25 noiembrie. Eram instruit să-l reţin. Dar el mi-a prezentat toate probele că e nevinovat şi i-am permis să plece. Când a ieşit, m-a sunat imediat Bătrâncea şi m-a întrebat unde-i Urecheanu. I-am spus că l-am eliberat. El a sunat cuiva şi a spus că Gorea i-a dat drumul acasă lui Urecheanu. Atunci, am ieşit şi am trântit uşa. M-am întors cu cele două dosare şi i le-am aruncat pe masă. I-am spus să facă borş cu ele şi am scris raportul de eliberare. Atât dosarul Urecheanu, cât şi Şarban sunt sortite pieirii, fiindcă nu întrunesc elemente ale vreunei infracţiuni”, relata Gorea. Ulterior, şi el a fost arestat. S-a întâlnit cu Şarban la închisoare, unde au fost închişi în aceeaşi celulă… Acolo, i-a mărturisit fostei sale victime toate planurile puse la cale de comunişti.

Schimbări postelectorale…

Căutând o ieşire, Urecheanu s-a adresat în repetate rânduri către procurorul general Valeriu Balaban, atenţionându-l că e victima unor răfuieli politice şi rugându-l să pună punct tristei mascarade. Însă, de fiecare dată, primea răspunsuri mai mult decât banale: „Nu sunt temeiuri pentru a vă scoate de sub urmărirea penală” sau „urmărirea se duce în conformitate strictă cu prevederile legislaţiei”. Şi aceste scrisori sunt o dovadă a faptului că liderul AMN habar nu avea că interdicţia de a părăsi ţara i-a fost retrasă şi nici că a fost declarat învinuit. Reprezentantul lui Urecheanu în instituţiile jurisdicţionale, Dumitru Graur, crede că, de fapt, ordonanţa de anulare a măsurii preventive a fost fabricată ulterior, cu dată retroactivă: „Când şi-au dat seama că au comis gafe, presupun că Balaban le-a ordonat să facă ordine în acte. În rest, toată presa anunţase deja că Urecheanu a prejudiciat bugetul şi ei erau satisfăcuţi”.

După 4 aprilie 2005, când Voronin s-a văzut din nou preşedinte, dosarul a fost transmis, la solicitarea lui Balaban, Secţiei exercitare a urmării penale pe situaţii excepţionale a PG, unde se instrumentau cele mai dubioase dosare politice. În iunie, cunoscutul Igor Popa îi dădea indicaţii colegului său Lilian Cociu să verifice depunerile băneşti în instituţiile bancare pe numele lui Urecheanu şi al membrilor familiei sale. Puţin mai târziu, Balaban a solicitat Parlamentului să-i ridice imunitatea liderului AMN, propunere acceptată cu votul majorităţii roş-oranj. Totodată, prim-viceprocurorul general Valeriu Gurbulea a format un alt grup de urmărire penală, după care dosarul a fost transmis în gestiune procurorului Alexandru Bernaz.

„Băiete, ai să dai de dracul!”

Cu ce se ocupa mulţimea asta de procurori? Dosarul nu arată nimic în acest sens, însă Urecheanu explică: „La Procuratură şi la judecată am fost de 50 de ori. Chiar dacă procurorii şi cei de la CCCEC se comportau foarte urât, unii dintre ei văd că au fost avansaţi în grad. Tumuruc era chiar obraznic. Chitoroagă dădea toate indicaţiile de maltratare psihică asupra mea. Tomuz a vrut să mă închidă în ziua în care combatanţii au protestat în susţinerea mea, iar Gurbulea, Tkaciuck şi Mejinschi alergau ca să mă bage la răcoare. Tomuz îmi arăta sub o foaie proiectul deciziei de a mă supune arestului şi mă speria că mă va băga la puşcărie. Dar cel mai nesimţit şi neobrăzat a fost Bernaz – executorul-cheie. Îi spuneam deseori: „Băiete, ai să dai de dracu!”. L-aş căuta acum, să văd ce mai face, ştiu că a rămas în funcţie, dar… nu sunt omul care să ceară ochi pentru ochi”.

La 1 noiembrie 2005, Urecheanu a încercat să-şi caute dreptatea în instanţă, solicitând clasarea urmăririi penale pe numele său. Straniu, dar chiar a doua zi, când se scursese un an după ce fusese declarat învinuit, Marcel Tumuruc i-a adus la cunoştinţă acest lucru. Ulterior, avocatul lui Urecheanu, Vasile Râhlea, a mai depus o cerere în judecată, cerând anularea ordonanţei de punere sub învinuire, a celei de aplicare a măsurii preventive şi achitarea clientului său. De aici începe nouă fază a răfuielii. Pe de o parte, în Urecheanu loveau procurorii, iar pe de alta – justiţia. Deşi nicio normă legală nu stipulează că o persoană poate fi menţinută în calitate de bănuit sau învinuit mai mult de trei luni, în martie 2006, Judecătoria Râşcani a luat o decizie pur şi simplu uluitoare. Instanţa a declarat ilegale cele două ordonanţe, dar – culmea! – a respins ca inadmisibilă cererea lui Urecheanu sub pretextul că aceasta nu ţine de competenţa sa… Absurdă a fost şi explicaţia dată judecătorilor de către Tumuruc, care lămurea că nu l-a anunţat pe Urecheanu despre învinuire pentru că era campanie electorală… No comment. Urecheanu a depus imediat o cerere la CEDO, atenţionând asupra procesului inechitabil şi a persecuţiei politice. Totodată, a atacat decizia Judecătoriei Râşcani până la CSJ, care, la 30 martie, a dispus remiterea dosarului în prima instanţă spre reexaminare.

În acest timp, la 7 martie 2006, Bernaz a încheiat urmărirea penală în „dosarul ambulanţelor” şi a trimis dosarul la Judecătoria Centru. Urecheanu a cerut – şi procurorului, şi instanţei – să înceteze procesul, atenţionându-i că termenii în care putea să se afle sub învinuire au expirat. Bernaz, însă, i-a respins cererea, ca nefondată. Zadarnice au fost şi noile adresări ale liderului AMN către Balaban…

Citiţi luni cum s-au încheiat dosarele Urecheanu şi Şarban, ce cred astăzi procurorii care le-au instrumentat şi ce aşteaptă Zubco de la liderul AMN, pentru a-i aduce scuze publice.