Vasile Tarlev: Comuniştii mi-au creat mari probleme

– Cât de bucuros era Vasile Tarlev la 27 august 1991?
– În acea zi mă aflam la serviciu. Lucram mecanic-şef la Fabrica „Bucuria”. Eram foarte tânăr, dar evident că m-am bucurat. În colectiv, lumea era diferită. Unii spuneau că ne-am declarat independenţa cu mare întârziere, aşa că n-ar fi corect să zicem că deputaţii de atunci au răsturnat dealurile. Totuşi, apreciez decizia lor, dar nu înţeleg de ce ne-am declarat independenţa printre ultimii din fosta URSS. Cred că unii dintre cei care erau atunci la conducere aşteptau o indicaţie de undeva. Ei erau învăţaţi să primească indicaţii…

– De la Moscova?
– Probabil. Altminteri, de ce Rusia şi-a declarat independenţa cu două luni înaintea noastră? Până atunci, erau membri ai partidului comunist, se declaram atei, îşi botezam copiii sau se cununau pe ascuns. Şi, brusc, toţi au devenit patrioţi şi creştini. Umblau cu preotul din urmă prin Piaţă, se rugau lui Dumnezeu. Peste noapte s-au schimbat?! Poate că erau creştini în suflet şi s-au conformat sistemului. De ce, atunci, n-au proclamat independenţa pe 28 august, de Adormirea Maicii Domnului – o sărbătoare creştină foarte mare? Sunt un aprig, înverşunat luptător pentru suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială a RM şi bunăstarea populaţiei ţării, însă n-am găsit răspuns la întrebarea – totuşi, de ce? Cu ce suntem noi mai răi decât balticii? Dar dacă am aşteptat până la 27 august, puteam să mai aşteptăm o zi.

„Eroi pot să fie numai cei care cu adevărat pot fi eroi”

– Unii semnatari ai Declaraţiei de Independenţă îşi doresc să fie asiguraţi cu paşapoarte diplomatice şi alte privilegii. Credeţi că nu le merită?
– De ce numai deputaţii primului Parlament să beneficieze de aceste privilegii? Cu ce-s mai răi deputaţii ceilalţi, şefii de stat sau prim-miniştrii? În lumea civilizată, oricine a fost, cel puţin, o zi preşedinte sau premier (ori spicher al parlamentului în ţările parlamentare), are paşaport diplomatic şi protecţia statului pe viaţă. Sunt nişte reguli de joc. Nu cred că se va bucura ţara, dacă se va acorda paşaportul diplomatic celor circa 400 de deputaţi din primul Parlament, unii dintre care au murit, Dumnezeu să-i ierte. Meritul lor este că, fiind atunci deputaţi, au ridicat mâna. De ce ei să aibă mai multe privilegii decât alţii, care au hotărât nu mai puţine întrebări serioase?

„Toţi să se mândrească că el este moldovean”

– Dar s-ar cheltui prea mulţi bani, dacă, aşa cum spuneţi dvs., privilegiile ar fi acordate tuturor deputaţilor, preşedinţilor, premierilor şi spicherilor?
– Eu nu beneficiez de niciun privilegiu şi categoric n-am nevoie de nimic. Am experienţă, relaţii şi, slavă Domnului, pot să-mi câştig pâinea. Sunt un cetăţean simplu. Dar rămân nedumeriţi responsabilii altor ţări, când merg la foruri internaţionale de nivel înalt cu paşaport simplu. Nu toţi foştii demnitari trebuie să beneficieze de privilegii, ci doar cei care şi-au îndeplinit obligaţiunile cu onoare. Ceilalţi trebuie judecaţi. Statul trebuie să aprobe un registru al funcţiilor pentru care acordă privilegii, dacă persoanele respective şi-au făcut datoria. Să dai absolut la toţi nu ştiu dacă e bine. Ţara trebuie să-şi ştie eroii adevăraţi! Eroi pot să fie numai cei care cu adevărat pot fi eroi.

