VIDEO. Licee fără elevi: În șapte sate din Ialoveni nu se vor deschide clasele a X-a
Absolvenții claselor a IX-a din 7 sate din raionul Ialoveni ar putea fi nevoiți să meargă în alte localități dacă vor să-și continue studiile la un liceu. Instituțiile din aceste sate nu au adunat numărul necesar de elevi pentru a deschide clase liceale și au cerut modificarea criteriilor în acest sens.
Astfel, o decizie din 10 august a Consiliului Raional venea să clarifice problema liceelor, astăzi însă, managerilor instituțiilor li s-ar fi adus la cunoștință că nu vor putea fi deschise clase liceale, transmite Moldova1.
La 25 mai, Consiliul Raional Ialoveni a emis o decizie potrivit căreia numărul limită pentru crearea unei clase de liceu era de 18 elevi. Decizia a stârnit nemulțumirea conducătorilor liceelor, primarilor și părinților elevilor din Văsieni, Ruseștii Noi, Bardar, Mileștii Mici, Țipala, Zâmbreni și Horești.
„Către Consiliul Raional am venit cu solicitarea de a interveni pentru a schimba criteriile de deschidere a claselor liceale pentru a putea păstra această instituție vitală și importantă. Am solicitat să fie diminuat numărul necesar pentru înmatriculare și, totodată, am solicitat să fie respectat regulamentul și regulile stabilite cu referire la înmatricularea copiilor, pentru că la Ialoveni a fost emisă o circulară prin care se interzicea înmatricularea în etapa a doua a elevilor în ciclul liceal”, a explicat Sergiu Candu, primar de Văsieni.
Consiliul Raional Ialoveni și-a revizuit decizia în data de 10 august. Consilierii au votat pentru stabilirea unui număr de 15 elevi pentru formarea unei clase de liceu.
„Am avut o adresare din partea primarilor de la șapte instituții, și am avut adresări ale părinților. Am examinat la Comisia pentru Educație și ei au venit cu propunerea să modifice decizia Consiliului Raional ca să se poată deschide clasă liceală în liceu cu un număr de 15”, a spus Mihail Silistraru, președintele raionului Ialoveni.
Decizia, însă, nu va mai fi pusă în aplicare. Marți dimineață, managerii instituțiilor au fost convocați de către Consiliul Raional într-o ședință, despre care au fost anunțați cu doar o jumătate de oră înainte. Directorilor li s-a prezentat procesul-verbal cu privire la admiterea în învățământul liceal.
Șeful Direcției Educație din Ialoveni, Ion Scutaru, susține că managerii celor șapte instituții ar fi admis abateri în procesul de admitere. Mai exact, liceele ar fi primit cereri de admitere la liceu de la mai mulți elevi în etapa a II-a de admitere, însă acest lucru este interzis în urma unei decizii locale.
„S-a emis un proces-verbal cu privire la monitorizarea admiterii în clasele de liceu sesiunea 2023 și au fost aduse la cunoștință toate aspectele. Atât respectarea metodologiei, cât și abaterile pe care le-au făcut unii manageri de instituții. Nu s-au conformat metodologiei de admitere. Ei nu au capacitate și nu întrunesc condițiile pentru a deschide și a face un proces echitabil de admitere în clasa a X-a”, menționează șeful Direcției Educație Ialoveni, Ion Scutaru.
Directorii instituțiilor au cerut Consiliului Raional, încă în data de 8 august, să examineze în regim de urgență posibilitatea de a desfășura etapa a doua de admitere. Pentru semnarea demersului, aceștia s-ar fi ales cu avertismente, potrivit surselor Moldova 1.
Potrivit lui Scutaru, au fost identificate măsuri pentru instituțiile care nu întrunesc condițiile pentru deschiderea unei clase de liceu, dar nu a precizat care sunt acestea. Pe de altă parte, părinții din aceste sate spun că doresc să-și vadă copiii la studii în localitățile natale.
VOX: „Este important să se mențină liceele în sate, în satele mici. Până la urmă promovăm și activitatea liceului. Mult tineret pleacă la oraș, de exemplu, și rămân aici clasele goale. E benefic ca copiii să rămână în sate.”;
„Eram la curent cu asta că, dacă nu se deschide, pleacă în altă parte.”;
„Este foarte important ca toți copiii care s-au născut, care cresc și trăiesc aici, să-și continue studiile aici, să termine liceul, apoi decid ei unde pleacă. Păcat să duci copiii în alt sat sau la Ialoveni, în altă parte.”
Ministrul Educației, Dan Perciun, a precizat că decizia finală privind deschiderea claselor de liceu aparține Consiliului Raional și a recomandat administrației raionale să analizeze foarte atent fiecare situație individual și, în baza metodologiei aprobate de minister, să se pronunțe. Astfel, în data de 17 august, Consiliul Raional Ialoveni urmează să publice decizia pe care a luat-o în ședința de marți dimineață, potrivit Moldova 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!