VIDEO/ Chironda, despre construcția ilegală a blocurilor locative în campusul UTM. „Iarăși Ion Ceban va da din umeri și o să zică totu-i bine și frumos, că el trecea pe alături și nu a văzut”
Fostul viceprimar al capitalei, Victor Chironda, a organizat în această dimineață o conferință de presă cu tema „Noi scheme de autorizare a construcției complexelor imobiliare promovate de conducerea primăriei Chișinău”.
Chironda susține că proiectul pentru construcția blocurilor locative, aflat în campusul Universității Tehnice din Moldova nu a fost respins de către Primarie, așa cum anterior a declarat primarul Ion Ceban.
„Vreau să arăt că Ion Ceban minte cum poate el mai bine. La 1 aprilie Ceban a semnat componența urbanistică. În ziua de azi nu este clar dacă acest proiect a fost respins, construcția se desfășoară mai departe pentru obținerea certificatului de urbanism. Acest document este în proces de elaborare, iar actul este pe site-ul oficial de urbanism, iar compania are mare succes la primăria Chișinău. În perioada gestionării crizei refugiaților, primarul a deschis un centru pentru refugiați în fostul cinematograf Lukoil. Acesta a folosit acest centru pentru promovarea imaginii lui Ion Ceban. Rămâne să vedem dacă Ion Ceban va auzi apelul universității și cetățenilor privind construcția acestui puz. Eu am încercat să evit aceste puzuri, dar am fost demis, doar eu am constatat vreo patru tentive de a permite așa gen de construcții,” a adăugat Chironda.
„Ion Ceban avea nevoie de jucărica sa personală, i s-a luat Moldexpo, și avea nevoie de spațiu să se manifeste”.
„Acum o lună, primarul se bătea cu pumnul în piept că el o să conteste decizia aceasta, de cedare a terenului, el o să facă tot posibilul, iată că astăzi e pe ordinea de zi a Consiliului.
De asemenea, el a mai spus că acest proiect privind construcția celor patru blocuri locative din apropierea universității UTM a fost prezentat și respins, înainte ca acesta să fie demis din funcția de viceprimar al capitalei, iar acum acest proiect exista la primărie.
Ulterior, așteptăm reacții și explicații din partea Primăriei Chișinău.