Unii lideri din viaţa politică din Republica Moldova din perioada post-sovietică şi-au început cariera încă în RSS Moldovenească, în perioada brejnevisto-bodiulistă. Unul dintre aceştia a fost actualul preşedinte al PCRM Vladimir Voronin. Era perioada cunoscută ca „stagnare“, când înflorea corupţia. Unii şefi erau aspru pedepsiţi pentru diferite încălcări sau crime economice. Nu şi cei care nu aveau relaţii cu sus-puşii şi aparţineau unui clan al „aleşilor poporului“ care făceau legea în domeniile sau teritoriile pe care le conduceau, ca nişte feudali sadea. Este şi cazul lui Vladimir Nicolaevici Voronin, care în anii 1976-1981 a îndeplinit funcţii de mare răspundere în raionul Ungheni.

Biografia lui Vladimir Nicolaevici Voronin, al treilea preşedinte al Republicii Moldova (2001-2009), are multe „pete albe“. Una dintre acestea este perioada pe care a petrecut-o la Ungheni. În biografia sa oficială nu găsim nici măcar în ce ani exact a lucrat acolo. Este un prim indiciu că are ce ascunde din activitatea sa din acea perioadă. Datele de arhivă arată că Voronin a fost numit în funcţia de preşedinte al Comitetului Executiv Orăşenesc Ungheni al Sovietului Deputaţilor Poporului pe data de 23 noiembrie 1976 (funcţie ce corespunde astăzi cu cea de primar al oraşului). Peste doi ani şi jumătate, la 6 martie 1979, a fost transferat în funcţia de preşedinte al Comitetului Executiv raional Ungheni al Sovietului Deputaţilor Poporului (funcţie ce corespunde astăzi cu cea de preşedinte al raionului Ungheni).

Ce a făcut Voronin la Ungheni

Ca preşedinte al Comitetului Executiv orăşenesc Ungheni, Vladimir Voronin răspundea de multe domenii legate de dezvoltarea economică a oraşului, rezolvarea unor probleme de ordin social, dar şi de întâlnirea oaspeţilor importanţi care vizitau oraşul sau erau în trecere prin Ungheni. Oraşul de pe Prut era principalul punct de trecere a frontierei sovietice spre Europa de Sud-Est, în care erau încartiruite câteva unităţi militare, existau numeroase întreprinderi industriale, inclusiv din domeniul militar.

Puterea sovietică atrăgea o atenţie deosebită raioanelor de frontieră, chiar dacă era vorba de cele ce se învecinau cu ţări comuniste. În cazul RSSM, la hotarul cu România era nevoie de cadre vigilente care să combată orice tentativă de a transporta literatură interzisă în limba română, mai ales în anii ’70 când istorici şi publicişti din România scriau deschis despre problema Basarabiei. De aceea, de regulă, în raioanele de lângă Prut erau trimise cadre originare din Transnistria, rusificate şi considerate mai loiale puterii sovietice decât basarabenii. Vladimir Voronin era unul dintre ei. După cinci ani petrecuţi la Ungheni, Voronin va accede rapid pe scara ierarhică, fiind transferat din nomenclatura raională de care aparţinuse până atunci, în cea republicană, la Chişinău. Şi asta în ciuda unor încălcări grave ale legislaţiei de atunci şi a implicării în scandaluri de corupţie.

Modernizare urât mirositoare

Localitatea Ungheni a cunoscut o dezvoltare importantă în timpul puterii sovietice, transformându-se dintr-un târg simplu într-un oraş ce trebuia să impresioneze sutele de mii de turişti străini care intrau în URSS prin gara de la Ungheni. De aceea, s-a bucurat de investiţii preferenţiale, fiind vorba de un oraş nu numai de importanţă republicană, dar şi unională. În ciuda acestui fapt (aşa cum mărturisea prim-secretarul Comitetului raional de partid Ungheni din acea perioadă, Andrei Delev, într-un documentar din 2005), în timpul unei vizite scurte a lui Brejnev din 1979 (care pleca în Bulgaria) conducerea locală era îngrijorată ca nu cumva Leonid Ilici să vrea să meargă la WC-ul gării, întrucât condiţiile de acolo erau dezastruoase.

Un alt paradox al modernizării de tip sovietic care punea accent pe grija deosebită faţă de clasa muncitoare erau condiţiile mizerabile în care lucrau şi locuiau muncitorii, mai ales cei din domeniul construcţiilor. O cauză a acestei situaţii era ritmul sporit al urbanizării, dar şi schemele frauduloase prin care era repartizat spaţiul locativ. Despre condiţiile de viaţă ale muncitorilor din Ungheni vorbeşte însuşi Vladimir Voronin într-o luare de cuvânt la şedinţa Plenarei Comitetului raional Ungheni al Partidului Comunist din Moldova, din 24 martie 1978: „Astăzi peste trei sute de familii ale muncitorilor din construcţii au nevoie de apartamente, mulţi locuiesc în vagonete, barăci“ (Arhiva Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova, Fondul 46, inventarul 11, dosarul 20, fascicula 69).

Mustrat de partid pentru ilegalităţi

În ciuda situaţiei dificile legate de criza spaţiului locativ pentru muncitori, conducerea raionului Ungheni era implicată în repartizarea apartamentelor persoanelor care aveau deja unde locui (unii deţinând două sau trei camere). De regulă, aceştia erau funcţionari din structurile de partid, instituţiile de stat, şefi ai diferitor organizaţii şi agenţii de nivel orăşenesc sau raional. Fărădelegile erau acoperite graţie solidarităţii ce exista între elita locală din diferite instituţii. Uneori însă reuşeau să iasă la iveală, deoarece cei nedreptăţiţi întocmeau şi trimiteau scrisori în instanţele superioare, de la Chişinău sau Moscova, care, de multe ori, reacţionau şi cereau investigarea cazurilor semnalate. Drept urmare, comitetul de partid raional trebuia să trimită raport la Comitetul Central al PCM despre măsurile luate în acest sens.

Aşa a fost la Ungheni când Vladimir Voronin, fiind deja preşedinte al Comitetului Executiv al Sovietului Deputaţilor Poporului din raion, a constituit subiect de discuţie la şedinţa Biroului Comitetului raional Ungheni al PCM din 13 noiembrie 1980. Acestuia i se incrimina că, fiind în funcţia de preşedinte al Comitetului Executiv orăşenesc Ungheni al Sovietului Deputaţilor Poporului în anii 1976-1979, a repartizat, încălcând legea, apartamente unor persoane care aveau deja o locuinţă, fiind prejudiciate astfel familii nevoiaşe care nu aveau spaţiu locativ şi trăiau în vagonete sau barăci, aşa cum spunea însuşi Voronin.

Şi alţii au fost pedepsiţi

Printre cei mustraţi nu era doar Voronin, fiind menţionat şi numele lui I. A. Ştraşnik. Prin implicarea celor doi funcţionari, Voronin şi Straşnik, fuseseră repartizate ilegal 14 apartamente, ce reveniseră unor şefi care aveau deja locuinţe. Cu apartamente s-au ales directorul departamentului pentru comerţ din oraşul Ungheni D. I. Ianev, şeful departamentului construcţii capitale din Comitetul executiv orăşenesc Ungheni V.A. Palii, şeful reprezentanţei locale a Băncii de Stat E.V. Zaiţeva ş.a.m.d.

În decizia adoptată de conducerea de partid a raionului Ungheni pe 13 noiembrie 1980 era evidenţiat şi faptul că procuratura raională n-a fost în stare să examineze şi să contracareze repetatele cazuri de distribuire ilegală a apartamentelor, prin încălcarea rândului, ceea ce denotă faptul că exista o reţea informală redutabilă a elitei de partid şi de stat şi un sistem corupt. Drept urmare, lui Voronin i se aplică mustrare simplă, iar lui Straşnik – mustrare cu menţionare în carnetul de partid. Cu câţiva ani mai devreme, în 1977, pentru aceleaşi învinuiri, doi funcţionari de rang mai mic – vicepreşedintele şi secretarul Comitetului executiv orăşenesc Ungheni, N.M. Cos şi, respectiv, I.G. Rotaru, au fost traşi la răspundere şi demişi din funcţii (AOSPRM, F. 46, inv. 11, d. 72, f. 91-92).

Plecarea la Moscova

Pedeapsa blândă, prin comparaţie cu cea aplicată altor persoane vinovate de aceleaşi fapte – la care era supus Vladimir Voronin, era o dovadă că avea patroni influenţi atât la Ungheni, cât şi la Chişinău, dacă nu chiar la Moscova. Mustrarea aplicată putea fi anulată formal dacă vinovatul avea merite speciale faţă de partidul-stat şi lucra asupra autoreeducării. Era, cu alte cuvinte, o pedeapsă simbolică, dar fără anularea acesteia un funcţionar nu putea accede la o funcţie ierarhic superioară.

La 10 martie 1981, Vladimir Voronin, deşi avea o astfel de mustrare, este recomandat să-şi urmeze studiile la Academia de Ştiinţe Sociale de pe lângă Comitetul Central al PCUS. Instituţia numită era mai prestigioasă decât Şcolile Superioare de Partid, treaptă pe care Voronin a sărit-o, ceea ce îi prevestea o carieră fulminantă, deja ca membru al nomenclaturii de rang republican. La sfârşitul lui august 1981, Vladimir Voronin părăseşte funcţia de preşedinte al Comitetului executiv raional Ungheni şi pleacă la studii la Moscova. La revenire, în 1983, va deveni inspector în Secţia organizare şi muncă de partid din cadrul CC al PCM. Mai exact, era vorba de secţia-cheie din CC care se ocupa de selectarea cadrelor, condusă de Gleb Grigorievici Dîgai. Acesta a fost unul dintre protectorii lui Voronin, care l-a promovat ulterior. Deja în anul următor, 1984, Vladimir Voronin i-a devenit adjunct, după care a fost trimis prim-secretar la Bender, iar în februarie 1989 a fost numit ministru de Interne al RSSM.

Anularea mustrării

Însă plecarea sa la Moscova, după care începe ascensiunea pe scară ierarhică, a fost posibilă doar după ce mustrarea din 13 noiembrie 1980 i-a fost anulată. S-a întâmplat pe data de 28 iulie 1981, printr-o decizie a Comitetului raional Ungheni al PCM. Cei care s-au pronunţat în şedinţă în favoarea eliminării mustrării lui Voronin erau Ivan Alexandrovici Straşnik, preşedintele Comitetului executiv orăşenesc Ungheni, şi Andrei Vasilievici Delev, prim-secretarul Comitetului de partid Ungheni al PCM. În aceeaşi zi i-a fost anulată şi lui I.A. Straşnik mustrarea din carnetul de partid, care fusese pedepsit într-o zi cu Voronin, pe 13 noiembrie 1980, şi pe acelaşi cap de acuzare. De data aaceasta, în favoarea anulării mustrării lui Ştraşnik ia cuvântul Delev, dar şi Voronin (AOSPRM, F. 46, inv. 11, d. 95, f. 45, 47-48). Adică, foştii inculpaţi – Voronin şi Straşnik – devin un fel de judecători ai propriilor lor fărădelegi.

Andrei Delev a fost în anii ’80 prim-secretarul Comitetului de partid Ungheni al PCM FOTO Arhiva Naţională a Republicii Moldova

Într-un raport din 20 februarie 1981, „Despre unele probleme ale activităţii organizatorice a Comitetului raional de partid Ungheni al PCM şi a secţiilor sale pe anul 1980“, semnat de Victor Popa, în care figurează o listă de 24 de cadre care au fost trase la răspundere, era menţionat şi numele lui Vladimir Voronin (dar şi cel al lui Ivan Straşnik). Cineva însă, cel mai probabil Delev (care a scris cu altă caligrafie şi pix decât semnătura lui Popa), a şters numele celor două persoane implicate în repartizarea ilegală a apartamentelor în anii 1976-1980, ceea ce denotă încă o dată existenţa unor protectori ai lui Voronin la Ungheni şi faptul că urma să fie promovat.

Între timp, Voronin devenise deputat în Sovietul Suprem al RSSM de legislatura a X-a, prima şedinţă având loc pe 10-11 aprilie 1980. Statutul de deputat era unul simbolic, dar permitea extinderea relaţiilor cu multe persoane influente, întrucât în Sovietul Suprem se regăseau cei mai importanţi membri ai nomenclaturii din RSSM.

Delev însuşi, prin comparaţie, deşi a îndeplinit funcţia de prim-secretar la Ungheni (1977-1985) şi se pare că nu a săvârşit încălcări grave, nu a fost promovat mai departe. 

Corb la corb nu scoate ochii

Prin urmare, încălcarea legii de către oficialii de partid în perioada comunistă nu era urmată de o pedeapsă proporţională cu fapta săvârşită. Acest lucru era valabil mai ales pentru membrii nomenclaturii care aveau mentori sus-puşi care le asigurau protecţie. Se observă, de asemenea, conlucrarea organelor de stat, de partid şi ale celor de drept din Ungheni în perioada anilor 1976-1981 în încercarea de a muşamaliza cazuri de corupţie şi distribuire ilegală a apartamentelor pentru reprezentanţi ai nomenclaturii locale. Şi asta în condiţiile în care sute de muncitori împreună cu familiile lor nu aveau case şi locuiau în mizerie, fără condiţii igienice elementare.

IGOR CAȘU
adevarul.ro