Actualitate

VIDEO/ Imagini apocaliptice în sudul Braziliei: 18 oameni au murit în inundațiile catastrofale

„Până în prezent, au fost confirmate 18 decese cauzate de alunecări de teren şi inundaţii”, este arătat într-un comunicat al departamentului de pompieri din Rio de Janeiro, care a desfăşurat peste 180 de oameni la faţa locului. Pompierii nu au transmis câte persoane sunt rănite sau au fost date dispărute.

„Au fost trimise echipe specializate de căutare şi salvare pentru a asista operaţiunile de salvare, cu sprijinul vehiculelor 4×4 şi ambarcaţiunilor”, a afirmat serviciul de pompieri.

Pe reţelele sociale şi în media au circulat imagini cu case distruse de alunecări de teren pe versanţi şi maşini luate de ape.

Numeroase magazine au fost complet inundate de apa care a pătruns pe străzile din centrul istoric al oraşului Petropolis, potrivit imaginilor postate pe reţelele de socializare.

Primăria din Petropolis a declarat ”stare de calamitate” pentru a face faţă situaţiei de urgenţă, iar guvernatorul statului, Claudio Castro, a sosit în zonă pentru a-şi arăta sprijinul.

Aflat în vizită în Rusia, preşedintele Jair Bolsonaro a scris pe Twitter că a aflat de ”tragedie” şi le-a cerut miniştrilor săi să ofere ”ajutor imediat victimelor”.

Ploile torenţiale s-au încheiat, însă pentru următoarele ore au fost prognozate precipitaţii ”uşoare spre moderate”, a avertizat primăria.

Petropolis, reşedinţa de vară a fostei curţi imperiale, este o destinaţie turistică care atrage un număr mare de vizitatori în căutarea istoriei, a plimbărilor în natură şi a unui climat mai temperat sau chiar mai răcoros decât pe litoralul din Rio, datorită altitudinii sale.

În ianuarie 2011, peste 900 de persoane au murit în regiunea muntoasă din Rio din cauza ploilor abundente care au provocat inundaţii şi alunecări de teren pe o zonă extinsă, inclusiv în Petropolis şi în oraşele învecinate Nova Friburgo, Itaipava şi Teresopolis.

Sursa: digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *