Va deveni Găgăuzia o “nouă Transnistrie”? Principala zonă de influență a Rusiei în Moldova

Dacă întrebați prima persoană pe care o întâlniți despre care regiune din Moldova este cea mai pro-rusă, răspunsul va fi probabil Transnistria.

Cu toate acestea, nu este cazul.

Teritoriile ocupate de ruși de pe malul stâng al Nistrului, deși trăiesc acolo doar pe seama armatei ruse și a “injecțiilor de gaz” – în materie de dragoste și încredere față de Putin, au cedat de mult timp palma unei alte regiuni moldovenești.

Este vorba de Găgăuzia. Regiunea autonomă, care prin lege are dreptul de a se separa de Moldova, votează exclusiv pentru partidele pro-ruse (la un moment dat, Dodon a obținut aici 99% din voturi!). Cu toate acestea, în această primăvară, găgăuzii s-au surprins, se pare, chiar și pe ei înșiși. Un candidat (sau, mai bine zis, o candidată) despre care alegătorii nu știau nimic, a câștigat alegerile naționale pentru șefia regiunii. Faptul că a fost promovată de un partid pro-rus a fost suficient pentru a câștiga.

Iar acum experții se tem serios că, prin obținerea controlului oficial asupra unei regiuni care îi este loială, Kremlinul va încerca să destabilizeze republica.

Pentru a înțelege ce se întâmplă și cât de departe poate merge, este necesar mai întâi de toate să înțelegem cine sunt găgăuzii și ce este Găgăuzia. Despre asta, despre “eurointegrarea ascunsă” și despre legătura dintre găgăuzi și tătarii din Crimeea am discutat la Chișinău cu autorul Europravda, un expert în Găgăuzia Veaceslav Craciun și vă recomandăm să urmăriți această video-discuție.

Cine sunt găgăuzii?

Găgăuzii sunt unul dintre puținele popoare turcești ortodoxe. Dintre limbile turcești, azerii, turcii și tătarii din Crimeea sunt cele mai apropiate de limba găgăuză – se pot înțelege fără interpret.

Mai există un detaliu care unește popoarele găgăuz și tătar din Crimeea: în anii 1940, ambele au fost supuse represiunilor staliniste, dar găgăuzii au reușit ulterior să “uite” această tragedie a poporului lor. Vom reveni asupra acestui subiect mai târziu.

Poporul găgăuz a apărut în Balcani, în zona Varna, în sudul Bulgariei. Există mai multe versiuni; potrivit celei mai sigure, găgăuzii sunt urmașii kipșacilor, pecenegilor și popoarelor balcanice.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, după războiul ruso-turc (regulat), guvernul țarist i-a invitat să se stabilească în sudul Basarabiei pentru a cultiva stepele de acolo. Pentru câteva decenii, coloniștii au fost scutiți de unele taxe și de serviciul militar, ceea ce a fost un stimulent suficient pentru mai multe valuri de emigrare a acestora pe teritoriul actualei Găgăuzii și, de asemenea, puțin mai la sud, în regiunea Odesa de astăzi.

Din punct de vedere istoric, s-a întâmplat că acei găgăuzi care au rămas în Bulgaria au fost asimilați în cea mai mare parte (practic nu mai existau acolo persoane care să înțeleagă limba găgăuză). Moldova, unde au o autonomie, a devenit singura patrie pentru găgăuzi. Iar acest lucru a creat și o opinie în rândul găgăuzilor că relocarea în Moldova “i-a salvat de la asimilare”.

În Moldova limba găgăuză este în curs de dispariție treptată.

Nu există nici măcar o “Wikipedia” cu drepturi depline în limba găgăuză. Generația tânără consumă informații, citește știri și literatură științifică în rusă, română, engleză, în timp ce limba găgăuză rămâne limba de comunicare cotidiană, care se vorbește cu bătrânii în familie. Și chiar și așa, doar în sate, deoarece în orașe nu există limba găgăuză.

Există încercări de a păstra, de a susține limba găgăuză, dar ele sunt foarte modeste.

Dar aceasta este o responsabilitate comună a autonomiei găgăuze (care, de fapt, a fost creată tocmai în acest scop) și a Chișinăului.

