VIDEO/ În plină iarnă cetățenii Republicii Moldova riscă să rămână fără gaz. Se va institui starea de urgență în sectorul energetic?
„Vreau să vă informez că ieri Gazprom a trimis o scrisoare către Moldova în care anunță că intenționează să sisteze livrările de gaze către Republica Moldova. Suntem înștiințați că există riscuri să rămânem fără gaz. Moldovagaz nu a găsit soluții pentru a achita plata. (…) Guvernul consideră că există un risc real, la 13:00 se va întruni CSE.
În context, viceprim-ministrul Spînu a menționat că Moldovagaz mai are la dispoziție o zi pentru a achita avansul total de 63 de milioane de dolari concernului rus Gazprom.
„Guvernul și-a onorat fiecare punct din protocolul semnat cu Gazprom la Sankt-Petersburg. Conform contractului, Moldovagaz urma să achite costul integral al consumului pentru decembrie și acesta a fost achitat până pe 14 ianuarie. Până pe 20 ianuarie Moldovagaz trebuie să achite avansul total de 63 de milioane de dolari concernului rus Gazprom. Achitările curente pentru gaz se fac la timp și vorbim de câteva zile în care Moldovagaz nu va reuși să colecteze cele 25 de milioane de dolari. (…)”, a declarat Spînu.
Compania Moldovagaz, care în două zile trebuie să achite avansul total de 63 de milioane de dolari concernului rus Gazprom, cere amânarea plății.
Până acum, Moldovagaz a achitat 23 de milioane de dolari companiei ruse de energie pentru consumul de gaze pentru luna ianuarie, iar până joi, 20 ianuarie, se preconizează să mai achite încă 15 milioane de dolari, astfel că, cel mai probabil Moldovagaz va mai datora companiei ruse de energie încă 25 de milioane de dolari.
Începând cu 1 ianuarie curent R. Moldova achită cu 200 de dolari mai mult pentru mia de metri cubi de gaze naturale livrată de Gazprom. Astfel, pentru luna ianuarie, prețul pentru gazul importat de gigantul rus constituie 646 de dolari pentru o mie de metri cubi.
Sursa: zdg.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!