Victor Zaharia: „Nu vom deveni europeni acceptând, indiferenţi, fenomenul torturii…”

– Dle Zaharia, care au fost obiectivele studiului?
– Studiul examinează fenomenul torturii dintr-o multitudine de aspecte. În primul rând, reiterează angajamentele pe care şi le-a asumat RM, aminteşte autorităţilor care este capacitatea jurisdicţională a unor instituţii, face o analiză a cadrului legislativ cu privire la interdicţia torturii, face referinţă la cadrul legislativ şi procedurile existente care fixează garanţiile împotriva torturii. În al doilea rând, cercetarea are două compartimente novatorii. Primul analizează fenomenul torturii în instituţiile de detenţie ale Ministerului Justiţiei, dar şi ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi în instituţiile psihiatrice. Al doilea capitol examinează măsurile întreprinse de autorităţi în prevenirea şi combaterea torturii, cu accent pe modul în care sunt investigate cazurile de tortură (în cadrul investigaţiilor disciplinare ale MAI, dar şi urmărirea penală desfăşurată de organele procuraturii). În plus, se analizează remediile judiciare şi civile în cazurile de tortură. Fiecare compartiment conţine la final un set de recomandări care pot fi preluate de către autorităţile publice, dar şi de organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale, şi de fiecare cetăţean în parte. În opinia noastră, recomandările din studiu pot fi transformate în acţiuni concrete atât la nivel legislativ şi instituţional, cât şi în practici cotidiene.

– Este tortura un fenomen ce caracterizează exclusiv societăţile post-totalitare?
– Tortura este prezentă în orice societate, diferenţa e că în unele state se întâlneşte rar, în altele mai des, pe când în unele ţări este un fenomen sistematic. Evenimentele din aprilie 2009 au demonstrat că RM are o serie de deficienţe sistemice, iar tortura la noi poate lua caracter de masă. Studiul analizează fenomenul torturii în perioada 2007-2009, având un compartiment aparte dedicat cazurilor de tortură după protestele din aprilie 2009. Sunt scoase în evidenţă o multitudine de cauze ale torturii şi deficienţe sistemice care favorizează tortura, dar în mod special se evidenţiază faptul că reacţia statului şi măsurile întreprinse de autorităţi nu sunt suficiente pentru a diminua incidenţa torturii. Se relevă că fosta conducere nu avea suficientă voinţă politică pentru a preveni şi eradica tortura, iar pe alocuri chiar tolera acest fenomen. Atunci când poliţiştilor li se cerea să facă faţă unor indicatori de performanţă, dar nu erau dotaţi cu echipamentul necesar, atunci unii dintre ei – pe alocuri conştient, pe alocuri mai puţin conştient – recurgeau la aplicarea torturii.
Eradicarea tratamentului inuman şi degradant în instituţiile de detenţie depinde în mare măsură şi de investiţiile financiare care urmează a fi făcute în îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. Un alt factor indispensabil este voinţa şefilor instituţiilor de detenţie de a cere de la angajaţi respectarea prevederilor codurilor de etică şi de a urmări acest lucru.

– Deseori legislaţia RM este criticată pentru că oferă manevre pentru a o ocoli şi de a scăpa de pedeapsă. Ce lacune aţi depistat în legislaţie şi cum pot fi ele remediate?
– O zicală veche spune că „legile bune într-o societate fără moravuri nu au niciun rost”. Legile sunt puse în practică de oameni, iar buna lor funcţionare depinde de verticalitatea şi abilităţile lor profesionale. Legile includ prevederi generale, iar funcţionarul le aplică la cazuri individuale. Dacă funcţionarul nu-şi respectă principiile deontologice, atunci nici legile nu sunt pe deplin aplicate. În ultimul timp, autorităţile sunt conştiente de criticile la acest capitol şi asta ne face să credem că legile nu vor rămâne doar pe hârtie.

– La mesele rotunde ce au avut loc în anul trecut la tema prevenirii torturii se discuta că, odată cu studiul, va fi elaborat şi un Plan Naţional de Acţiuni în domeniul Prevenirii Torturii. Aţi definitivat acest document? Cât de necesar este el pentru RM?
– Fenomenul torturii este mult mai complex decât pare la prima vedere. Eradicarea şi diminuarea incidenţei torturii depinde de eforturile conjugate ale mai multor actori. Planul Naţional de Acţiuni ar oferi şansa ca eforturile să fie sinergice şi să producă rezultatele scontate. Respectiv, în baza Planului, ar fi posibil de evaluat progresul în prevenirea şi combaterea torturii. Or, studiul de bază ne permite să vedem situaţia actuală, iar după implementarea Planului de Acţiuni va fi posibil de a evalua eforturile fiecărui actor în parte şi de a vedea progresul sau regresul. Necesitatea Planului este evidentă, însă autorităţile trebuie să decidă dacă îşi doresc un document separat în domeniul prevenirii şi combaterii torturii sau un nou capitol în Planul Naţional de Acţiuni în Domeniul Drepturilor Omului. Noi am prefera a doua opţiune, iar fiecare autoritate publică să adopte planuri ale instituţiei, la diferite compartimente, inclusiv la cel al prevenirii şi combaterii torturii. Tortura, ca şi alte aspecte deficiente din perspectiva drepturilor omului, necesită o abordare serioasă la cel mai înalt nivel. Acţiunile incluse în Plan urmează să fie suficient de ambiţioase sau, pe cât de ambiţioase, pe atât de realiste.

– Societatea critică multitudinea de planuri de acţiuni. Unii spun că aceste documente ar fi folosite în campanii electorale…
– Într-adevăr, în RM avem mai multe planuri şi strategii în diferite domenii. Nu toate au fost realizate aşa cum s-a planificat. Important este ca orice document strategic să fie luat în serios. Planul Naţional de Acţiuni în domeniul Prevenirii Torturii ar trebui să fie luat în serios ţinând cont de evenimentele din aprilie 2009.

– Ce va conţine acest Plan?
– Este un document ce urmează să abordeze fenomenul torturii din perspectiva prevenirii, cât şi a combaterii acestuia. Din punct de vedere tehnic sau structural, Planul ar trebui să reflecte atât acţiunile pertinente pentru atingerea acestor obiective, cât şi limitele temporare pentru realizarea lor, precum şi instituţiile responsabile şi partenerii. Termenul de „responsabili” este clar, fiind vorba de autorităţile publice, dar „parteneri” – mai puţin. Aici văd rolul şi rostul organizaţiilor obşteşti, ce ar putea prelua anumite angajamente şi contribui la atingerea obiectivelor de care sunt direct responsabile autorităţile publice.

– Cum va fi implementat Planul?
– Înţelepciunea populară spune: schimbă-te tu şi apoi aşteaptă schimbarea de la alţii. Adică, „începe reforma de la tine însuţi”… În cazul de faţă, este vorba de voinţa politică în implementarea planului. Şi nu doar voinţă politică reflectată pe verticala Puterii, ci şi apelul autorităţilor, inclusiv către populaţie, ca să ia atitudine faţă de fenomenul torturii şi să nu fie indiferenţi. Nu vom deveni europeni, acceptând indiferenţi fenomenul torturii.

– Vă mulţumim şi vă dorim succes!

Irina Codrean,
pentru TIMPUL