Social

Va prinde o nouă viață! Clădirea Circului din Chișinău va fi reparată

Clădirea Circului din Chișinău va fi reparată. Compania de construcții, selectată în urma licitației lansată de PNUD Moldova, a început lucrările de reparație a acoperișului. Astfel, edificiul Circului din Chișinău are o valoare arhitecturală deosebită, iar în anul 2022 a fost inclus în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat.

Lucrările de reabilitare din această primă etapă ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului 2023, în funcție de condițiile meteorologice, precum și de alți factori, cum ar fi logistica de aprovizionare cu materie-primă, afectată de multiplele crize din regiune, potrivit EA.md.

De asemenea, PNUD a lansat competiția pentru selectarea companiei care va executa lucrările de înlocuire a fațadei vitrificate a Blocului A al Circului Chișinău: https://bit.ly/3LulCD2

Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 1.800.000 euro, care au acoperit costurile pentru expertiza tehnică detaliată, pentru proiectare și pentru lucrări de reparație/conservare în prima etapă. Acestea vor împiedica degradarea clădirii Circului din cauza factorilor externi.

Costul estimat pentru finalizarea tuturor lucrărilor de conservare a întregului complex este estimat acum la peste 11.000.000 de euro. Acest lucru ar putea fi realizat în viitor prin bugetul național sau finanțare suplimentară din partea partenerilor de dezvoltare.


1 comentariu

  1. Aceasta cladire cu destinatie speciala pt circ cu multiple coloane aiurea de beton armat seamana, mai de graba, cu un grajd din epoca comunismului rusesc.
    Dati-o jos. Cu acesti bani se poate de construit o cladire pe potriva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *