VIDEO/ Furtuni violente în estul Canadei: Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața
Furtună violentă în Canada. Cel puţin opt persoane au murit în urma acestei furtuni înregistrate sâmbătă în estul Canadei, conform celui mai recent bilanţ oficial, scrie AFP.
Poliţia din Ontario a declarat pentru CTVNews că şapte persoane şi-au pierdut viaţa, sâmbătă, din cauza căderii unor copaci sau a unor crengi, faţă de trei persoane indicate de serviciile de salvare cu o zi înainte.
Cel de-al optulea deces a avut loc sâmbătă, când o femeie s-a înecat în râul care desparte Ottawa de suburbia sa din Quebec, Gatineau, după ce barca sa s-a răsturnat din cauza furtunii.
Vânturi violente, ce au atins viteze de 140 km/h, au măturat sâmbătă estul Canadei, venind din centrul Statelor Unite, a transmis duminică serviciul naţional de meteorologie, subliniind că este vorba despre un fenomen rar numit ”derecho”.
Astfel, furtuna violentă a acoperit o suprafaţă de circa 1.000 de kilometri, din Michigan şi Maine, state situate în centrul şi, respectiv, în nord-estul SUA, până în provinciile canadiene Ontario şi Quebec, a declarat la radioul local David Philipps, meteorolog din cadrul Ministerului federal al Mediului.
„Acest fenomen se numeşte ‘derecho’ şi constă într-un un lung şir de furtuni şi de rafale descendente”, a explicat renumitul om de ştiinţă, precizând că ”derecho” nu este un cuvânt folosit frecvent de meteorologi, din cauza rarităţii acestui fenomen.
Trees being knocked down and cars being pushed over #ONstorm #ottnews @weathernetwork pic.twitter.com/zCP0ljHNhL
— Adam Safaoui (@adam_safaoui) May 21, 2022
De asemenea și capitala federală Ottawa a fost deosebit de afectată de intemperii, mii de locuinţe fiind încă lipsite de curent electric duminică seară, în timp ce străzile erau încă pline de crengi şi de alte obiecte luate de vânt, care în unele locuri a luat forma unor tornade.
„Ultimele 24 de ore au fost foarte, foarte dificile”, a mărturisit primarul din Ottawa, Jim Watson, în cadrul unei conferinţe de presă duminică după-amiază.
Autorităţile locale au declarat că este nevoie de câteva zile pentru a curăţa străzile şi drumurile afectate şi a reveni la normalitate.
Circa 300.000 de locuinţe, majoritatea din regiunile Ottawa şi Laurentides (la nord de Montreal), nu aveau încă curent duminică seara, potrivit datelor oferite de furnizorii locali de energie Hydro One şi Hydro-Quebec.
Sursa: Hotnews.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!