La urma urmei, găgăuzii sunt cetățeni cu drepturi depline ai Republicii Moldova, ale căror drepturi nu le apără nimeni altcineva. Și dacă bulgarii moldoveni au o patrie externă, Bulgaria, care îi ajută să se dezvolte din punct de vedere cultural; ucrainenii au Ucraina și așa mai departe, găgăuzii nu au alternativă la Moldova.

Despre cum i-au iertat găgăuzii pe ruși pentru crimele lor

Anii de după cel de-al Doilea Război Mondial au fost foarte dificili pentru poporul găgăuz. Găgăuzii s-au aflat în statutul de “dușmani ai poporului” și s-au confruntat cu persecuția și exterminarea de către autoritățile sovietice.

În 1946-1947 a existat o foamete teribilă în sudul Moldovei – iar aceasta a coincis cu zona în care locuiau găgăuzii.

Conform celor mai conservatoare estimări, bilanțul victimelor a fost de aproximativ 100 de mii de persoane. Această foamete a fost îndreptată nu numai împotriva găgăuzilor, dar partea de sud a republicii a suferit cel mai mult. A existat canibalism, s-au întâmplat lucruri îngrozitoare. A existat o foamete și în sudul regiunii Odessa, unde locuiau și găgăuzi.

Și la doi ani după această foamete, în 1949, autoritățile sovietice au efectuat deportări în masă – atunci zeci de mii de oameni, găgăuzi și locuitori ai satelor bulgare, au fost duși în Siberia.

Potrivit oamenilor de știință găgăuzi contemporani, până la o treime din populația găgăuză s-a stins în acea perioadă.

S-ar părea că acest lucru ar fi suficient pentru a-i blestema pe ruși, guvernul sovietic și tot ceea ce este asociat cu Rusia pentru totdeauna!

Dar s-a dovedit că a fost scris pe o altă celulă de memorie. Oamenii din Găgăuzia nu-și amintesc acest lucru și își amintesc doar acele lucruri pozitive care se întâmplau în URSS împreună cu exterminarea fondului genetic al națiunii, cum ar fi alfabetizarea, construirea de întreprinderi, case de cultură și așa mai departe.

Memoria oamenilor a tăiat persecuția găgăuzilor – deși acolo s-au întâmplat lucruri care par imposibil de uitat.

Acum, în rândul găgăuzilor, atitudinea față de Rusia este pozitivă. Mai mult, există un număr semnificativ de găgăuzi care susțin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și există o parte a găgăuzilor care sunt “nehotărâți”. Deși pare evident că o persoană în deplinătatea facultăților mintale nu poate să nu condamne războiul de agresiune – dar persoanele imersate în știrile rusești au o viziune perversă.

Iar propaganda rusă este foarte puternică în Găgăuzia.

Deși trebuie remarcat faptul că găgăuzii s-au autoorganizat pentru a ajuta refugiații din Ucraina, au relocat oameni și i-au primit cu căldură, pe baza resurselor lor modeste.

Este de remarcat faptul că în Ucraina (unde trăiesc câteva mii de găgăuzi în regiunea Odesa), de un an și jumătate are loc o schimbare forțată a conștiinței comunității găgăuze. Găgăuzii ucraineni nu mai privesc spre Rusia. Primul erou al Ucrainei a apărut în rândul găgăuzilor, este colonelul Mykola Palas, care a primit steaua de erou din mâinile lui Zelenski.

Iar găgăuzii din Moldova continuă să trăiască miturile propagandei rusești.

Această ruptură cu găgăuzii ucraineni este o altă tragedie a poporului găgăuz, de care încă nu-și dau seama.

Dacă există șansa ca Găgăuzia să-și declare independența față de Moldova

Găgăuzia nu poate deveni independentă.

Și nu este vorba de dreptul formal de a face un astfel de pas. Nu există deloc condiții pentru independența acestei regiuni, este pur și simplu imposibil.

Găgăuzia este formată din trei orașe mici (inclusiv capitala regională, Comrat) și puțin peste 20 de sate. Nu are o graniță fluvială naturală, așa cum are Transnistria. Mai mult, această regiune nu are deloc un teritoriu unit – Găgăuzia este formată din mai multe (patru sau cinci, în funcție de cum se calculează) enclave separate.

Dar, deși, în mod obiectiv, independența Găgăuziei este exclusă, există o șansă ca Rusia să “pompeze”.

Recent, Rusia a reușit să aleagă un nou bashkan loial Moscovei, adică șeful autonomiei. În această funcție a fost aleasă Eugenia Guțuțule din partea Partidului Șor (inaugurarea este programată pentru 19 iulie).

Acest partid este un agent al Rusiei în Moldova și nu există nici cea mai mică îndoială că interesele sale sunt acum în mod fundamental în contradicție cu cele ale locuitorilor Găgăuziei. Având în vedere acest lucru, nu se pot exclude încercările de a atrage regiunea în confruntarea cu Chișinăul.

Deși există semnale pozitive care dau speranța că oamenii au suficient bun simț pentru a nu ceda. În luna mai, la Comrat a avut loc așa-numitul “congres al deputaților de toate nivelurile”. S-a vorbit mult despre confruntarea cu Chișinăul și, brusc, un politician, fostul primar de Comrat, Nicolai Dudoglo, a propus ca participanții la congres să anunțe că “dacă revendicările noastre nu vor fi ascultate, vom organiza un referendum privind secesiunea din Republica Moldova”.

Aceste cuvinte au provocat consternare și chiar și participanții cu vederi radicale la congres au preferat să se disocieze de acesta.

Altfel spus, ideea “independenței” Găgăuziei nu are acum susținere.

Și merită reamintit: găgăuzii nu au altă patrie decât Moldova.

Aceasta înseamnă, de asemenea, că este sinucigaș pentru regiune să meargă împotriva vectorului european pe care l-a ales țara – acest lucru este dăunător pentru interesele naționale ale găgăuzilor.

Cum a câștigat alegerile din Găgăuzia partidul agent al Federației Ruse

Partidul “Șor”, al cărui reprezentant a câștigat alegerile pentru funcția de șef al autonomiei și se pregătește în prezent de inaugurare, este un fenomen.

În primul rând, acesta nu este deloc un partid, ci un proiect de afaceri și, în același timp, un instrument al Kremlinului în politica moldovenească.

Iar în al doilea rând, “Șor” câștigă alegerile pentru că a rupt sistemul de democrație electorală din Moldova.

Astfel, în Găgăuzia, cu ajutorul unei “spălări de creier” intensificate și după ce au cheltuit bani uriași pentru regiune, au ales un candidat despre a cărui existență cu o lună înainte de alegeri în Găgăuzia nu știa absolut nimeni.

Eugenia Guțul, care a câștigat alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, este un “vid”, o hologramă. Dar oamenii nu au votat pentru ea, ci pentru imaginea partidului “Șor”, care în ultimul an și jumătate sau doi ani, profitând de o serie de crize, a unit tot electoratul protestatar, voturile întregii opoziții active.

Pentru a câștiga dragostea poporului, “Șor” a promis gaze ieftine și o sumedenie de lucruri populiste. Iar alegătorii bătuți, săraci și de multe ori jefuiți ai Găgăuziei – și ai Moldovei în general – s-au dovedit a fi gata să voteze pe oricine le promite un munte de aur.

Acum este o intrigă pentru toată lumea cum va guverna Eugenia Gucul regiunea, pentru că ea nu cunoaște elementele de bază ale economiei, ale comunicării, nu înțelege cum este organizată Găgăuzia…. Probabil, conducerea va fi încredințată altcuiva, în timp ce ea va juca rolul de imagine pentru o fotografie.

Despre contradicțiile cu Chișinăul

Deși din exterior găgăuzii par pro-ruși, ei nu se consideră ca atare. Mai mult, politicienii găgăuzi se numesc absolut serios “o ancoră a statalității moldovenești” și sunt siguri că datorită lor Moldova și-a păstrat suveranitatea.

Chestia este că legislația moldovenească (legea “Cu privire la statutul special al Găgăuziei”) are o prevedere: “Poporul găgăuz are dreptul la autodeterminare externă în cazul în care statutul Moldovei ca stat independent se va schimba”.

Această prevedere, adoptată în 1994, a fost un compromis care a pus capăt conflictului dintre Comrat și Chișinău (citiți mai multe în articolul “Enclavă semi-separatistă”).

Găgăuzia a acceptat atunci să revină sub controlul capitalei, cu drepturi de autonomie, în schimbul unor garanții că Moldova… nu se va alătura României. Dispoziția citată mai sus privind dreptul la autodeterminare, deși nu conține cuvântul “România”, îi este consacrată.

Această poveste datează de la începutul anilor 1990, când ideea integrării cu România a fost pentru scurt timp în vogă în Republica Moldova, ceea ce a stârnit temeri în rândul găgăuzilor: “nu vrem să mergem în România, pentru că în România vom fi asimilați”.

Aceste temeri au fost alimentate în mod artificial, deoarece românofobia în rândul găgăuzilor este o prostie, ea nu a existat niciodată din punct de vedere istoric. Mulți găgăuzi au făcut o carieră frumoasă în România – inclusiv în anii ’90! Originar din Comrat, Alexandr Bârladyan a fost președintele Senatului României în 1990-1992. Au existat mulți artiști găgăuzi în România, cum ar fi Ioan Papazoglu.

Cu toate acestea, mass-media și politicienii și-au asumat responsabilitatea de a stârni românofobia. Acest fenomen de tehnologie politică, lipsit de orice bază, apărut în anii ’90, determină și astăzi starea de spirit din Găgăuzia.

Despre Găgăuzia și sprijinul pentru integrarea europeană

Orice politician înainte de alegeri este tentat să se adapteze la starea de spirit a publicului. În Găgăuzia, toată lumea este sensibilă la aceasta, de la bașcan până la primarul unui sat mic.

Din această cauză, în Găgăuzia nu există politicieni deschis pro-europeni și anti-ruși.

Cu toate acestea, fiecare nou politician găgăuz va descoperi o realitate diferită a doua zi după ce va fi ales și va descoperi că aproape toate proiectele de infrastructură din Găgăuzia – de la repararea drumurilor până la alimentarea cu apă – sunt legate de subvențiile europene. Atunci alesul își dă seama că pur și simplu nu există alt vector decât cel european.

Prin urmare, după ce ajunge la putere, retorica fiecărui lider se schimbă, deoarece fiecare dintre ei înțelege – este necesar să dezvolte relațiile cu partenerii europeni.

Acest lucru a fost foarte bine vizibil în cazul Irinei Vlah (șefa Găgăuziei în perioada 2015-2023), care a venit la putere absolut pe sloganuri pro-ruse și cu sprijinul direct al Kremlinului, dar a trecut la cel de-al doilea mandat cu o nouă retorică, declarând principiul “deschiderii Găgăuziei la 360 de grade”, care a făcut din cooperarea cu UE, Turcia etc. o prioritate. Acest lucru a adus roade pentru regiune: astăzi, toate proiectele care pot fi emblema Găgăuziei au fost create cu bani europeni.

Noii politicieni care vin la putere, vin cu sloganuri despre prietenia cu Rusia.

Totuși, acest lucru trebuie să se schimbe, iar această schimbare poate fi cauzată de inversarea migrației externe a forței de muncă, care este foarte mare în Găgăuzia, precum și în întreaga Moldovă – vorbim de zeci de mii de persoane (în total, în Găgăuzia sunt înregistrați aproximativ 100 de mii de adulți, conform listelor electorale).

Problema este că acum 10-15 ani majoritatea găgăuzilor mergeau în Rusia pentru a munci. Astăzi, majoritatea migranților de muncă merg în Europa, în Germania. Aceasta este “eurointegrarea în privat” și acest lucru nu poate decât să afecteze opinia publică.

Unde va merge nava moldovenească, Găgăuzia va merge cu ea, nu există altă opțiune.

Interesul Găgăuziei este bunăstarea economică, creșterea populației, obținerea unei educații bune, calitative, a asistenței medicale etc. Vectorul european al Republicii Moldova oferă o astfel de oportunitate. În timp, găgăuzii ar trebui să înțeleagă acest lucru.

Iar Chișinăul ar trebui să înceapă să lucreze cu această regiune. Este greu de făcut; este mult mai ușor, așa cum este acum, să lipești o etichetă “regiune pro-rusă” și să renunți. Într-adevăr, acum există în Găgăuzia un electorat ostil pentru autoritățile moldovenești și pentru președintele Sandu. Dar un politician adevărat trebuie să lucreze și cu mediul ostil, să îi spună adevărul.

Deși, în primul rând, găgăuzii trebuie să învețe să-și simtă interesele naționale, să nu fugă din România, să nu mai facă agitație pentru Moscova și să nu mai susțină agenții Rusiei în Moldova, cum ar fi partidul “Șor”.

Sursa Eurointegration