VIDEO: O reţea de migrație ilegală, care „ajuta” cetățenii străini, a fost destructurată de poliţişti. Un moldovean, reținut

Oamenii legi au destructurat o rețea infracțională specializată în organizarea migrației ilegale a cetățenilor străini. Membrul coordonator al grupării, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 26 de ani, a fost reținut în municipiul Chișinău, în timp ce intenționa să părăsească țara. Acesta avea rolul de a identifica și organiza transportarea migranților către zona de frontieră cu România, anunță Poliția de Frontieră.
Potrivit oamenilor legii, victimele grupării s-au dovedit a fi doi cetățeni din Bangladesh, în vârstă de 36 și, respectiv, 31 de ani. Aceștia au fost reținuți în noaptea de 29 decembrie 2025, cu suportul Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră, în proximitatea localității Zagarancea, raionul Ungheni, în timp ce se deplasau spre râul Prut.
Din declarațiile celor doi cetățeni străini a reieșit că, odată ajunși la destinație, urmau să achite câte o mie de euro fiecare pentru traversarea ilegală a frontierei de stat.
De menționat că cercetările detaliate au scos la iveală faptul că suspectul este implicat și într-un alt caz similar, documentat de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest, în luna noiembrie 2025.
Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior instanța de judecată a dispus aplicarea măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile.
Acesta este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de organizare a migrației ilegale în interesul unui grup criminal organizat, infracțiune ce prevede pedeapsa cu închisoare de la 5 la 12 ani și amendă de la 6.000 la 8.000 de unități convenționale.
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției.