Actualitate

VIDEO/ Ministrul Apărării al Ucrainei: Nave rusești se îndreaptă spre Odesa

„Observăm în apele Mării Negre un detașament de desant al Flotei Mării Negre alcătuit din 4 nave de debarcare mari însoțite de 3 nave purtătoare de rachete îndreptându-se spre Odesa”, a declarat ministerul apărării de la Kiev.

Acesta afirmă de asemenea că forțele armate ucrainene au neutralizat o operațiune de desant în apropierea satului Balovne de lângă orașul Nicolaev, aflat la 133 de kilometri est de Odesa.

Lucas Tomlinson, corespondent al Fox News, a distribuit pe Twitter o imagine cu ceea ce afirmă că sunt navele rusești pregătite de un asalt asupra portului Odesa.

Rușii se îndreaptă spre Odesa și avansează în sudul Ucrainei

Anunțul vine în contextul în care rușii par să fi cucerit orașul Herson din sudul Ucrainei, o zonă în care au înregistrat progrese mai bune decât pe celelalte fronturi.

Orașul Herson se află pe Nipru, aproape de ieșirea acestuia la Marea Neagră, și are o populație de peste 70.000 de locuitori. Acesta este primul centru urban semnificativ ce a căzut de când Moscova și-a lansat invazia pe 24 februarie.

Marți, Ministerul rus al apărării a anunțat că a tăiat accesul Ucrainei la Marea Azov după ce separatiștii și trupele regulate trimise în Donețk au făcut joncțiunea cu soldații ruși ce au avansat dinspre sud, din Crimeea. Trupele rusești au cucerit de asemenea Insula Șerpilor, aflată la doar 45 de kilometri de țărmul României, încă din prima zi de lupte.

Bombardamente devastatoare asupra portului Mariupol

Lupte grele se dau și în orașul-port Mariupol de la Marea Neagră, primarul acestuia avertizând miercuri că „de 12 ore suntem făcuți una cu pământul, fără întrerupere. Nu putem nici să luăm răniții din stradă”. Autoritățile din Mariupol au lansat un nou apel disperat joi dimineața, afirmând că trupele rusești bombardează constant și deliberat infrastructura civilă.

„Întrerup aprovizionarea cu alimente, ne organizează o blocadă, ca în vechiul Leningrad”, a spus consiliul local într-o declarație.

„În mod deliberat, de șapte zile, distrug infrastructura esențială de susținere a vieții din oraș. Nu avem din nou lumină, apă sau căldură", a transmite sursa citată.

Consiliul spune că încearcă să creeze un coridor umanitar pentru oraș, precum și să restabilească infrastructura.

„Suntem distruși ca națiune. Acesta este un genocid al poporului ucrainean”, se mai spune în declarație.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *