Actualitate

VIDEO/ Taximetriștii protestează în fața Guvernului: Nu am votat pe cei din PAS ca să majoreze totul

„Impozitele au crescut foarte tare, plătim nu știu pentru ce, drumurile sunt stricate, măcar prețul să revină la loc, noi ne alimentăm 2-3 ori pe zi. Vrem impozitul la 4% să-l plătim, nu taxa fixă, fiindcă noi nu am reușit să legalizăm mașina și deja trebuie să plătim 2500. De unde să i-au banii?”, a spus un protestatar, citat de Unimedia.

„O să ieșim și mai mulți, dacă vin toți nu o să aibă unde călca Guvernul. Să scadă gazul înapoi cum era, 13 lei asta e mult”, a mai spus acesta.

Vă amintim că, Asociația Transportatorilor Auto în Regim de Taxi a declarat ieri că din cauza creșterii prețurilor la gazul metan la stațiile de alimentare GNC din 22 ianuarie a.c., munca în taxi devine nerentabilă atât pentru șoferi, cât și pentru companiile de taxi, iar dacă situația nu se va schimba urgent, aceasta va duce inevitabil la creșterea tarifelor pentru serviciile de taxi.

De asemenea, tot ieri, exponentul Platformei DA, Alexandr Slusari a venit cu o propunere către cei din PAS. Acesta i-a sugerat lui Dumitru Alaiba, președintele comisiei economie, finanțe și buget să iasă din Facebook să convoace astăzi la prima oră ședinței comisiei, la care să fie invitați și reprezentanți ai Consiliului Concurenței, scrie sinteza.org.

„M-am saturat de declarațiile sterile. A crescut brusc prețul la gazul metan. Fără nici o explicație. Se vede că este încă un act abuziv din partea unei companii, afiliate Moldova Gaz. Nenumărate ori am vorbit că în lipsa controlului asupra prețurilor o gașcă de „bisnesmani” fac ce vor cu prețurile. Cum ar trebui să procedeze deputații? Se impune ca președintele comisiei economie, finanțe și buget să iasă din facebook și să convoace urgent mâine, la orele 8.00, ședința comisiei cu invitarea Consiliului Concurenței. Așa cum el este acest Consiliul, necomasat și decapitat, după „reforma” lui Alaiba.

Oricum, au mai rămas acolo specialiști relativ competenți. Recunoașteți odată că Ministerul Economiei, Comisia parlamentară pentru economia, buget și finanțe și Consiliul Concurenței nu a făcut în 6 luni nici o brănză pentru gestionarea și monitorizare a proceselor de formare a prețurilor în Moldova și au tolerat abuzuri și acorduri de cartel și apucați imediat de lucru. Cu acțiuni concrete și eficiente”, a scris Slusari.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *