Valoarea și importanța primului dicționar poliglot din secolul al XVII-lea în care este inclusă și limba română

Nichitici a prelucrat, transcris, adnotat dicționarul, ca apoi să fie editat în premieră la Chișinău.
 
Discutăm cu unul dintre cei, care și-au adus contribuția ca dicționarul să fie accesibil celor interesați în dezvoltarea limbii române și de istoricul anturajului în care s-a născut acesta. Sergiu Musteață, decanul Facultății de Istorie și Geografie de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Capitală, ne-a relatat despre importanța istorică și lingvistică a dicționarului pentru spațiul românesc și balcanic.

– Cum a apărut acest prim dicționar românesc, care aparține epocii moderne, într-o carte care poate fi răsfoită acum de publicul larg?

– Eu i-aș spune mai degrabă primul dicționar poliglot sau multilingv. Evident că acesta vizează și limba română, iar ideea nu îmi aparține. Domnul Nichitici este cel care a descoperit acest manuscris la Kiev, în 1986, iar de atunci a parcurs un timp lung pentru a descifra cele peste 411 foi ale manuscrisului original. Eu am fost cumva implicat la îndemnul domnului profesor Ioan Caproșu de la Iași, care mi-a sugerat că ar fi bine să susținem acest proiect și să îl publicăm, deoarece prezintă o valoare istoriografică și izvoristică din perspectiva istoriei în sine, a limbii și a acestui curent al dicționarelor și poate fi o sursă importantă în ceea ce înseamnă urmărirea evoluției lingvistice.

– Ce conține dicționarul?

– Manuscrisul conține aproximativ 17 mii de cuvinte grecești, nu mai puțin de șase mii de cuvinte slave, ceva mai mult de 24 mii de cuvinte românești și o serie de cuvinte în latină, iar efortul de a le transcrie în dicționarul de astăzi îi aparține în totalitate lui Alexandru Nichitici. Nu este un document care ar reflecta o epocă într-o formă descriptivă. Este un document lingvistic și are o conotație lingvistică, în care putem vedea traducerea unui cuvânt în câteva limbi.

– Cui aparține paternitatea dicționarului? Sunt discuții conform cărora documentul nu ar fi fost scris de însuși Nicolae Milescu Spătaru.

– Alexandru Nichitici consideră că acest dicționar multilingv îi aparține lui Milescu Spătaru, însă în istoriografie sunt mai multe păreri. Unii susțin că aparține lui Spătaru, alții spun că este mai târziu. Eu nu pot susține că unii sau alții dețin adevărul – și unii, și alții au dreptate. Deoarece există multe semne de întrebare. Când a apărut ideea publicării, pentru mine a contat mai mult valoarea documentului și publicarea lui, anume pentru a provoca aceste discuții publice academice mai departe. Pentru ca lumea sau publicul larg să aibă acces la acest document și să poată discuta sau analiza în continuare și confrunta caracterul scrisului. Într-un mediu academic sănătos, ar trebui să se discute deschis cu critici, anumite ipoteze trebuie fie argumentate fie combătute și contraargumentate și de aceea am acceptat ideea de a-l publica sau de a contribui la publicarea lui. Alții au scris deja despre acest dicționar că este mai târziu cu o sută de ani. Ei și ce dacă este din secolul XVII sau XVIII? Oricum este un document istoric și un prim-dicționar multilingv care trebuie să fie valorificat ca document istoric.

– Care este valoarea lui istorică și lingvistică?

– Consider că este un document valoros ca un prim- dicționar multilingv unde figurează și limba română. Iar pe noi ne interesează raportul limbii române cu celelalte limbi din perspectivă lingvistică și istorică. Ne dorim să înțelegem mai bine și evoluția limbii, dar și sensul cuvintelor într-o perioadă în care lucrurile erau altfel decât stau astăzi din perspectivă lingvistică. La fel, putem urmări interferențele dacă ne uităm atent la un cuvânt în greacă sau latină și cum sună acesta în limba română atunci, ca să înțelegem similitudinile epocii ulterioare. Dacă vom găsi o explicație din punct de vedere istoric al volumului, înseamnă că vom reuși să îl încadrăm în spațiul și timpul lui cronologic. Atunci bineînțeles că vom putea ști mai bine cum se vorbea, cum se interpretau unele noțiuni, cuvinte, să reconstituim limbajul timpului și interacțiunea aceasta dintr-o limbă în alta. Ceea ce ține de partea lingvistică bineînțeles că trebuie să implice lingviștii ca să spună din perspectiva evoluției lingvistice și comparând cu alte documente istorice, caracterul unor cuvinte sau alte cuvinte în greacă în latină, română în slavonă. În sensul acesta eu îl consider un document istoric de valoare care trebuie în continuare analizat și discutat și nu doar de aruncat învinuiri.

– Susțineți că istoricii și lingviștii îi datorează foarte multe personalității lui Nicolae Milescu Spătaru.

– Epoca lui Milescu Spătaru este importantă și impresionantă, mai ales el ca un om care a călătorit mult, cu siguranță a cunoscut lume multă, populație diferită și a auzit limbi diverse fie în călătorii în Orient sau spre zonele Europene. Dar un lucru important de care ar trebui să ținem cont, este că nu tot ce se atribuie lui Nicolae Milescu Spătaru sau altor personalități a anumitor timpuri le-au creat ei cu propria lor mână. Sigur că au avut secretari, au avut oameni pe care i-au ajutat și un asemenea volum de lucrare cu siguranță a fost o creație a unei echipe, a unor oameni care au fost implicați și de către cineva coordonați. Că a fost Spătaru sau altcineva mai târziu, aceasta este o altă parte a monedei.

– Volumul cuprinde documente vechi scanate și descifrate ulterior. Cum a apărut dicționarul dacă intrăm în detaliile tehnice?

– Într-o primă fază, am avut o sumă modestă de bani, care a permis scanarea și prelucrarea anume a documentelor care le-a avut fotografiate domnul Nichitici. Și eu sunt de părere că pe lângă documentul descifrat trebuie să fie publicat și o copie a acestuia în original, pentru ca oamenii care sunt preocupați de acest domeniu, de o tematică sau alta, să poată vedea documentul scanat, tipărit și care se poate compara cu traducerea lui sau rescrierea lui. Sau interpretarea, să aibă deja o referință primară a aceea ce înseamnă documentul de arhivă. Astăzi chiar dacă suntem în era mobilității, nu toată lumea are posibilitate să ajungă mai repede sau mai încep la o arhivă, la o bibliotecă sau alta din lume sau din Europa. În sensul acesta, partea tehnică a durat peste un an și ceva, când s-au scanatn s-au prelucrat fac-cimilele (cuvânt din DEX) (copiile fotografice) și astăzi când deschideți acest volum puteți vedea interpretarea și pagină cu pagină care pot fi contrapuse. Și partea a doua bineînțeles a durat în ceea ce înseamnă redactarea, corectarea și căutarea banilor pentru a tipări acest dicționar, la editura ARC, care a apărut într-o conținută poligrafică destul de bună și impunătoare.

– Cărui public îi este dedicat acest dicționar greco-slavo-româno-latin?

– Dicționarul este adresat cercetătorilor, lingviștilor, după care bineînțeles și istoricilor. Sperăm ca cei preocupați de tematică și de domeniul dat să își spună părerea obiectiv, criticile să fie constructive, bine argumentate și doar să ne ajute să înțelegem ce a vrut să spună autorul sau autorii acestui document. Lingviștii deja să încerce să analizeze nivelul limbii, uneia sau altei limbi la etapa când s-a scris, cum a evoluat, care este sensul cuvintelor astăzi, multe cuvinte sau sensul lor s-a schimbat pe parcursul deceniilor sau a secolelor și eu sper ca această publicație să genereze discuții, idei și nu doar ură. Deoarece dacă o să urmărim unele afirmații sau unele lansări în mare parte se bazează pe anumite relații interpersonale, care nu cred că își găsesc locul într-un mediu academic ori să fie afișate în public, și doar discuțiile să se axeze pe o relație sau alta.

– Care au fost părțile implicate în apariția acestui dicționar?

– Pentru ca acest dicționar să vadă lumina zilei, au fost implicați mai mulți oameni. Cel mai dificil ne-a fost să găsim finanțarea lui. Partea română s-a implicat în ceea ce înseamnă finanțarea în mare parte a acestui dicționar. Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni a finanțat prelucrarea datelor – scanarea imaginilor, curățirea lor, prelucrate, machetate în formatul care s-a stabilit. Trebuie să recunosc că la recomandarea și îndrumarea profesorului Ioan Carproșu, profesor universitar, doctor la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anume el m-a încurajat să facilităm publicarea acestui dicționar. Am ales să susținem proiectul, ținând cont că mai publicăm lucrări și teze de doctorat ale tinerilor istorici, o serie de documente necunoscute și iată în contextul acesta – istorie și documente necunoscute, am zis că putem să publicăm și un volum de documente care sigur vor urma și alte volume de documente și am pornit de aici. Administrația Fondului Cultural Național din România (A.F.C.N.) la fel a fost implicată financiar, iar a treia contribuție aparține Ministerului Culturii a Republicii Moldova prin programul de finanțare a proiectelor de edituri.

– Aveți un mesaj pentru cei care urmează să răsfoiască acest volum?

– Îndemnul meu față de toată lumea care se interesează de epoca modernă, de istoria limbilor să se concentreze pe conținuturi și să le ajute să înțelegem mai bine ce reprezintă acest document pe care l-am publicat și am oferit șansa să-l vadă multă lume care sunt preocupați de tematica dată.

– Unde va putea să fie găsit acest dicționar pentru cei care vor să îl cerceteze?

– Proiectul în sine presupune repartizarea lui în bibliotecile publice, printre care sunt bineînțeles și universitățile, trimiterea în alte biblioteci academice din țară și peste hotare, în primul rând, România. Bineînțeles, vom vedea unde reușim să transmitem volumul. Dorința noastră este ca această carte să ajungă în cât mai multe biblioteci din lume.

– Vă mulțumim pentru răspunsuri și vă dorim succese în activitatea dvs. profesională.