Veaceslav Untilă, vicepreşedinte al Partidului Liberal: Federalizarea – o formulă inacceptabilă

S-ar părea că între aceste evenimente nu există nicio legătură, dar haideţi să ne amintim despre mult mediatizata întâlnire dintre Dmitri Medvedev şi Angela Merkel, care a avut loc în 2011. Atunci presa a scris că Rusia şi Germania s-ar fi înţeles asupra împărţirii sferelor de influenţă, inclusiv în privinţa soluţionării problemei transnistrene. Evident, acest lucru nu a fost nici confirmat, nici infirmat. Au fost însă reluate negocierile oficiale în formatul 5 plus 2, după o pauză ce a durat mai bine de cinci ani. Ulterior, Igor Smirnov a pierdut puterea în Transnistria, la conducerea regiunii venind Evgheni Şevciuk, care a adus cu el o întreagă echipă de tineri, neafectaţi de certurile dintre Chişinău şi Tiraspol din ultimele două decenii. După anul nou au început contactele directe, la nivel de grupuri de experţi, s-au organizat diverse întrevederi dintre persoanele cu funcţii de conducere din stânga şi din dreapta Nistrului. Acţiunile respective au culminat cu reuniunea în formatul 5 plus 2 din luna aprilie de la Viena, în cadrul căreia s-a decis asupra egalităţii părţilor în procesul de negocieri, parte cu drepturi egale devenind inclusiv şi Transnistria. Şi acest lucru s-a întâmplat la scurt timp după ce vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost numit reprezentant special al Preşedintelui Rusiei pentru Transnistria!

Apoi, din nou în prim-plan a apărut Germania. Este vorba de conferinţa privind consolidarea măsurilor de încredere între Chişinău şi Tiraspol, care a avut loc în luna iunie în Germania, după care iarăşi au început să fie vehiculate informaţiile despre o posibilă federalizare a Republicii Moldova, astfel urmând să fie soluţionată problema transnistreană. Întâmplător sau nu, dar această conferinţă a fost organizată cu doar câteva săptămâni înainte de o nouă rundă de negocieri oficiale în formatul 5 plus 2. Mă refer la runda de negocieri din aceste zile care, ca şi precedenta, se desfăşoară în capitala Austriei.

Atunci când abordăm subiectul ce vizează reglementarea transnistreană, nu trebuie să ne limităm doar la analiza relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol, ci să ţinem cont şi de interesele marilor puteri ale lumii. Faptul că astfel de interese există nu poate fi pus la îndoială. Bineînţeles, ar trebui să luăm în calcul interesul Uniunii Europene(în cadrul căreia poziţia de lider a Germaniei devine tot mai evidentă) şi a SUA(care dictează regulile de joc pentru NATO şi OSCE). Şi UE, şi NATO, după aderarea României la aceste două organizaţii, şi-au stabilit frontiera pe Prut. Dintr-o periferie a Europei, Republica Moldova a ajuns peste noapte punct strategic. Nesoluţionarea conflictului transnistrean şi divizarea ţării, starea incertă a celor mai mari depozite de armament din Europa(cele de la Colbasna), lipsa unui control eficient al frontierelor(o derivată fiind contrabanda şi corupţia) – toate acestea au devenit automat şi probleme ale UE şi NATO, care au nevoie de stabilitate la frontierele lor, au nevoie de un vecin previzibil, cu o capacitate reală de a-şi gestiona treburile interne. Şi ele acţionează anume în acest sens, fiind dispuse chiar şi la unele compromisuri cu Federaţia Rusă.

La rândul său, Rusia înţelege interesul sporit al UE şi NATO faţă de Transnistria, după cum înţelege că tactica pe care a aplicat-o în ultimele două decenii în raport cu această regiune nu mai merge. De aceea, Kremlinul a devenit mult mai flexibil şi acceptă să meargă la un compromis ce ar conduce la detensionarea situaţiei de la frontierele UE şi NATO, dar care i-ar permite totodată să-şi menţină influenţa în zonă.
Şi OSCE este interesată în identificarea unei soluţii de compromis pentru reglementarea problemei transnistrene, deoarece până în prezent, chiar dacă a depus mult efort, OSCE nu a reuşit să soluţioneze nici un conflict teritorial important din Europa şi asta îi determină pe unii analişti să se întrebe tot mai des despre eficienţa respectivei organizaţii.

Aşadar, în premieră, există o conjunctură internaţională favorabilă elaborării unei soluţii pentru diferendul transnistrean. Problemă însă nu constă în disponibilitatea actorilor implicaţi în proces de a contribui la finalizarea cu succes a acestuia, ci în forma pe care o va avea soluţia. Este clar că formula statului unitar promovată de Chişinău şi susţinută oficială de participanţii la procesul de negocieri în formatul 5 plus 2(care stipulează acordarea Transnistriei a statutului de autonomie în componenţa Republicii Moldova), este inacceptabilă pentru Rusia şi Transnistria. La fel este clar că discuţiile despre independenţa Transnistriei nu au nici o şansă de reuşită. În condiţiile în care avem două extreme(autonomie în componenţa Republicii Moldova şi statul transnistrean independent), se presupune că formula federativă este percepută ca soluţie de compromis de cei care ne decid pe ascuns viitorul.

În virtutea faptelor expuse mai sus, putem bănui că toate evenimentele care au avut loc în ultimul timp se axează pe un singur scop secret – federalizarea Republicii Moldova. Însă, se uită cu desăvârşire că o asemenea formulă contravine Constituţiei şi legislaţiei în vigoare a ţării noastre. Nu este exclus că undeva se ia în calcul şi o eventuală modificare a Constituţiei. De aceea, urmează să fim extrem de atenţi şi să evaluăm la rece, pornind de la interesul ţării, proiectele ce ne vor fi oferite. Republica Moldova este implicată astăzi în jocul marilor puteri ale lumii. Dar acest lucru nu trebuie doar se ne bucure, ci să ne facă mult mai vigilenţi. Atenţie – vine federalizarea!  

D. C.