Internațional

VIDEO. Un asteroid a explodat deasupra Canalului Mânecii. Incidentul, vizibil și din Anglia, și Franța

Un asteroid care abia fusese descoperit a explodat deasupra Canalului Mânecii într-o imensă minge de foc, în jurul orei 3 dimineața (luni, 13 februarie), anunță Stiripesurse.ro cu referire la presa britanică.

Asteroidul de 1 metru, desemnat în prezent drept Sar2667, a explodat după ce a intrat în atmosfera Pământului. A fost vizibil din cea mai mare parte a sudului Angliei și Țării Galilor – și până în sudul Parisului, Franța. 

Pentru a șaptea oară în istorie, oamenii de știință au reușit să prevadă când și unde va avea loc explozia, după ce au observat apropierea acestuia cu doar câteva ore înainte.

Fizicianul american și specialist în explozii aeriene Mark Boslough, de la Laboratorul Național Los Alamos, a declarat pentru Wales Online că, deși ”explozii aeriene de această mărime au loc undeva de câteva ori pe an”, acestea sunt ”rareori descoperite în avans”.

De fapt, el a spus că aceasta a fost doar a șaptea oară în istorie când una a fost descoperită în avans. Și a mai spus că a fost prima dată în istorie când acest lucru s-a întâmplat ”deasupra unei zone populate cu suficient de mult timp de avertizare pentru a obține date”.

Mark Boslough este profesor de cercetare la University of New Mexico, membru al Committee for Skeptical Inquiry și președinte al Asteroid Day Expert Panel. El este expert în studiul impactului planetar și al catastrofelor globale.

Videoclipul de mai jos arată asteroidul Sar2667, văzut din Brighton, Surrey, în momentul în care a explodat deasupra Canalului Mânecii, în jurul orei 3 dimineața.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *