Vladimir Putin, amenințare din Parlamentul Rusiei: „Vom lovi fulgerător!”. Liderul rus vorbește separat de „Ucraina” și „Donbas”
Președintele rus Vladimir Putin a avertizat că țara sa va lovi “fulgerător” în cazul în care “cineva” va crea “amenințări strategice” pentru Rusia, prin intervenția în evenimentele din Ucraina.
“Am vorbit deja despre începutul operațiunii militare speciale.
Dacă vreți, subliniez din nou: dacă cineva vrea să sprijine intervenția din exterior în evenimentele în curs, atunci ar trebui să știe că nu voi permite crearea de amenințări strategice pentru Rusia, acestea sunt inacceptabile pentru noi.
Ei trebuie să știe că răspunsul nostru la astfel de contraatacuri va fi fulgerător!”, a spus Putin într-un discurs rostit în Consiliul Federației, Camera superioară a Parlamentului de la Moscova.
El a mai declarat că toate sarcinile operațiunii militare desfășurate “în Ucraina și în Donbas” vor fi îndeplinite necondiționat.
Mențiunile la Ucraina și Donbas sunt făcute ca și cum ar fi vorba de entități distincte.
Donbas este o regiune din estul Ucrainei unde separatiștii pro-Rusia au declarat “republici populare” în Donețk și Lugansk.
După eșecul de a cuceri Kievul, armata rusă și-a reconfigurat obiectivele, lansând o amplă ofensivă în Donbas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!