– Câţi eroi avem?
– Sunt mulţi, dar numele nu le spun. Din păcate, nu toţi sunt apreciaţi. Au fost eroi care au încercat să-i convingă pe alţii să ne declarăm independenţa mai devreme. E greu de spus acum cine-s ei. Trebuie s-o spună istoricienii… Dar cel mai mare erou al Moldovei din toate timpurile şi de pretutindeni este Ştefan cel Mare. Noi trebuie să-i urmăm faptele şi să creăm un stat puternic, unde toţi să se mândrească că el este moldovean.

„Sunt moldovean-patriot şi sunt fericit”

– V-aţi bucurat şi la 31 august, când a fost declarată ziua Limbii Române?
– Nu. Ziua limbii o sărbătoresc numai cei din triburi vechi. Toată lumea are limbă, domnilor! Noi o iubim, o stimăm, dar trebuie s-o dezvoltăm nu doar prin punerea de flori la 31 august… Eu sunt moldovean-patriot şi mă mândresc cu acest lucru. Vorbesc în sensul bun al cuvântului, fiindcă, în creştinism, a te mândri e un păcat. Nu trebuie să fii mândru. Eu mă bucur, sunt fericit, dar nu cred că aceasta e o sărbătoare

– Această zi consemnează reîntoarcerea limbii moldoveneşti, care e o creatură stalinistă, în hainele ei fireşti – alfabetul latin şi denumirea de „limbă română”. Un atare eveniment nu merită să fie sărbătorit?
– Sunt parţial de acord. Dar şi alte republici din fosta URSS au scris, în limba lor, cu grafie slavonă. Aceste popoare şi-au declarat independenţa şi s-au apucat de lucru, dar noi vorbim şi nu facem nimic. Eu mă mândresc cu limba noastră, cu grafia latină, că suntem un popor latin, dar nu cred că sărbătoarea asta este cea mai importantă. E zi cu roşu în calendar, dar marea majoritate a populaţiei nu-şi cunoaşte limba.

– Vă deranjează această zi, pentru că e sărbătoarea limbii române, dar nu a celei „moldoveneşti”?
– Impresia vă este greşită. Nu mă deranjează, mă bucură. Mă deranjează că s-au făcut prea puţine pentru dezvoltarea limbii. Duceţi-vă în raioane, în sate şi veţi vedea cât este de dezvoltată. Duceţi-vă în şcolile unde nu mai sunt profesori de limba maternă. Noi am declarat-o şi suntem fericiţi, dar, prin declaraţii, fericiţi nu vom fi. Denumirea limbii este scrisă, în Constituţie, ca „moldovenească”. Dacă vorbim despre un stat democratic şi nu respectăm Constituţia, ce fel de democraţi suntem? Macedoneana e mult mai aproape de bulgară decât moldoveneasca de română. Dar autorităţile Macedoniei au făcut referendum şi oamenii au votat pentru „macedoneană”. Dacă la noi au numit limba „moldovenească”, au temei. În ce limbă a vorbit Ştefan cel Mare?

– În română.
– Staţi oleacă! Când a apărut limba română în istorie? Când s-a fondat România?!

„Academia Română e cancelaria lui Iisus Hristos?”

– Limba a fost numită română până la 1859, când a apărut România. Şi Academiile de Ştiinţe de la Chişinău şi Bucureşti recunosc această denumire.
– Academia Română e cancelaria lui Iisus Hristos?! Noi ne facem cruce la Ştefan cel Mare, pe care toţi îl recunosc. Cine a fost Ştefan? Domnitorul Moldovei şi nepotul lui Alexandru cel Bun, care a condus Moldova în 1420. Când a apărut statul Român? În 1859. Limba română pe documente a apărut în 1873. De ce nu ne uităm la dreptate? Nu zic că limba moldoveneasca e total diferită de română, nu văd diferenţă mare – ele sunt surori, sunt aproape identice.

– Diferă doar accentul, ca şi ce transilvănean.
– De acord. Dar poporul a hotărât să o numească moldovenească.

– Nu poporul, ci agrarienii. De ce nu spuneţi lucrurilor pe nume?
– Fraţilor, faceţi referendum şi nu încălcaţi Constituţia. Asta vorbesc eu. Cum lămureşti matale, urmaşul lui Ştefan cel Mare… Eşti urmaş sau nu? Eu sunt urmaşul lui Ştefan, care a fost ca moş-strămoş ne-al nostru – domnitorul neamului. În ce limbă a vorbit Ştefan cel Mare?

„Nu sunt împotriva limbii române”

– Cu sute de ani înainte de fondarea României, cronicarul Miron Costin scria: „Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldoveni, iară nu întrebăm: ştii moldoveneşte?, ci ştii româneşte?".
– Care româneşte, că atunci România nu era? Ce vorbeşti mata? Noi nu pe acel făgaş am pornit discuţia. Nu trebuie să ne tragem de limbă, dar să muncim, ca să avem ce pune pe limbă. Eu nu sunt împotriva limbii române. Dar Constituţia este Biblia statului şi trebuie s-o respectăm. Dacă nu vă convine, schimbaţi-o.

– Noi acum vorbim două limbi şi ne înţelegem perfect?
– Extraordinar! Avem o limbă moldovenească perfecţionată, care se numeşte română. Dar mata, dacă tinzi să fii statalist, trebuie să respecţi Constituţia. Dacă nu, poţi să-i spui română. Dar demnitarii care primesc salarii din impozitele plătite de noi şi spun că limba este română, încalcă Constituţia şi trebuie pedepsiţi.

– Şi Filat, şi Ghimpu trebuie pedepsiţi?
– Dacă încalcă Constituţia, desigur! Dar ei au încălcat-o de mai multe ori.

– Să-i băgăm la închisoare?
– Ei vor fi pedepsiţi la alegeri. Nu sunt adeptul de închisori, de toate aceste penitenciare…

„Nu în stradă trebuia făcută unirea, dar în cercurile oamenilor de ştiinţă deştepţi”

– Guvernul Sangheli, care a făcut parte din guvernarea agrariană, compusă din foşti comunişti şi agronomi, a fost capabil de a proclama un adevăr ştiinţific? Anume ei au făcut Constituţia şi au băgat în ea termenul de „moldovenească”.
– Guvernul pe care Sangheli a avut onoarea să-l conducă a activat într-o perioadă foarte dificilă, de tranziţie. Eu consider că dl Sangheli a fost un om foarte puternic. Îl stimez şi nu mi-e ruşine s-o spun. Totuşi, dacă politicienii erau atunci mai echilibraţi şi găseau puncte de tangenţă, situaţia se putea de rezolvat altfel. Pentru că părerea cetăţenilor despre denumirea limbii se împarte în două, puteau să o scrie „moldovenească” şi, în paranteze, „română”. Sau să le separe prin cratimă. Aveau să împace toată lumea. Trebuiau să creeze şi condiţii de studiere a limbii pentru funcţionari şi nu mai era războiul din Transnistria, nici cel din Găgăuzia. Trebuia de dus o politică mai echilibrată de trecere la valorile aşa-numite naţionale: limbă, independenţă, unirea cu Patria-mumă. Nu în stradă trebuia făcută unirea, dar în cercurile oamenilor de ştiinţă deştepţi. Ştim moldoveni de atunci, care şi-au dat copiii la şcoala rusă, dorind ca aceştia să aibă o perspectivă. Nu era cazul să ne războim cu ei, căci toată acea generaţie s-a născut şi a trăit în URSS. Îţi place sau nu, ăsta e adevărul istoric. Dar mişcările radicale ale unioniştilor au turnat benzină în foc la Tiraspol.

„Nu trebuie de vorbit cu acele fapte care nu trebuie”

– Criza politică actuală din RM e o consecinţă a crizei din anul 2000, când, după demiterea Guvernului Sturza în momentul în care uşile Europei erau gata să se deschidă, a fost efectuată reforma constituţională cu privire la alegerea preşedintelui RM de către Parlament. Aceeaşi reformă l-a ajutat pe Voronin să instituie dictatura. Consideraţi că a fost o decizie corectă?
– Nu cred că uşile Europei s-au deschis tare-tare pe timpul lui Sturza. De aceea, nu trebuie de vorbit cu acele fapte care nu trebuie. Sturza, fiind om tânăr, a încercat să lanseze ceva, împreună cu majoritatea parlamentară. Dar, după ce a condus ţara opt luni, cred că a căzut pradă unor lupte politice. Şi asta este soarta, cu părere de rău. Dar, juridic, decizia de demisie a fost corectă. Însă preşedintele trebuie să fie ales de întreg poporul. De ce dvs. mi-aţi luat dreptul de cetăţean, ca să-mi aleg preşedintele meu?

– Nu eu, Voronin vi l-a luat…
– Nu numai el, mai mulţi ca el – politicieni de atunci. Eu cred că, în perioadă de tranziţie de la un stat totalitar la democraţie, RM trebuia să fie o ţară prezidenţială. Atunci n-am căuta vinovaţii în persoanele premierilor care, fără majoritate parlamentară, nu făceau nimic. Dacă RM era prezidenţială, lumea l-ar fi ales preşedinte pe Păduraru şi el ar fi fost responsabil de tot ce se întâmplă în ţară. Atunci n-am fi ajuns cea mai săracă ţară din Europa, fără să ştim cine e vinovatul.

„Şi dl Lucinschi mi-a propus funcţia de prim-ministru”

– În ce relaţii eraţi cu Voronin până în 2001 şi cum aţi fost ales pentru funcţia de premier?
– L-am cunoscut pe dl Voronin în ianuarie 2001, când nu era aprobată legea bugetului de stat pentru acel an. Eu, fiind director la „Bucuria” şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Moldova (ANPM), am iniţiat discuţii cu fracţiunile parlamentare despre politica fiscală a bugetului. Ne întâlneam cu fiecare fracţiune în parte. Dacă ceilalţi se comportau mai arogant, întrevederea cu comuniştii a fost cea mai constructivă. După alegeri, dl Voronin, fiind deja preşedinte, m-a telefonat într-o dimineaţă şi mi-am spus că vrea să vină în ospeţie la „Bucuria”. A venit fără pază, mi-a pus întrebări, mi-a mulţumit şi a plecat. Apoi m-a invitat la preşedinţie şi mi-a propus să conduc guvernul. De fapt, iniţiativa venea de la oamenii de afaceri, cu care dl Voronin a avut anterior întrevederi. Ce-i drept, după demiterea lui Sturza, şi preşedintele Lucinschi mi-a propus această funcţie. Dar am refuzat – la acel moment, nu eram pregătit.

„Paţanul a făcut ordine”

– În ce măsură dl Voronin dirija activitatea cabinetului Tarlev? Au fost decizii cărora v-aţi împotrivit, dar pe care preşedintele v-a constrâns să le adoptaţi?
– Activitatea mea nu a fost dirijată, ci monitorizată de majoritatea parlamentară, care trebuia să aprobe politicile economice şi sociale ale guvernului. Să fii mata oricât de deştept premier – dacă nu ai acoperire parlamentară, trebuie să pleci. Sau, dacă nu găseşti punct de tangenţă cu şeful statului, care îţi promulgă legile, trebuie să pleci. Noi am avut un dialog constructiv cu dl Voronin până în 2005, când am făcut multe lucruri bune. În 2001, restanţele la salarii şi pensii erau de ani de zile şi se mai plăteau în mărfuri. Am pus prompt condiţia ca să fie achitate doar în bani. Atunci se vorbea că Tarlev e un paţan, dar paţanul a făcut ordine. Din 1 martie 2002, salariile şi pensiile s-au achitat la timp, fără întârziere. În 2002, când a început să crească şi PIB-ului, am restabilit programul cu FMI, am avut relaţii constructive cu Banca Mondială şi cu alte instituţii financiare internaţionale. Ceea ce spunea presa că Tarlev stă în funcţie ca o păpuşa sunt minciuni. Între mine şi dl Voronin au fost relaţii excelente. El mi se adresa cu: „domnu’ prim-ministru” sau „Vasile Pavlovici”, iar eu cu: „domnu’ preşedinte” sau „Vladimir Nicolaevici”. Nu ne-am bătut, nu ne-am apucat de gât. Eu la pumni şi la voce n-am dat drumul niciodată. E adevărat că, în interior, am avut contradicţii foarte mari, ne-am sfădit, ne-am contrat, dar am respectat înţelegerea ca problemele să fie discutate cu uşile închise.

„Voronin s-a lăsat convins de cineva din anturaj…”

– Când v-aţi depus demisia, aţi dat de înţeles că, între dvs. şi Voronin, au existat situaţii tensionate. În ce au constat acestea?
– Orice funcţionar de rang înalt, care se ţine de fotoliu, este periculos pentru ţară. Când am fost ales premier, am spus: „Fraţilor, nu sunt bolnav de putere şi voi lucra atâta timp cât voi găsi susţinere pe coridoarele politice ale statului”. Primele semnale au venit prin 2006-2007, când nu toate iniţiativele noastre erau acceptate. Simţind aceasta, am plecat… Să fi fost carierist, m-aş fi ţinut de fotoliu şi aş fi aderat la PCRM. Aşa, însă, am plecat liniştit, cel puţin, pentru că am preluat guvernul cu o datorie de stat externă de circa 1 mlrd. 800 de mln. lei, şi l-am lăsat cu datoria de 400 mln.

– De ce Voronin a încetat să vă susţină – pentru că voia să scape de dvs. sau nu vă mai purta încredere?
– Eu ştiu de ce, dar mai bine întrebaţi-l pe el. Am încercat să vorbesc cu el, dar a evitat discuţia. Şi nu m-am mai întors. Am părerea mea despre cele întâmplate şi va veni timpul când voi scrie cărţi. Dar acum este preamatur… Eu cred că Voronin s-a lăsat convins de cineva din anturaj şi a făcut o greşală. Atâta pot să vă spun la această etapă.

„Nu mi-am permis să am contradicţii cu Tkaciuk”

– Nu Mark Tkaciuk era necunoscutul din anturaj?
– Nu ştiu. Posibil că şi dumnealui, posibil că şi altcineva, de ce nu? Nu cred că a fost doar Tkaciuk. Chiar şi dacă e acest cetăţean, atunci de ce preşedintele a acceptat? Eu n-am avut confruntări cu Tkaciuk, nici lupte deschise. Când am avut obiecţii sau contradicţii cu Aparatul Preşedintelui, dialogam cu dl Voronin. Am discutat cu Mark Tkaciuk, dar nu mi-am permis să am contradicţii cu el.

– Marian Lupu spune că Voronin prefera să aibă în funcţii de răspundere doar oameni supuşi. E adevărat?
– Matale nu ai slăbiciuni? Ca tată al familiei, ai prefera ca un copil să nu te asculte?

– Nu Voronin, dar dvs., ca premier, trebuia să fiţi tata într-o ţară parlamentară.
– De acord. Eu vorbesc ca exemplu, că nu-mi mai este Voronin tată… N-am fost subalternul său, ci şeful guvernului. Problema este că reforma din 2000 nu a fost dusă până la capăt, nu a delimitat clar atribuţiile preşedintelui şi ale premierului. De jure, avem o ţară parlamentară, de facto – una semi-prezidenţială. Eu consider că Voronin a instituit dictatura legii.

„Dacă omul e drept, de să se teamă de un nacialnic?”

– Eraţi premier, când familia Voronin a luat în arendă pădurea Ţiganca, unde au început să se facă construcţii neautorizate. Totodată, mistreţii aduşi în pădure năvăleau în sat distrugeau lanurile sătenilor. De ce n-aţi luat măsuri?
– Cât eram eu, n-a fost niciun scandal. Construcţiile au început în 2007 şi au fost finisate – în 2008 sau 2009, după plecarea mea. Atunci s-a început gălăgia. Dar în adresa mea n-au fost plângeri. Dacă primeam vreun semnal, m-aş fi implicat imediat.

– Oamenii nu vi s-au adresat, fiindcă se temeau de Voronin…
– Nu ştiu. Dacă omul e drept, de să se teamă de un nacialnic? Nimeni nu are dreptul să-i închidă gura.

– Aşa ar fi într-o democraţie. Însă, dle Tarlev, noi vorbim despre un regim, în care politicienii din opoziţie erau intimidaţi şi purtaţi prin judecăţi. Un regim în care Roşca minţea că Urecheanu vrea să-l ucidă, iar procurorii, deşi ştiau că-i o minciună, nu-i deschideau dosar lui Roşca, ci lui Urecheanu. Adică, şi organele de drept se temeau de Voronin şi nu-i ieşeau din cuvânt. Asta este dictatura legii?
– Cred că e anormal aşa ceva! Nimeni nu are dreptul, într-un stat normal, să nu respecte legislaţia şi drepturile omului. Dar şi eu, plecând din funcţie, am fost invitat la procuratură. Dacă te-a invitat procurorul, are dreptul să aibă bănuieli. N-am făcut gălăgie, am dat explicaţii şi la revedere.

– De dvs. nimeni nu şi-a bătut joc, pe când acelaşi Urecheanu a fost supus unor presiuni psihologice enorme, care i-au afectat şi sănătatea…
– Urecheanu a mers în judecată, a luptat şi a dovedit că nu e vinovat. Bravo lui! Dacă s-a simţit afectat, avea dreptul să-l cheme în faţa instanţei pe cel vinovat. Actuala guvernare a ajuns la putere cu lozinca anticomunistă. Au cheltuit bani, au vorbit aiurea, mă scuzaţi, şi ce s-a făcut? Dacă Voronin a încălcat legislaţia, el trebuie tras la răspundere. Dacă nu, ce aveţi cu el?!

„Eu am fost foarte dur!”

– A doua zi după ce v-aţi dat demisia, la 20 martie 2008, la Chişinău a ajuns cel mai mare lot de droguri (200 kg de heroină), transportat vreodată prin RM. Are aceasta vreo legătură cu demisia dvs.?
– Nu, categoric. Cât am fost eu în funcţie, această problemă n-a existat. Şi eu n-am fost implicat. Eu am fost foarte dur cu criminalitatea, cu contrabanda, cu evaziunile fiscale şi protecţionismul. În cazul cu drogurile, cred că au fost implicaţi funcţionari din sistemul vamal şi din celelalte organe de stat. Chiar şi o simplă contrabandă trece prin vamă, prin grăniceri.

– Cât de dur aţi fost, dacă ministrul dvs. de Interne, Gheorghe Papuc, este învinuit că a cheltuit neîntemeiat 68 mln. de lei, bani publici?
– Nu cunosc acest lucru. Pentru asta este Curtea de Conturi. Dacă ea confirmă şi are dovezi, Papuc trebuie tras la răspundere. Curtea de Conturi e imparţială!

– Anume Curtea de Conturi a şi stabilit această cifră.
– Şi crezi în raportul acela? Eu ştiu multe rapoarte ale Curţii, care nu aveau nici 5% dreptate. 

– Parcă aţi spus că numai Curtea poate decide?
– Eu nu am dovezi că CC este dreaptă. Uitaţi-vă la raportul în privinţa fabricii „Carmez”, care a condus la arestarea neîntemeiată a dlui Câşlaru. Există rapoarte ale Curţii cu interes unilateral.

– Prin atare rapoarte, guvernarea din care făceaţi parte îi intimida pe cei neloiali. E imparţială sau nu Curtea?
– Dacă face rapoarte din astea, ei trebuie traşi la răspundere. Eu, când am fost premier, am pledat pentru ca fiecare funcţionar, inclusiv judecătorii, să poarte răspundere de deciziile adoptate. CEDO obliga guvernul să reîntoarcă prejudicii aduse cetăţenilor de către judecători, în timp ce aceştia nu plăteau nimic. Propunerea a stârnit critici şi nu exclud că forţele răufăcătoare au început atunci mişcarea, ca să mă facă să plec din funcţie. Poate că de aici se trage…

„Tarlev nu a pus mâna pe niciun bănuţ la „Bucuria”

– În timpul crizei de pâine din 2003, exportul de grâu din RM era interzis. Dar s-a constatat că, în opt luni, 27 mii de tone de grâu au fost exportate de gospodăria „Tarlev Petru” din Başcalia. Îl cunoaşteţi pe acest om?
– Când am citit şi eu în ziare că o firmă a unui Tarlev exportă grâu, m-am adresat CCCEC şi poliţiei să clarifice situaţia. Se spunea că e verişorul meu, dar eu am cel puţin 50 de verişori drepţi. Am şi un frate cu acest nume, dar nu este el absolut. Organele mi-au spus că grâul exportat de această firmă este adus din Kazahstan, fiind reexportat prin RM. Astfel de firme erau sute şi noi trebuia să le mulţumim, căci ne lăsau impozite. Numai câte prostii s-au scris despre Tarlev şi „Bucuria”, ca să se constate la urmă că a fost o invenţie prostească. Ca premier, am pus capăt multor încălcări, inclusiv achitărilor reciproce, şi am călcat pe interesele unor filiere clandestine. Şi atunci s-au pornit să caute ceva contra mea. Au plătit oameni care au ieşit în Piaţă, pe alţii i-au adus cu forţa, în mare parte nefiind angajaţi la „Bucuria”. Şi au declarat că Tarlev a furat, chipurile, două milioane.

– Care a fost problema celor două milioane?
– Este creditul pe care l-am luat, cu aprobarea Consiliului fabricii, de la „Moldincombank” pentru ca să procurăm pachetul majoritar de acţiuni. 68% din active erau deţinute de unele fonduri de investiţii, care nu aveau nimic cu întreprinderea. Atunci am propus colectivului să răscumpărăm aceste acţiuni, iar întreprinderea să devină „fabrică populară”, aşa ca „Ionel”. Am convins acţionarii să ne vândă pachetul, care costa 14 mln dolari, cu numai 2 mln 100 mii. Dacă luam banii din mijloacele circulante ale fabricii, îi paralizam activitatea. Am decis să luăm creditul şi, pe parcursul a şapte-zece ani, să-l restituim şi să devenim o „fabrică populară”. După ce am plecat de la „Bucuria”, lucrul n-a fost dus până la capăt. Noua conducere a hotărât ca alţii să întoarcă creditul. Ei au şi devenit acţionari. Tarlev nu a pus mâna pe nici un bănuţ la „Bucuria”.

„Comuniştii mi-au creat mari probleme”

– După demisie, aţi devenit pentru prima dată în viaţă membru de partid, aderând la Uniunea Centristă. Dar şi de acolo aţi ieşit foarte repede…
– Am aderat la Uniunea Centristă în septembrie 2008 şi am ieşit în octombrie 2009. Am făcut un pas înapoi, ca să nu sufere colegii de partid. Pentru că unii oponenţi politici făceau tentative de a le prelua afacerile colegilor mei, urmărind ca partidul să se retragă din lupta politică.

– Dacă AIE v-ar propune o funcţie, aţi accepta-o?
– Nici cu ei, nici cu comuniştii n-aş lucra. Aş accepta o funcţie în condiţiile care mi-ar permite să fac ceva pentru ţară.

– Spuneaţi mai sus că aţi lucrat bine cu comuniştii?
– Am lucrat foarte bine la început, dar pe urmă ei au luptat contra mea şi mi-au creat mari probleme. Mi-au distrus ilegal Asociaţia Naţională a Producătorilor din Moldova (ANPM). Ce-i drept, eu am câştigat în judecată.

„Tarlev trebuie dat afară!”. Şi ei au răspuns: „Eсть!”

– Adică „dictaturii legii” s-a răzbunat prin metode ilegale?
– Da, desigur. A fost o lovitură dură asupra echipei noastre. Supăraţi că am intrat în politică, au încercat să distrugă ANPM, ca să-mi slăbească poziţiile în business. Nu ştiu cine a condus operaţiunea, dar a acţionat guvernul. Într-o sâmbătă, la zece dimineaţa, 80 de businessmeni au fost invitaţi la guvern, printr-o telefonogramă a Ministerului Economiei. Li s-a spus că „Tarlev trebuie dat afară din asociaţie”. Şi ăştia au răspuns: „Eсть!”. Au adoptat pe loc decizia cu privire la destituirea unui preşedinte de ONG. Luni, la ora 9.00, Camera Înregistrării de Stat a înregistrat acea decizie ilegală. Eu m-am adresat în judecată. Cât a durat procesul, ANPM a avut două conduceri, două ştampile, două certificate. Au fost zeci de şedinţe în instanţă, care au decis că toate acţiunile lor au fost ilegale şi m-au restabilit în funcţie.

– Grecianâi era premier pe atunci. Ea a dat aceste indicaţii?
– Nu ştiu, probabil că şi dumneaei.

„Cunosc toate cărăruşele oficiale şi neoficiale ale businessului”

– Când premierul Filat a spus că luptă contra mafiei, colegii din AIE i-au replicat că face declaraţii populiste. Avem sau nu mafie?
– În toate ţările lumii este mafie şi corupţie. Ea a fost, este şi va fi. Dar cei care sunt la conducere trebuie să minimalizeze acest sector. Din conflictul de interese între componentele AIE, au de pierdut toţi trei lideri. Vor sau nu, populaţia îi tratează ca pe unul întreg. Şi îi va taxa, dacă nu se vor opri.

– Ar fi mai bine să se întoarcă comuniştii?
– Nu, puterea în stat trebuie să se schimbe o dată în patru sau în opt ani. Nu mă interesează culoarea, ci esenţa muncii lor pentru păstrarea independenţei RM şi bunăstarea poporului. La început, AIE a dat o inspiraţie pozitivă, după plecarea PCRM, care a obosit multă populaţie. Dar a trecut puţin timp şi unii alegători s-au convins că, pe alocuri, Alianţa face mai rău decât comuniştii. Astăzi, în ţară, s-au creat trei grupări mari a electoratului: fanaţii PCRM, fanaţii AIE şi cei care s-au dezamăgit şi de unii, şi de alţii. Ultimii aşteaptă o nouă forţă. Ca fost prim-ministru, cunosc din interior toate cărăruşele oficiale şi neoficiale ale businessului, şi vă asigur că ceea ce s-a întâmplat la „Franzeluţa”, este o ruşine pentru toţi cei implicaţi. În acelaşi timp, dl Voronin, fiind în opoziţie, îşi joacă foarte bine tactica. Astfel, liderii ai AIE sau persoanele care conduc aceste partide trebuie să găsească neapărat punctul de tangenţă şi să-l convingă pe dl Voronin sau pe cine conduce acest partid, să depăşească criza. Căci există proiecte de miliarde, care nu sunt investite în RM, pentru că nu avem stabilitate politică. Şi are de pierdut doar AIE.

„Eu cu Lenin n-am lucrat la tema dată”

– Vă declaraţi creştin, dar aţi lucrat într-o echipă cu slujitorii unui criminal, Lenin. În cele din urmă, această echipă v-a pus la perete prin metode, cum spuneţi şi dvs., nelegale. Care să fie concluzia?
– Eu cu Lenin n-am lucrat la tema dată. Este o dovada faptul că n-am fost membru al niciunui partid cu ideologie anticristă. Eu sunt creştin ortodox şi mă mândresc cu asta. Eu l-am convins pe dl Voronin să ajutăm bisericile. El îşi face cruce. Uitaţi-vă la Căpriana. Arătaţi alt partid care a făcut aşa ceva. Eu le doresc succese celor care mă vor urma, ca să facă lucruri nu mai rele.

Răspunsul lui Vasile Tarlev la întrebarea predecesorului său, Dumitru Braghiş: „De care din deciziile aprobate în cei şapte ani de guvernare regretaţi cel mai mult?”

– Regret că nu s-a reuşit integritatea teritorială a ţării şi că n-am reuşit să transformăm RM într-un paradis, să facem un salt economic, social, ca oamenii de afaceri să devină, în scurt timp, cu bunăstare şi să aibă un potenţial enorm. Dar mişcarea magică şi peştişorul cel de aur este doar în poveste.

Întrebarea lui Vasile Tarlev pentru succesoarea sa, Zinaida Grecianâi:

„Ştiţi că guvernul condus de dvs. s-a implicat în treburile interne ale unei organizaţii neguvernamentale, Asociaţia Naţională a Producătorilor din Moldova, pe care a distrus-o? Dacă da, de ce s-a procedat astfel?”