Aflat într-o vizită în Polonia, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Moscovei „transparență și respectarea acordurilor internaționale” și a declarat că NATO va urmări atent exercițiile militare ce vor avea loc în Belarus și în vestul Rusiei.
Îngrijorarea NATO poate fi înțeleasă, deoarece aproape 12 700 de militari ruși și belaruși urmează să participe la aceste exerciții, potrivit guvernului de la Minsk, dar Lituania afirmă că în realitate vor fi mobilizați circa 100 000 de militari. E o mobilizare de forțe impresionantă în imediata vecinătate a frontierelor NATO, care nu poate fi trecută cu vederea. Mai ales că Rusia a oferit deja exemple cum e în stare să acționeze chiar și în pofida dezaprobării internaționale (Crimeea, regiunile separatiste din Ucraina, Siria).
Totodată, trebuie notat și faptul că preconizatele evenimente din vestul Rusiei și din Belarus urmează să aibă loc pe fondul altei coliziuni de interese ale NATO și Rusiei – intenția Ucrainei de a adera la NATO până în 2020. Sigur, Rusia nu este interesată ca alte entități ex-sovietice (după Republicile Baltice) să devină membre ale NATO și nu o dată a declarat că nu va permite consolidarea pozițiilor NATO în apropierea hotarelor sale. Din alt punct de vedere, interesul NATO este evident – ducând cât mai departe frontierele sale, nu doar limitează spațiul de manevră al Rusiei, ci își protejează actualii membri într-o măsură mai mare.
Acestea fiind spuse, cred că e cazul să scoatem în evidență avantajele ce se prefigurează pentru Republica Moldova. Chiar dacă acest lucru nu se declară oficial, este clar că interesul NATO pentru Republica Moldova e mai mare ca oricând și acest interes se manifestă pe două filiere. În primul rând, NATO ia în calcul faptul că, după o eventuală aderare a Ucrainei, Moldova va fi acea palmă de pământ ce se va afla intre două state membre ale NATO – România și Ucraina. Astfel, importanța Moldovei devine strategică, atât pentru Rusia, cât și pentru NATO. Dacă Rusia va avea pârghii de influență asupra Moldovei, va încerca în fel și chip să creeze probleme adversarilor săi din NATO, iar dacă NATO va avea pârghii de influență asupra Moldovei, se va asigura că Rusia nu va putea folosi acest teritoriu pentru a pune la cale unele acțiuni instigatoare.
În al doilea rând, e vorba de regiunea separatistă transnistreană și de armata rusă dislocată în această regiune. Exemplul exercițiului militar „Zapad 2017”, menționat mai sus, arată cât de sensibilă este NATO la prezența militară sporită la frontierele sale. Sub acest aspect, armata rusă, dislocată în Transnistria, reprezintă o amenințare chiar mai mare decât trupele din vestul Rusiei și Belarus, pentru că, dacă acolo e vorba de două state recunoscute oficial, care au anumite obligațiuni la nivel internațional, aici e vorba de un stat nerecunoscut, care nu se supune nici unor reguli internaționale și care poate furniza surprize în orice moment. Mai ales că, în timpul evenimentelor cu caracter separatist din statul vecin Ucraina, s-a văzut ce amenințare reală reprezintă regiunea transnistreană.
De aceea, NATO are interesul ca Republica Moldova să-și controleze integral teritoriul și ca pe teritoriul nostru să nu se afle nici formațiuni paramilitare, nici formațiuni militare străine. Dar NATO, aflându-se practic în conflict direct cu Rusia, nu poate promova deschis acest deziderat și, cu atât mai mult, să spere la careva rezultate. În acest caz, rămân alte două filiere – OSCE și ONU. OSCE este implicată plenar în procesul de reglementare a conflictului transnistrean și posibilitățile acestei organizații sunt bine cunoscute. În același timp, ONU capătă o importanță tot mai mare la nivel internațional în privința reunificării statelor dezmembrate teritorial (exemplu – implicarea ONU în procesul de negocieri privind reunificarea Ciprului), în ceea ce ține de dezarmarea formațiunilor paramilitare (exemplul Columbiei) etc. Eu am abordat anterior această temă și chiar am formulat opinia că, dacă nu implicarea, atunci cel puțin experiența, precedentele create de ONU ne pot ajuta în procesul de soluționare a problemei transnistrene.
Din aceste considerente, merită a fi menționată adresarea Republicii Moldova către ONU de a include pe agenda Asambleii Generale a acestei organizații din septembrie și subiectul privind retragerea trupelor ruse din Transnistria. Este o mișcare tactică reușită, care arată că Republica Moldova se orientează bine în conjunctura internațională creată și încearcă să obțină maximum de beneficii, pornind de la interesul său național. O poziție tranșantă a ONU în problema retragerii trupelor și armamentului rusesc din regiunea transnistreană, după ce anterior o poziție similară a formulat OSCE, va constitui acel punct de pornire într-un proces ce poate da rezultate reale. Iar interesul și sensibilitatea NATO în subiectele ce țin de prezența militară străină la frontierele sale (la care m-am referit, ilustrând prin exemple concrete) vor cataliza un eventual proces ce se va încheia în beneficiul Republicii Moldova.
Cu alte cuvinte, începe o perioadă care ar putea să ne aducă și primele rezultate, după un sfert de veac de așteptare. Important acum este să dăm dovadă de vigilență și de unitate în numele interesului național al Republicii Moldova. Căci astfel de conjuncturi favorabile și astfel de șanse nu apar în fiecare zi. Și ar fi mare păcat dacă am rata această oportunitate. E poate ultima șansă reală de a scăpa de prezența militară străină de pe teritoriul nostru și de a pune bazele unui proces de unificare a țării.
Veaceslav Untilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
