Internațional

VIDEO. Poluarea provocată de incendiile din Canada sufocă nord-estul Statelor Unite

Incendiile din Canada au continuat joi, 8 iunie, fumul emanat de acestea ajungând până în nord-estul Statelor Unite, un episod de poluare a aerului rar, care afectează peste o sută de milioane de americani şi constituie, potrivit preşedintelui Joe Biden, ”o reamintire dură a consecinţelor schimbărilor climatice”, transmite vineri AFP.

Zboruri întârziate din cauza vizibilităţii reduse, evenimente în aer liber anulate, şcoală la distanţă… Episodul are consecinţe palpabile asupra vieţii locuitorilor, conform Agerpres.

Conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Statele Unite, EPA, peste 111 milioane de oameni au fost vizaţi de alertele emise cu privire la scăderea calităţii aerului în mare parte din nord-estului Statelor Unite.

Regiunea nu este obişnuită cu un astfel de fum, spre deosebire de vestul SUA.

Incendii semnificative au avut loc în special la începutul acestui an în Quebec, iar fumul lor este împins direct spre sud din cauza condiţiilor meteorologice.

În capitala Washington, situaţia s-a agravat joi comparativ cu ziua de miercuri, alerta de poluare a aerului ajungând temporar la nivelul ”violet” (foarte nesănătos), înainte de a fi retrogradată la ”roşu” (nesănătos) la sfârşitul după-amiezii.

Un eveniment organizat în contextul Lunii Pride, programat în faţa Casei Albe joi seară, a fost amânat, la fel ca şi un meci de baseball profesionist.

– “Înfricoşător” –

Îngrijorările se referă în principal la sănătatea persoanelor fragile, precum copiii, bătrânii sau persoanele cu probleme cardiace ori respiratorii.

Vizitele la serviciile de urgenţă ale spitalelor asociate atacurilor de astm sunt în creştere în New York, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului de sănătate al oraşului. Însă, aceste ”câteva sute” de pacienţi nu suprasolicită serviciile, a precizat el.

Imagini impresionante cu New York-ul învăluit într-o lumină portocalie au circulat miercuri pe internet, cerul fiind mai degajat joi.

”Nu am văzut niciodată aşa ceva”, a declarat Linda Juliano, în vârstă de 65 de ani acceptând una dintre milioanele de măşti distribuite newyorkezilor. ”Să văd cerul plin de fum mi-a amintit mult de 11 septembrie”, a adăugat ea pentru AFP precizând că situaţia este ”agonizantă”.

Grădinile zoologice din Bronx şi Central Park au fost închise, ca şi în Washington, iar elevii din şcolile publice din New York îşi vor relua cursurile de la distanţă vineri.

Pe aeroporturile din New York (La Guardia, Newark) şi Philadelphia, zborurile au suferit întârzieri din cauza vizibilităţii reduse, a declarat Agenţia de Aviaţie Civilă, FAA.

– “Teoriile conspiraţiei” –

Încălzirea globală exacerbează riscul de incendii şi intensitatea acestora. Creşterea temperaturilor, înmulţirea valurilor de căldură şi reducerea nivelului de precipitaţii pe alocuri reprezintă o combinaţie ideală pentru declanşarea incendiilor.

Deşi nu a fost efectuat încă niciun studiu care să evalueze legătura dintre incendiile actuale din Quebec şi schimbările climatice, ”condiţiile pe care le vedem în Canada sunt în conformitate cu avertismentele specialiştilor în climă”, a declarat joi Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU.

Evocând atât fumul emanat de incendii, cât şi o recrudescenţă a inundaţiilor pe teritoriul Statelor Unite, un purtător de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates, a criticat opoziţia republicană pentru ”aderarea la teoriile conspiraţiei, dezminţite, negând existenţa şi natura schimbărilor climatice”.

Joe Biden, care a vorbit miercuri cu premierul canadian Justin Trudeau, a promis că va ajuta la combaterea incendiilor.

Sezonul incendiilor din Canada din acest an, care abia a început, va fi ”probabil cel mai rău din istoria” ţării, cu ”consecinţe imense aici, în Statele Unite”, a declarat preşedintele american.

– Incendii ”extreme” –

Cu aproape 800.000 de hectare afectate de incendii, potrivit autorităţilor, Quebec se confruntă deja cu un sezon istoric. Din ianuarie au fost înregistrate de două ori mai multe incendii, comparativ cu media din ultimii 10 ani.

Joi, în provincia Quebec erau peste 150 de incendii active, dintre care aproape 90 scăpate de sub control. Noi întăriri – americane, franceze, portugheze… – sunt aşteptate în perioada următoare.

Situaţia rămâne îngrijorătoare în mai multe regiuni, potrivit lui Stéphane Caron, de la Societatea pentru Protecţia Pădurilor împotriva incendiilor. ”Suntem abia la începutul acestui sezon de incendii”, a spus el.

Riscurile unor noi incendii sunt încă semnificative. Exceptând partea de vest a Quebecului, riscurile sunt considerate ”extreme” de către autorităţi, care au explicat că aceste incendii sunt foarte intense şi se răspândesc rapid, fiind foarte dificl de stopat de către pompieri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *