Voronin se îngălbeneşte la faţă şi zice:
– Nu am nimic împotrivă, jur pe partbilet, dar nu aţi început cu cine trebuie. Nu că mă tem, dar ar fi mai bine s-o luaţi în ordine alfabetică. Ghimpu trebuie să plece primul, „G” se află înaintea lui „V".
Ghimpu, revoltat:
– Neruşinatule! Cel mai mult moldovenii au suferit din cauza voastră. Consider că cei cu păcate grele trebuie să aibă prioritate. Dacă luăm în considerare şi vârsta, mata, ca decan al tuturor deputaţilor, eşti obligat să-ţi dai obştescul sfârşit primul. Eu mai am de lucru, trebuie să am grijă de Dorin, trebuie să văd Unirea.
– La paştele calului unire! se răsteşte Voronin, întorcându-se spre Moarte.
– Luaţi-l pe Ghimpu, că el nu-i sănătos la cap, se gândeşte tot timpul la unire.
Lupu se uită cu scârbă la coasa Morţii:
– Când mă gândesc că nici nu am apucat să devin preşedinte ales şi iubit! Şi doar o singură medalie am dat. Nu-i înţeleg eu pe moldoveni – de ce numaidecât trebuie să moară toţi conducătorii ca ei să fie fericiţi? Eu cred că sacrificarea unuia dintre noi va fi suficientă, ce ziceţi? Haideţi să negociem. Să găsim acele valori şi principii care vor ajuta la identificarea unui erou adevărat.
Moartea dă din cap că nu se poate. Lupu se retrage în coada avionului, scoate mobilul şi formează un număr.
Filat, timid, adresându-se către Moarte:
– Vă rugăm să ne explicaţi care este procedura. Există vreun regulament în acest sens?
Moartea:
– Păi, totul e simplu. Vă propun să săriţi din avion. Fără paraşute. Dacă cineva nu vrea – eu îl ajut. Cine are o ultimă dorinţă, o poate spune, dar nu garantez că o pot îndeplini.
Filat se scarpină la ceafă:
– Eu vreau să fie organizat un referendum, să întreb cetăţenii dacă moartea mea într-adevăr o să-i facă fericiţi. Ba nu, să fie amânată îndeplinirea sentinţei până sunt construite toate casele la Cotul Morii şi Obileni şi până obţinem regim fără vize cu UE.
Ghimpu:
– Eu vreau ca Voronin să fie judecat pentru toate crimele comunismului. Să călătorească tot restul vieţii între Pruncul şi Hlinoaia.
Voronin:
– Iar eu plătesc un milion de euro ca Michelle să fie aruncat deasupra României. Lui viză pentru România nu-i trebuie, ha-ha! Şi dau un miliard ca să-i vad pe nepoţii lui Chirtoacă cum dau onoruri din budka de pe strada Ciocarliei.
Ghimpu, continuând gândul cu sarcasm:
– … în timp ce o cavalcadă de sicrie se îndreaptă spre Doina, iar în ele 42 de mumii ale istoriei, cu seceri şi ciocane în mâini, ca faraonii egipteni. Ha, ha, ha!
Filat, vădit iritat:
– Liniştiţi-vă, vă rog! Voi toţi aţi deţinut funcţia de preşedinte, iar eu încă nu am apucat să aduc folos ţării.
(…) Se apropie Lupu, închizând telefonul:
– Spuneţi, vă rog, pe numele cui exact au fost eliberate acolo sus (arătând cu degetul spre cer) prescripţii de moarte?
Moartea verifică într-un carnet:
– Să vedem… Voronin Vladimir, Ghimpu Mihai, Lupu Marian, Filat Vladimir…
Lupu, prefăcându-se că răsuflă uşurat:
– Atunci să ştiţi, dragi prieteni, ca la mijloc este o greşeală. Numele meu nu este în listă. Eu nu mă numesc Marian Lupu, ci Vlad Ulinici. L-am schimbat acum o lună. Am renunţat şi la cetăţenia moldovenească, iată, priviţi în acte. Practic, nu am nimic comun cu voi.
Toţi rămân cu gura căscata. Moartea scapă coasa din mâini.
Filat:
– Parcă altcineva era Ulinici?! De ce nu aţi coordonat schimbarea cu consiliul AIE?
Voronin, râzând:
– Aţi uitat că Lupu parul îşi schimbă, dar năravul ba. Acum şi-a schimbat şi numele de familie.
Moartea, iritată de scenele de ceartă:
– Gata, m-am săturat de voi! Hai, săriţi, ca moldovenii să devină, în sfârşit, fericiţi!
Filat:
– Mai am o remarcă importantă. Moldovenii nu vor fi fericiţi atâta timp cât la sol mai sunt persoane care le fac viaţa amară. Ştiţi voi la cine mă refer. Trebuie să meargă şi el cu noi.
Ceilalţi lideri politici:
– Da, da! Să vină şi Serafim Urecheanu! Să nu-şi închipuie că-i Zeul Ra. El face parte din gaşca veche.
Ghimpu, cu suspiciune:
– Ia stai! Nu cumva Urecheanu te-a trimis la noi? Scoate chiar acum gluga să-ţi vedem faţa adevărată, Moarte. Gata cu frica!
Moartea se retrage, dar cei patru tăbărăsc asupra ei, îi smulg coasa şi îi scot straiele. Spre uimirea lor, Moartea se dovedeşte a fi chiar Serafim Urecheanu în carne şi oase.
– Cum naiba ai nimerit în barca noastră… adică în avionul nostru? Dumneata nu ai obţinut bilet de călătorie cu noi, ai fost întors la vamă, face nedumerit Lupu.
Urecheanu:
– Fiţi atenţi, fraierilor! Eu am visat cum cărţile cu seceri şi ciocane au fost aruncate la gunoi, cum stejarii au fost tăiaţi pentru lemne de foc, cum trandafirii au nimerit într-o coroană cu panglici negre, iar doi inşi băteau cuie în capacele de pe coşciugele voastre politice de săreau scântei în jur.
După care Urecheanu îşi pune rapid sacul cu paraşuta şi sare din avion:
– Soare forever! I’ll be back!
